Se poate şi fără o televiziune publică. Exemplul cel mai la îndemînă este România. Televiziunea de la noi, denumită impropriu publică, nu a fost şi nici nu este publică. În trecutul apropiat, TVR a aparţinut familiei Ceauşescu. Dupa ’89 ea a fost proprietatea lui Ion Iliescu – respectiv a puterii politice, oricare ar fi fost ea. În prezent, TVR aparţine numai propriilor ei angajaţi. Ar trebui să se numească Staţiunea balneară şi de odihnă TVR. Avem de-a face cu o televiziune publică luată ostatică de către propriii angajaţi, care, fără scrupule, ne obligă să finanţăm din buzunarele noastre o instituţie ce nu foloseşte la nimic omului obişnuit. Privind înapoi, mă întreb dacă TVR-ul nu trebuia desfiinţat imediat după ’89. Sînt convins că istoria noastră ar fi fost alta fără acest fruct otrăvit. Am fi evitat evenimentele de la Tîrgu Mureş, mineriadele şi toate manipulările grosolane de la începutul anilor ’90. Mă gîndesc la un experiment: ce s-ar întîmpla dacă TVR şi-ar înceta emisia pentru o zi? Convingerea mea ar fi că prea puţini oameni şi-ar da seama de producerea acestui „cataclism“. Sînt convins că nici măcar o bună parte din angajaţii TVR nu şi-ar da seama de asta! Să nu fim ipocriţi, televiziunea publică este în halul în care este din cauza noastră, nu din cauza propriilor angajaţi. De ce să o reformeze ei? Nu au nici un motiv! Este o instituţie organizată ca pe vremea lui Ceauşescu, dar finanţată de România capitalistă.
În 1999, după îndelungate discuţii, TVR a semnat primul contract din istoria sa cu un producător independent autentic. Am produs 14 episoade din primul travel românesc – Călător în Ţara Eclipsei (titlu premonitoriu?). Concepţie, regie, filmare, montaj, muzică, grafică şi animaţie originale, versiune în limba engleză şi în română, totul pentru 1000 de euro, cu TVA inclus, pentru un episod de 26 de minute. Am triplat audienţa TVR pe tronsonul nostru orar. Majoritatea telespectatorilor erau convinşi că vizionează o producţie britanică sau americană despre România. La sfîrşitul contractului, siguri că am spart gheaţa şi că TVR se va deschide în sfîrşit către producătorii independenţi, aşa cum făceau de ani buni toate televiziunile din Vest, un director din TVR mi-a retezat-o scurt: „Sînteţi foarte buni, TVR-ul nu putea să producă un astfel de program, dar sînteţi prea scumpi pentru noi!“. Dacă vă imaginaţi că atitudinea TVR s-a schimbat în ultimii 11 ani, vă înşelaţi. Este în continuare cea mai ostilă televiziune publică din Europa, faţă de producătorii independenţi. De ce? Pentru că independentul este duşmanul de moarte al TVR-istului. El poate fi ales dintre mai mulţi independenţi, el poate fi „concediat“, dacă nu îşi face treaba, şi nu ai nici o obligaţie faţă de el, după ce a terminat de produs un program. Nu trebuie să-i porţi de grijă, să-i faci rost de idei sau de echipamente, tichete de masă, bani de concediu, nu trebuie urmărit dacă vine sau nu la slujbă.
Anul trecut BBC concedia 4000 de angajaţi. Dar, tot anul trecut, în plină criză, la TVR se făceau angajări. Este tot timpul nevoie de oameni noi şi de personaje expirate de la televiziunile private, plus pilele, prietenii şi obligaţiile… Aşa a apărut un canal nou, TVR 3. Apoi, acelaşi TVR constată cu uimire că a rămas fără bani. Şi atunci Parlamentul intervine prompt şi TVR va primi cadou un nou preşedinte-director general care o să vină şi cu bani, şi cu sprijin politic ca să modifice legea, tot în defavoarea producătorilor independenţi. Cu banii astfel obţinuţi, probabil o să se „construiască“ TVR 4, o altă aberaţie ca şi TVR 3. Toate se înscriu într-un tipar clar faţă de care proiectul de reformă al Ralucăi Turcan mi se pare o glumă. Colapsul total al TVR-ului este singura reformă posibilă.
Florin Iepan este producător şi regizor de film documentar.
TViitorul televiziunilor publice
O televiziune indispensabilă?
Florin IEPAN
