Am întrebat cîțiva tineri din țară, care au participat la proiectul de prevenție a violenței de cuplu In a Relationship, ce înseamnă pentru ei un eșec și o realizare. Răspunsurile lor, în oglindă, au și greutatea, și candoarea vîrstei. 

Maria, 18 ani, București

Eșec: Am avut o perioadă în care m-am lăsat de citit filozofie pentru că nu am luat premiu la internațională, ceea ce a fost stupid, evident. Clar am considerat asta un mare eșec pentru o vreme. Dar mi-a trecut.

Realizare: Nu știu, poate că am început să mă detașez de obsesia pentru succes în instituțiile de învățămînt. Realizarea supremă ar fi să reușesc să rămîn în mediul academic o vreme îndelungată fără să intru într-o luptă elitistă, să public fără să mă-mbăt cu laude de la critici.

Ștefan, 19 ani, Rîmnicu Vîlcea

Eșec: Nu regret nimic și, drept urmare, nu consider că am avut vreun eșec major. La urma urmei, sînt mîndru de mine, am oameni alături și un acoperiș deasupra capului. Am avut multe fail-uri, dar nu consider că am unul major, demn de menționat.

Realizare: Cea mai mare realizare e cînd mă trezesc în fiecare dimineață, mă uit în oglindă și mă simt bine în pielea mea. Și cînd ajut oameni.

Ingrid, 17 ani, Constanța

Eșec: Mi-e și frică să mă gîndesc. Cred că este faptul că n-am reușit să mă apropii de rudele mele. Sîntem în relații bune, dar mă întristează că nu sînt atît de aproape sufletește pe cît mi-aș dori. Dar mă bucur că nu e prea tîrziu, că e o problemă ce poate fi reparată.

Realizare: Este reușita de a sparge bula de confort. Sînt multe acțiuni -mici, repetate, care formează o mare realizare pentru mine. Și care încă se află în desfășurare. Un moment-cheie ar fi cînd am intrat în redacția unei reviste, pentru că de acolo au apărut tot mai multe provocări, ca o reacție în lanț. Nu vreau să îmi definesc realizarea supremă, pentru că, după ce o voi atinge, voi fi doar în cădere liberă. Mereu, cînd mă întreb asta, îmi zic că realizarea supremă ar fi fericirea, pentru că știu că pot ajunge la un echilibru, o armonie care să mă facă fericită indiferent de cum, unde sau cu cine aș fi.

Octavia, 15 ani, Piatra Neamț

Eșec: Anul trecut, în aprilie, se organizase un fel de atelier de teatru cu o regizoare din Franța, iar în urma acelor cîteva ore petrecute acolo, urma să se facă o selecție pentru următoarea etapă a proiectului care presupunea o mobilitate în Franța, timp de două săptămîni. La momentul acela mi se părea o oportunitate foarte bună pentru mine, pe care nu aș fi putut să o ratez, așa că am mers și eu. Începuserăm să facem acele exerciții, iar eu deja mă simțeam foarte incomod și îmi doream să plec cît mai repede de acolo. Spre seară, după ce ieșisem de la teatru, lista cu cei selectați mai departe fusese afișată, iar eu, bineînțeles, nu mă aflam pe ea. Era însoțită și de un mesaj în care ni se spunea că cei care nu au fost selectați trebuie să înțeleagă că în artă nu se permit compromisuri, iar în proiect nu va fi vorba nicicînd de compromisuri. Am plecat spre casă plîngînd, pentru că începusem să mă consider și eu un compromis. Din acea stare m-a scos tot sora mea, nu mai știu cum m-a consolat, dar a mers.

Realizare: Cred că cea mai mare realizare a mea este faptul că am participat la „Ceai. Poezie. Teatru“, un concurs organizat de Teatrul Tineretului, care presupune ca primele două persoane care trimit un e-mail cu o poezie, în ziua în care se publică anunțul, să cîștige o întîlnire la un ceai, alături de un actor, într-una din sălile teatrului. Întîmplarea a făcut ca eu să beau ceai cu Florin Hrițcu, un actor pe care îl apreciam mult, atît pentru rolurile lui de la teatru, dar și pentru cel din filmul Lumea e a mea. Această întîlnire are un rol atît de important pentru mine deoarece a fost cel mai eficient mod de a mă motiva să prind curaj, dar și pentru că în urma ei am avut impresia că a fost ireală.

Diana, 20 de ani, Cluj-Napoca

Eșec: Nu am un moment în minte despre care să zic că regret că am făcut lucrurile într-un anume fel, dar cred că toate momentele în care m-am tras înapoi și nu mi-am asumat nici un risc să fac ceea ce simt că trebuie și mai ales să fac lucrurile pentru mine reprezintă cel mai mare eșec. Asta se întîmplă de fiecare dată din cauză că obișnuiesc să gîndesc totul mai mult decît trebuie.

Realizare: Cu siguranță, nu e realizarea supremă, dar am reușit să supraviețuiesc primului meu zbor, care s-a întîmplat să fie spre alt continent, total singură și cu o experiență în ceea ce privește aeroporturile. Am trecut prin toate stările posibile, am reușit să nu pierd avionul la care trebuia să ajung, cu o escală de o oră în Paris, într-un aeroport mai mare decît orașul în care m-am născut. Să mă văd ajunsă în ultimul aeroport, după trei zboruri lungi, cu bagajul lîngă mine, a fost magic.

Marian, 17 ani, Focșani

Eșec: Cred că cel mai mare eșec al meu se împarte în două categorii – cel social și cel personal. Personal, simt că m-am autocaracterizat, cu timpul, ca fiind o persoană „dezvoltată“, sigură că „poți face tot ce-ți propui“, ceea ce m-a făcut să mă complac în niște situații și să nu îmi dau seama că, de fapt, problemele mele persistă și că eu tot așa rămîn pe dinăuntru. În anul acesta școlar am fost (și încă sînt pînă în noiembrie) președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, poziție prin care speram să revoluționez această structură. Ceea ce s-a întîmplat e că mi-am pus multe speranțe și mi-am făcut multe planuri, unele relevante, altele nu, pe care, din anumite motive, nu le-am dus pînă la capăt. Pe scurt, lucrurile nu s au întîmplat așa cum mi-am imaginat eu (și asta doar din cauza mea).

Realizare: Mereu aș fi vrut să fac și mai mult, și mai bine. Dar cred că sînt mulțumit că am adus cîteva concepte/proiecte/programe la mine în oraș, precum Retrospectiva Super, GROW, AMC Fest, că am șlefuit cîțiva adolescenți după care mor de drag și care sper că în urma mea vor rupe gura tîrgului.

 Andrei, 19 ani, București

Eșec: Că nu am încercat să înțeleg oamenii, indiferent cum ar fi ei. Am crezut că trebuie să îi schimb. Și nu asta e calea. Lucrez la o schimbare acum. Sper să îmi iasă.

Realizare: Faptul că mi-am găsit resursele interioare să merg mai departe orice ar fi și că mi-am găsit și resursele exterioare: oameni de calitate și contexte de învățare constructive.

 Bianca, 18 ani, București

Eșec: Cel mai mare eșec al meu e, cu siguranță, modul în care comunic cu ai mei. Dacă, de obicei, sînt o persoană extrem de deschisă, care spune adevărul verde în față, indiferent cît de mult afectează pe cineva, într-o conversație cu ai mei sînt lucruri pe care nu le-aș spune nici dacă mi-ar pune cineva cuțitul la gît. De multe ori vreau să le povestesc anumite lucruri, să le zic de un băiat sau de vreo prostie făcută de prietenii mei. Mă duc lîngă ei, deschid gura și tot ce se aude este o banalitate de tipul „Șiii… ce mai faceți?“ Lucrul pe care mă pregăteam să îl spun rămîne undeva în gît. Îl simt cum pulsează, cum se zbate să iasă la suprafață. Dar e blocat acolo. Dacă, în cele din urmă, reușesc printr-o minune să spun ce aveam de spus, diminuez simțitor conținutul informației. Buzele mele pur și simplu refuză să spună mai mult, creierul îngheață pentru cîteva secunde, iar stomacul mi se întoarce pe dos.

Realizare: Am cîștigat mici bătălii care m-au adus în punctul în care am ajuns acum. Intrarea în liceul dorit, participarea în diverse programe de voluntariat, depășirea timidității și dobîndirea unor bune abilități de socializare, prieteniile formate, descoperirea scrisului și fotografiei ca forme de exprimare, conștientizarea că pot face ceva dacă îmi propun și dacă îmi doresc cu adevărat.

● Ioana, 18 ani, Iași

Eșec: O mică dezamăgire. Anul trecut am participat la multe proiecte și îmi doream foarte mult să obțin o anumită poziție la un proiect din timpul verii. Fiind obișnuită că intru mereu unde îmi doresc și că am o experiență relevantă în domeniul respectiv, nu cred că am acordat suficientă atenție formularului și nu am fost destul de convingătoare. Mi-a părut foarte rău ca nu am fost aleasă, dar am învățat să nu mai fiu suficientă.

Realizare: Nu îmi vine în minte ceva măreț, dar acum doi ani am participat la un proiect în cadrul căruia am fost trainer pentru niște elevi din școala mea, iar surpriza a venit două luni mai tîrziu, cînd mi s-a propus să fiu trainer în cadrul unui proiect internațional. Să „predau“ ceva unor profesori cu experiență și care aveau de trei ori vîrsta mea mi se părea ireal, credeam că nu vor fi prea impresionați de un copil de 16 ani care vine cu energizante și metode non-formale de educație. M-a uimit deschiderea lor către tot ceea ce le-am propus, ei fiind dascăli ce urmau în mare parte metodele clasice de a preda, și mai ales feedback-ul lor și încurajările. Deși eram plină de emoții, am simțit că mi-am depășit limitele și am început să cred că sistemul educațional nu e pierdut, că există profesori, chiar și la 50-60 de ani, dispuși să se adapteze la nevoile elevilor și la noutățile din jur.

● Diana, 18, Bacău

Eșec: Trebuie să recunosc că de o perioadă mă confrunt cu mine fiind foarte și prea sensibilă. Mi s-au întîmplat atît de multe lucuri pe care nu am reușit să le gestionez, care au avut un efect destul de dezastruos asupra mea. Cel mai mare eșec a fost faptul că nu am reușit să duc la bun sfîrșit niște angajamente pe care mi le-am luat față de anumiți oameni sau proiecte, lucru care nu aș fi vrut să se întîmple vreodată. Acum încerc să depășesc acest issue al unei sensibilități periculoase pentru modul în care doresc să acționez ca viitor adult.

Realizare: Cunosc foarte, foarte mulți adolescenți de vîrsta mea care nu și-au găsit un drum, nu au vreun hobby în mod special. Acest lucru este clar din vina sistemului de învățămînt din România. În acest context, țin să cred că cea mai mare realizare a mea de pînă acum constă în faptul că am reușit să îmi setez niște obiective și să găsesc alternative prin care pot să le împlinesc. Cu alte cuvinte, să îmi găsesc un motiv pentru care m-aș trezi în fiecare (sau aproape) zi fericită că sînt.

● Teodora, 18, Moreni

Eșec: Cred că cel mai mare eșec al meu e că în 18 ani de viață nu m-am pus la punct: psihologic, emoțional etc. Că încă încep să tremur cînd văd oameni care nu semnifică, de fapt, nimic, că mă emoționez și nu reușesc să mă adun la examene, că nu-mi găsesc mereu cuvintele cînd trebuie și că nu spun ce mă doare, că mi-e mereu prea rușine să fac multe și, mai ales, că n-am făcut tot ce mi-am propus pînă acum. Într-o altă notă, pot zice și că cel mai mare eșec e mereu ultimul, indiferent de gravitatea lui.

Realizare: Mă bucur că am explorat cît mai multe lucruri și domenii și că încă o fac. O altă realizare a fost și prima dată cînd am conștientizat problemele mele și mi-am adunat curaj să merg într-un loc de specialitate și să discut cu cineva și, deși n-a ajutat prea mult, o să încerc din nou. Dintr-o altă perspectivă, a fost important și primul moment cînd am realizat că sînt, într-adevăr, singură, stînd într-un weekend pe treptele Academiei de Muzică din Cluj și nefăcînd nimic. Acea perioadă a fost plină de realizări pentru mine, fiindcă am simțit că m-am întors acasă altfel decît am plecat.

anchetă realizată de Karin BUDRUGEAC