- argument -
Primul număr al Dilemei a avut drept temă „Catastrofa“. Sau, mai exact, „Catastrofa la români“. Căci, la multe dintre temele de atunci sau de mai tîrziu, adăugam „...la români“, chiar dacă nu apărea în titlul pus pe prima pagină. Atunci, la primul număr, în jurul nostru pluteau tot felul de declamări, pe tonuri dramatice, despre „catastrofa“ în care se găsea ţărişoara – alegerile fuseseră cîştigate iar de „neocomunişti“, eram „ultima ţară din Europa“, „departe de lumea civilizată“, economia mergea prost, cultura era muribundă, poporul n-avea spirit civic (căci doar de-aia votase „catastrofal“!), pe deasupra mai era şi „minţit cu televizorul“. Într-un asemenea context, un grup de oameni suspect de binedispuşi şi-a permis să ia un pic în răspăr obsesia momentului şi a ieşit un fel de dosar în care „catastrofa“ părea, totuşi, suportabilă. Cam aşa îmi amintesc eu, pe scurt, atmosfera în care, în ianuarie 1993, a apărut primul număr din Dilema.
După 20 de ani, ca să nu cad în bătrînicioase evocări ale glorioaselor începuturi, mă uit în jur şi observ – tot pe scurt – că unele lamentaţiuni au rămas aproximativ la fel, chiar dacă par să se fi schimbat pe ici, pe colo, şi anume în punctele esenţiale. Acum, în jurul nostru se deplînge prostirea poporului cu televizorul, dar într-un mod „pluralist“ (căci nu mai aveam doar o televiziune, ca în 1993); chestia cu „ultimii din Europa“ a rămas, dar astă-vară s-a îmbogăţit cu varianta „o să fim daţi afară din Europa“; după ce „ăştia“ au cîştigat alegerile, am auzit şi citit de multe ori întrebarea retorică „ce ne facem?“, pusă pe un ton fatalist ori spăimos, ca şi cum ar fi urmat arestări în miez de noapte ale „duşmanilor regimului“; economia merge tot prost, pe deasupra mai e şi criză mondială; cultura îşi vede de ale ei (iar faţă de acum două decenii s-a petrecut o mare schimbare – existăm pe harta culturală a lumii), dar se mai găsesc destui care să-i deplîngă soarta şi să spună că ne-am „becalizat“, „manelizat“ ş.a.m.d.
Într-un asemenea context, un grup de oameni (în continuare) suspect de binedispuşi vă propune un fel de auto-antologie a Dilemei. Grupul nu mai e cel din 1993, dar buna dispoziţie s-a transmis. Fiecare membru al redacţiei de azi şi-a selectat un articol propriu care îi place sau îl reprezintă. Am adăugat cîte un text al celor care au alcătuit grupul iniţial al redacţiei. Dacă am surprins sau nu astfel „spiritul Dilemei“ vor hotărî cititorii. Următoarea antologie de acest fel e programată peste 20 de ani. Dacă, bineînţeles, vom reuşi să trecem şi peste următoarele catastrofe care se anunţă...
