Nu aștept

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Nu aștept jpeg

Nu aștept. Nu-mi umplu timpul cu cîlți, ca pe-un sac.

Încerc să fac zilele să curgă la fel ca înainte, deși sigur că nu mai este posibil totul la fel. Simt tensiunea, apăsarea, amenințarea necunoscutului din față – și totuși, există o singură cale să te menții sănătos pe firul întins pe deasupra hăului căscat dintr-o dată: să trăiești într-un mod cît mai asemănător cu cel dinainte. Să faci cafeaua dimineața, să te îmbraci cu hainele de casă și, în zilele bune, să-ți pui și cerceii de argint, să îți limpezești privirea și mintea uitîndu-te cîteva minute pe fereastră, pe deasupra acoperișurilor, către gară, la vîrful plopului pe care l-ai căutat o vară întreagă, în plimbări circulare, tot mai strînse, pînă cînd l-ai găsit, și apoi mai departe, spre podul alb și spre clădirea ca un vapor, spre locul unde apune soarele, cu fiecare zi un pic mai la dreapta. Iau cafeaua, mă așez la birou, citesc ziarele tot mai nesatisfăcătoare, le închid, răsfoiesc marea mașinărie a gîndurilor distorsionate („La ce te gîndești?”), o închid, iarăși privirea aruncată pe fereastră și apoi plonjarea în textul meu care crește. Trebuie să crească un pic zi de zi. Nu cunosc altă cale ca să pot să trăiesc. Și textul crește, de dimineață pînă la prînz, uneori docil, alteori împotrivindu-mi-se din toate puterile. Dar crește. Notez în agendă, în fiecare zi, cît am lucrat.

Apoi grădinăresc pe pervaz și pornesc în mica mea călătorie verticală care îmi ține loc de plimbări. Șapte etaje în jos, pînă în casa scării, de unde privesc cu jind strada, trotuarele pustii, verific cutia de scrisori de amorul unui obicei care o să dispară, căci nu aștept de la nimeni nimic, și apoi șapte etaje în sus. Trec pe lîngă ușa mea, urc încă două etaje și mulțumesc necunoscutului care a făcut ce-a făcut zilele trecute și a redeschis ușița metalică. Acum putem ieși pe terasă. Ies. E tot o cușcă, dar una mai mare, fără acoperiș. Mă uit la peisajul cunoscut, acum ușor deplasat, ușor preschimbat, mă uit și în curtea hotelului, la piscina golită, ca un negativ de bloc care mușcă nu din cer, ci din pămînt, loc al distracțiilor gălăgioase care acum nu-i mai e de folos nimănui – hotelul este pustiu. Liniște sumbră. Și, respirînd aerul ăsta, sub cer, cu o gheară îngrijorătoare în partea stîngă a pieptului, sub coaste, îmi zic să am grijă, să fac bine și să nu aștept, în continuare, nimic, dar mi se umezesc ochii de la aerul tare și vuietul lumii.

Cînd mă gîndesc la așteptare, mă gîndesc la așteptările crunte din sălile de așteptare ale gărilor, întîmplări de demult. Unde mergeam, unde trebuia să ajung, de ce poposisem acolo, în acele spații mizerabile, cu scaune roșii de plastic ciobite, cu femei guralive, cu copii murdari de atîta tăvălit pe jos, cu bărbați fără dinți discutînd politică și spărgînd semințe în timp ce mă priveau ca pe-o pasăre de colivie rătăcită prin lumea care le aparținea numai lor? Singură între oamenii ăștia, cu o geantă grea de fîș la picioare, unde trebuia neapărat să ajung, de eram gata să-mi sacrific ceasuri întregi acolo, între două trenuri, în săli de așteptare cufundate într-o noapte care părea să nu aibă sfîrșit?

Cînd mă gîndesc la asemenea așteptări, mi se pare că astăzi nu aștept nimic. Nici măcar libertatea. De a goni iarăși prin parcuri, de a da roată prin Cișmigiu, prin Icoanei, cum am făcut cu îndîrjire cît timp s-a mai putut, pînă în ultima zi, pînă în ultima jumătate de zi, pînă în ultima oră. Nici măcar apariția cărților care, da, așteaptă să fie publicate. Dar pînă și ele așteaptă cumva fără să aștepte. Au învățat de la om. Sertarele în care stau ele n-au nimic de-a face cu sălile de așteptare din gări.

Nu aștept. Să aștepți înseamnă să stai cu ochii pe ceas. Pe foaia din calendar. Pe ziua însemnată din calendar. Să-ți frămînți palmele, să tropăi ușurel din picioare, să simți frenezia ca un șoricel drăgălaș rozînd în stomac. Nu aștept. Nu stau și aștept. Pun în fiecare dintre zile cîte ceva din ce pot face, și chiar și atunci cînd textul e îndărătnic și nu vorbește cu mine, tot găsesc ceva de făcut. Să stai și să privești la locul unde soarele apune în fiecare seară cu un strop mai la dreapta – e și asta un fel de făcut. Să grădinărești pe pervaz – e și asta ceva. Să mai pui o zi pe un șirag – ah, e și asta ceva.

Alte așteptări.

Copilăria. Cînd o fetiță stă lipită de geam și așteaptă să se întoarcă mama de la piață. Și brusc i se pare că n-o să mai vină niciodată acasă. Înțelege cu toată mintea și cu tot corpul că n-o să mai vină. Disperarea. Ceva cumplit s-a întîmplat și iată, a rămas singură aici și pe lume, lipită de geam, unde acum trei clipe așteptarea însemna doar un tremur nerăbdător al picioarelor, gîndul la primele cireșe din an, legate într-un buchețel de un leu, și degetele lipite de geam, în timp ce fetița își cînta un cîntecel în engleză. Iar acum, doar disperarea și spaima.

Adolescența. O elevă așteptînd unica vacanță la mare, sosirea rudelor din Germania. Rezultatele la admitere.

Tinerețea. Femeia care așteaptă cu înfrigurare un semn, ceva doar al ei, pipăindu-și sînii în oglindă și numărînd pe furiș zilele din calendar, pornind de la o bulină roșie, mică. (Așteptare teribilă în care mi-am abandonat personajul principal în finalul romanului, sperînd că o să iasă cu bine la mal. Numai de-ar ști ea care e binele, din cele două care i se arată în față.)

De curînd. Tatăl meu, împiedicat și căzut în casă la sfîrșit de decembrie și nevoit să petreacă trei luni la pat. Calendarul împietrit pe măsuța plină de medicamente. Termenul s-a împlinit, dar acum sîntem cu toții închiși în case, exact ca și el. Prelungiri. Și dacă ar fi să se ridice, tot n-ar putea să iasă din casă. Dar nu se ridică. Încă așteptăm primul pas.

Acum. Nu aștept. Nu am nici o zi de aruncat la gunoi. Nu am timp de umplut cu cîlți, ca pe-un sac. Mă iau cu treabă în fiecare ceas, nici măcar cărților mai vechi, încheiate și așezate în dosare nu le permit să mă întrerupă și să mă întrebe: bine-bine, dar noi? Așteaptă acolo, puse deoparte, în timp ce eu fac mai departe ce am de făcut – poate doar altă carte numai bună de pus pe așteptat.

O să le găsesc tuturor drumul de îndată ce voi putea și eu să merg, în libertate, prin parcuri, pe străzi. Abia aștept. Și mai aștept: să-mi strîng în brațe părinții, prietena, sora. Să-mi cumpăr flori, să umplu cușca asta cu ele. Să nu mai scriu declarații pentru orice pas pe trotuar. Să fiu liberă iarăși.

Veronica D. Niculescu este scriitoare și traducătoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

horoscop noroc logo jpg
Horoscop săptămâna 21–27 iulie. Gemenii și Peștii au parte de schimbări radicale pe plan personal
Această perioadă susține încrederea în sine, curajul de a-ți asuma riscuri și convingerea că meriți o viață care să te împlinească cu adevărat. Fiecare zodie va avea o zi specială în această săptămână în care norocul îi va surâde mai mult decât de obicei.
GettyImages 1042083794 jpeg
Dan Perjovschi, artist: „Acum 15 ani eram mai iacobin, voiam ca arta mea să țină numai de revoluție și libertatea de expresie“
Cunoscut pentru arta sa militantă, Dan Perjovschi a acceptat în premieră colaborarea cu un mare brand din industria modei și recunoaște sincer că, până nu demult, ar fi refuzat categoric o astfel de propunere
zodii zodie horoscop istock jpg
Horoscop săptămâna 19-25 iulie. Nativii care au noroc pe toate planurile
O zodie se bucură de atenția familiei. Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru săptămâna 19-25 iulie.
Volodimr Zelenski  summit Odesa FOTO Profimedia jpg
Zelenski propune Rusiei noi runde de discuții. „Trebuie relansate negocierile”
Zelenski propune Rusiei noi runde de discuții săptămâna viitoare, în timp ce negocierile de pace rămăseseră în impas după o reuniune fără rezultate în luna iunie.
Sophie Vouzelaud Foto Facebook jpg
„Sunt un imbecil”. Un bărbat de 76 de ani a călătorit 760 de km pentru a se căsători cu o fostă Miss Franța, dar a fost întâmpinat de soțul ei
Un belgian a călătorit 760 de kilometri pentru a se întâlni cu o regină a frumuseții din Franța, care l-ar fi făcut să creadă că va fi viitoarea lui soție. Acesta a realizat abia la casa modelului că a fost victima unei fraude romantice.
Begu jpg
Celia, Inna, foto captura video TikTok  jpg
De ce nu și-au vorbit Inna și Celia timp de 10 ani: „Am lăsat-o, cumva”. Artistele au avut parte de o revedere plină de emoții anul acesta, la Beach, Please!
Inna și Celia au avut parte de o revedere plină de emoții anul acesta, la Beach, Please!. Cele două artiste, cândva prietene bune, s-au îmbrățișat cu căldură, bucurându-se sincer că s-au revăzut după o lungă perioadă de tăcere. Dar ce s-a întâmplat, de fapt, între ele?
Banană lipită de perete cu bandă adezivă la o expoziţie de artă din Miami FOTO captură You Tube hello Tv
Lucrarea „Comedian”, celebra banană lipită de perete, a fost mâncată de un vizitator. Opera a fost „reinstalată în câteva minute”
O persoană a mâncat sâmbătă, 19 iulie, opera „Comedian” – celebra banană lipită de perete – creată de artistul italian Maurizio Cattelan și expusă la muzeul Pompidou-Metz din Franța.
Oana Țoiu FOTO Profimedia
Ce a răspuns ministra de Externe când a fost pusă să aleagă între Bruxelles și Washington. Se pregătește o întâlnire între Nicușor Dan și Trump
România a fost menționată de NATO și Uniunea Europeană ca țintă a campaniilor hibride desfășurate de Rusia. Oana Țoiu, ministrul de Externe, susține că există acum echipe profesioniste care reușesc să combată aceste atacuri.