Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Occidentul de ipocrizie din cauză că acesta nu a recunoscut şi nu recunoaşte legitimitatea referendumului pentru independenţa Crimeii din 16 martie. Degetul de la Kremlin a fost îndreptat către Kosovo, la fel şi o campanie furibundă a presei de stat ruseşti, care afirma sarcastic, la acea vreme, că, în opinia Vestului, Kosovo are dreptul la autodeterminare, dar Crimeea nu îl are. 
 
E, în acelaşi timp, surprinzător şi deloc surprinzător că Moscova a folosit „precedentul Kosovo“ în argumentaţia sa. În 2008, cînd Kosovo şi-a proclamat independenţa de Serbia, Federaţia Rusă a protestat vehement, fapt care a dus şi la nerecunoaşterea statutului Kosovo. Motivul: alianţa cu Belgradul. Pe de altă parte, cum să rateze Putin ocazia să atace Occidentul cu propriile lui acţiuni?! Dincolo de aspectul aproape ridicol – prin invocarea precedentului Kosovo în justificarea anexării Crimeei, Putin, practic, recunoaşte că independenţa Kosovo e legală –, faptele ne spun următoarele: în 1999, după războiul din Kosovo şi intervenţia NATO, Rusia a acuzat o încălcare a acordului din 1999, care prevedea administrarea Kosovo de către ONU pînă la găsirea unei soluţii de convieţuire între albanezi şi sîrbi. Apoi, în 2014, cu ocazia intervenţiei din Crimeea, Moscova a afirmat că etnicii ruşi din peninsulă ar fi fost ameninţaţi cu persecuţia de către noua putere de la Kiev. 
 
Ce uită Vladimir Putin să spună e că ruşii din Crimeea nu au fost supuşi nici unei represiuni, în timp ce albanezii din Kosovo erau, în 1998-1999, în postura să fie măcelăriţi de forţele lui Slobodan Miloşevici. Numai intervenţia NATO printr-o campanie de trei luni de bombardamente a pus capăt luptelor. Miloşevici, confruntat cu întregul Occident, a fost forţat să accepte planul internaţional de pace. 
 
Pînă în 2008, negocierile dintre albanezi şi sîrbi nu au dat nici un rezultat. Majoritatea de 90% a decis, la aproape un deceniu de la război, să se separe de Serbia cu sprijinul comunităţii internaţionale, sprijin confirmat apoi de un verdict al Curţii Internaţionale de Justiţie, care a considerat că proclamarea independenţei nu încalcă legislaţia internaţională. 
 
Spre deosebire de Kosovo, Parlamentul din Crimeea a fost ocupat de forţe înarmate. Premierul republicii autonome Crimeea a fost detronat prin forţă şi înlocuit cu un personaj care primise la ultimele alegeri 4% din voturile cetăţenilor republicii. Circa 14.000 de soldaţi ruşi au fost mobilizaţi apoi în Crimeea pentru a asigura „securitatea“ referendumului de independenţă. 
 
Dacă albanezii din Kosovo reprezintă 90% din populaţie, ruşii din Crimeea sînt majoritari cu 60%. Restul de etnii, cu precădere tătarii, sînt cele care trebuie să se teamă acum de opresiunea Moscovei. Şi încă ceva: referendumul din Crimeea nu avea ca scop final proclamarea independenţei, ci actul ulterior, de alipire la Federaţia Rusă. Aşa că votul – cu întrebările legitime în privinţa desfăşurării lui – nu poate fi comparat în nici un fel cu cel din Kosovo. 
 
Laurenţiu Colintineanu este jurnalist multimedia.