Nu, mulţumesc!

Publicat în Dilema Veche nr. 605 din 17-23 septembrie 2015
Nu, mulţumesc! jpeg

Acum vreo doi ani, am asistat la o conferinţă despre plictiseală. Desigur, riscul cel mai mare este să vorbeşti plicticos despre plictiseală. N-a fost cazul, conferenţiarul a avut un fir epic, a străbătut nişte trepte care l-au dus spre adîncurile filozofice ale chestiunii, a ajuns la Cioran, deşi pornise de la volutele literare şi comice dintr-un text caragialesc. Pe scurt, ne-a ţinut treji, conform vechiului şi tot mai rarului aplicat principiu horaţian:

Au urmat întrebările, bune şi acestea, dovedind că auditoriul era captivat de chestiune. Stîrnită de citatele cioraniene, am pus şi eu, la sfîrşit de tot, o întrebare: „Credeţi că plictiseala are vreo legătură cu lipsa de credinţă? Cioran avea un cer gol deasupra capului. Oare dacă ar fi crezut în Dumnezeu s-ar mai fi plictisit?“ Spre ruşinea mea, nu mai ştiu ce răspuns am primit. 

Întrebarea avea în spate un mic episod petrecut cu mult timp în urmă, în trenul Bucureşti-Braşov. Se nimerise să călătoresc cu mama unei prietene, o doamnă în vîrstă, cu o minte brici. Aveam la mine cărţi şi reviste şi, după ce am vorbit pe-ndelete, i-am oferit să-şi aleagă ceva de citit, cu aceste vorbe: 

– Poate doriţi ceva de citit, alegeţi-vă de aici, ca să nu vă plictisiţi.  

Cuvinte neinspirate, pentru că doamna mi-a replicat destul de sever (fusese profesoară de latină): 

– Dragă Ioana, eu nu mă plictisesc niciodată! Nu, mulţumesc!

Nu-mi mai amintesc dacă am întrebat-o sau mi-a explicat ea însăşi de ce, dar am înţeles că, fiind un om credincios, nu are cum să se plictisească: pe de o parte e mereu în dialog cu Necunoscutul „ascuns şi tutelar“, vorba poetului, pe de altă parte, cu lumea cea creată, pe care o priveşte cu nesfîrşită uimire. Atîta timp cît ai o prezenţă alături şi cît eşti mirat de tot ce e în jurul tău n-ai cum să fii plictisit. În sensul acesta, credinciosul seamănă perfect cu îndrăgostitul: îndrăgostiţii nu se plictisesc nici dacă stau o noapte întreagă cu ochii în tavan, ei sînt împreună cu persoana iubită, aşteptarea însăşi îi umple de bucurie. Plictiseala este invers proporţională cu dragostea şi, pe măsură ce dragostea scade, plictiseala creşte. 

Totuşi, lucrurile nu sînt chiar atît de simple. „Demonul amiezii“, rudă bună a plictiselii, precum şi cel vizitat de el,

-ul, apaticul, s-au născut la mănăstire. E şi firesc, mănăstirea e locul în care ispitirile de tot soiul iau proporţii, atît cele carnale, cît şi cele spirituale. În cazul acesta: „Călugărul cuprins de

va constata că-i e greu sau chiar imposibil să citească. Renunţînd la lectură, va încerca uneori să uite de sine stînd la taifas, dar, în cea mai mare parte a timpului, va privi cu dezgust la tot ce-l înconjoară şi la tovarăşii săi de călugărie. Are senzaţia că i-ar fi mai bine în altă parte, că totul este învechit şi fără sens şi că se sufocă“ (Stephen Greenblat,

trad. de Adina Avramescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014). Adeseori, continuă autorul, citîndu-l pe părintele pustnic Ioan Cassian, „tot intră şi tot iese din chilia sa, iar adeseori rămîne cu ochii aţintiţi la soare, ca şi cum acesta ar apune mult prea încet, şi un soi de confuzie mentală extremă pune stăpînire asupra sa, asemenea unei umbre sinistre“. De fapt, este descrierea perfectă a „fraţilor“ plictisiţi din lumea contemporană, cu Cioran la loc de cinste printre ei.  

*

Pînă la urmă, cine se plictiseşte? Am încercat să fac puţină ordine în marea comunitate a plictisiţilor din lumea contemporană:

Spre deosebire de demonul de la miezul nopţii, romantic, care strînge în el toate grozăviile, mai puţin una, tocmai plictiseala (de atîtea spaime şi zbuciumări nu mai ai cum să fii apatic), demonul amiezii nu înspăimîntă, ci doar plictiseşte, ceea ce devine, pînă la urmă, tot înspăimîntător. 

Se plictisesc

, care vor mereu ceva nou. (Tocmai de aceea copiii care se uită pe geam, în tren, nu se plictisesc, au un fel de zapare continuă a peisajului, un şuvoi neîntrerupt de noutate). Pe de altă parte, fiinţe paradoxale fiind, copiii nu se plictisesc de repetiţiile lor, pot relua la infinit o frază, un joc, o mişcare. Dar dacă-i pui să stea nemişcaţi şi fără să vorbească, nu pot trece proba, nu ştiu să se uite în interiorul lor. Proba tăcerii şi a nemişcării, eventual a aşteptării, sînt probe ale maturităţii. 

Se plictisesc

care vor să se distreze. Ajunge să urmăreşti reportajele de la televiziune ca să constaţi că frecvenţa cea mai mare în răspunsurile legate de ce-şi doresc contemporanii noştri o are cuvîntul „distracţie“. Distracţia este, de fapt, o „distragere“ a atenţiei prin factori exteriori şi e însoţită îndeobşte tot de lipsa de interioritate. Aceşti oameni nu se locuiesc pe ei înşişi, în interiorul lor e pustiu.

Invers,

, cei care se locuiesc prea mult, care îşi ocupă tot spaţiul interior cu ei înşişi. Nu mai găzduiesc pe nimeni altcineva, n-ar avea unde. Şi cum, inevitabil, în viaţă mai dau totuşi (în exterior) peste alte persoane, se plictisesc îngrozitor şi abia aşteaptă revină la ei ca să se admire, să se compătimească, să se iubească, să se răsfeţe. Narcisiştii nu sînt interesaţi de alte persoane decît în chip de oglinzi în care să se vadă. 

O categorie bogată în plictisiţi sînt

(cu excepţia celor care cîntă!), în genere toţi cei care aşteaptă doar de dragul aşteptării, fără să aibă posibilitatea să se ocupe cu ceva. 

S-ar cuveni să spun în ce categorie mă plasez pe mine. Nu mă plictisesc niciodată, dar nu sînt deloc convinsă că ar fi meritul meu. Asemenea lui Josef Göbl de la Tipografia Gutenberg, care pe la 1900 îşi luase ca deviză „N-am timp de a fi obosit“, aş putea spune şi eu „N-am timp de a fi plictisită“. Ca să te plictiseşti este sigur de tot că îţi trebuie măcar atîta: timp. Timpul de a te plictisi pe-ndelete.

Ioana Pârvulescu este scriitoare şi profesor universitar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.