Feministele românce pe care le cunosc şi în categoria cărora îmi permit să mă includ sînt permanent nemulţumite, critice, intrigate şi cîrcotașe. „E firesc“, ar spune, probabil, la unison, întrebate fiind „De ce?“ – pentru că problemele femeilor nu ajung încă substanţial pe agenda guvernanţilor, iar acesta este un fapt ce poate fi uşor demonstrat prin apel la consistentele studii în domeniu apărute în ultimii ani.

Obişnuiţi să le întîlniţi mai ales în cercurile academice, la conferinţe şi lansări de carte, asumîndu‑şi cu fermitate identitatea, sînteţi surprinşi poate să le descoperiţi în cercuri tot mai diverse, alăturîndu-se unor cauze complementare, ieşind în stradă, mergînd în şcoli şi comunităţi, apărînd în mass-media. Toate acestea pentru că ultimii ani par a pune în evidenţă evoluţii interesante ale mişcării feministe din România, care începe să devină din ce în ce mai grass-roots. Semn bun de maturizare, aş spune eu, alături de cel care anunţă că ar fi superficial să vorbim de feminismul românesc, cînd de fapt avem de-a face cu feminisme care operează cu argumente şi instrumente variate. Semn bun şi din alt motiv, şi anume cel care spune că nemulţumirea vine dintr-un contact din ce în ce mai puţin mediat cu cele care au nevoie de politici pentru egalitate de şanse pe de o parte, iar pe de altă parte – cu autorităţile ca principali actori responsabili pentru implementarea unor astfel de măsuri.

Şi totuşi, care ar fi, foarte pe scurt, schimbările ce ar putea caracteriza evoluţia mişcării feministe din România ultimilor ani? În primul rînd, apariţia coaliţiilor feministe. Este adevărat că în acest caz este important de precizat factorul finanţare şi sprijinul acordat prin intermediul fondurilor norvegiene care, avînd o linie de finanţare destinată în special formării de reţele şi coaliţii, au creat spaţiu pentru construcţia a ceea ce literatura de specialitate defineşte a fi una din condiţiile existenţei unei democraţii, şi anume o societate civilă liberă şi viguroasă.

— Coaliţia pentru Egalitate de Gen (www.on­gen.ro),  creată cu scopul promovării egalității de gen și de șanse, în special prin dezvoltarea capacității organizațiilor și prin promovarea parteneriatelor efective ONG – ONG și ONG – instituții publice.

— Reţeaua Rupem Tăcerea despre Violenţa Sexuală (www.violentadegen.ro), care are ca scop dezvoltarea unor colaborări punctuale între organizaţii care promovează egalitatea de gen şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea violenţei asupra femeilor, astfel încît violenţa sexuală să nu rămînă un subiect tabu în spaţiul public, iar victimelor agresiunilor sexuale să le fie uşurat accesul la servicii de asistenţă.

– Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (www.violentaimpotrivafemeilor.ro) este o structură informală ce reunește organizații active în domeniul promovării drepturilor femeilor, al protejării victimelor violenței de gen și al combaterii discriminării pe criterii de gen. Rețeaua s-a cristalizat în perioada 2011-2014 prin activități în special de advocacy și campanii publice pentru modificarea Legii 217/2003 republicată.

În al doilea rînd, cu ajutorul coaliţiilor şi în jurul acestora s-au putut cristaliza obiective clare de advocacy, dar şi planuri operaţionale pentru atingerea acestora. Astfel, Coaliţia pentru Egalitate de Gen îşi asumă rolul de promotoare a campaniei de advocacy pentru introducerea educaţiei sexuale ca materie obligatorie în şcoli. Reţeaua Rupem Tăcerea despre Violenţa Sexuală se concentrează pe advocacy pentru crearea unor centre de criză pentru viol în incinta unităţilor medicale, care reprezintă, de cele mai multe ori, primul contact al victimelor cu autorităţile, iar Reţeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor a făcut advocacy pentru introducerea ordinului de protecție, iar mai apoi, în urma monitorizărilor realizate şi a evidenţierii ineficienţei cu care legislaţia este implementată, continuă acum cu ­advocacy pentru introducerea ordinului de urgenţă.

Nu în ultimul rînd, o evoluţie foarte interesantă ţine de formarea de alianţe în jurul unor cauze complementare, şi mă refer aici la solidaritatea pe care organizaţiile feministe au arătat-o faţă de comunităţile evacuate din diversele zone ale Bucureştiului (vezi aici cazul Vulturilor, Rahova Uranus), comunităţile şi mişcarea LGBTQ, mişcarea pentru drepturile minorităţii roma.

Închei aşadar într-o formulă ironic-optimistă, în care îmi permit să spun că pesimismul generat de ancorarea în realitate produce energie pentru acţiuni concrete cu impact direct în ceea ce priveşte calitatea vieţii femeilor.

Diana Elena Neaga este lector univ. dr. la Universitatea „Nicolae Titulescu“, activistă feministă şi membră a Societăţii de Analize Feministe AnA. A coordonat, alături de Laura Grünberg, volumul Oraşul (non)sexist (Editura Prouniversitaria).