Primul lucru pe care îl fac în fiecare dimineaţă este să-mi verific cele trei adrese de email " una personală şi două de serviciu. Trimit pe zi, în medie, 15 email-uri şi primesc alte 30, pe care le citesc, fără să le pun la socoteală pe cele care iau, by default, drumul coşului de gunoi " imposibilele spam-uri sau junk-uri. Cum petrec mult timp online, nu de puţine ori m-am întrebat ce se întîmplă cu datele mele personale şi unde, mă rog, pot ajunge ele în cursul unei zile. Mai nou, datele de identificare ale email-urilor şi ale altor tipuri de conversaţii online (cele pe messenger, de exemplu) ajung la furnizorii de servicii electronice, care va să zică, în grija provider-ilor de Internet.Aceştia ştiu în orice moment data şi ora la care am trimis un mesaj electronic şi destinatarul căruia îi este adresat. Chiar şi numele, adresa de domiciliu, browser-ul pe care l-am utilizat şi adresa IP au aceeaşi destinaţie.De plăcere sau forţată de împrejurări, dau cel puţin 20 de telefoane pe zi. Cei patru furnizori de telefonie mobilă şi fixă cu care am de-a face vor şti în orice moment cîte telefoane am efectuat în reţeaua lor, numerele de telefon pe care le-am apelat, ziua, data şi ora acestor convorbiri. Nu se vor lega însă şi de conţinut " legea spune că furnizorii de servicii electronice şi de telefonie mobilă şi fixă nu au voie să reţină şi să stocheze conţinutul email-urilor, al sms-urilor, al conversaţiilor telefonice etc., ci doar datele de identificare ale acestor metode de comunicare. Mă întreb dacă nu cumva, "la cerere", locul în care mă aflu sau direcţia spre care mă îndrept nu ar putea fi detectate chiar şi atunci cînd cele două telefoane mobile din dotare stau liniştite în poşetă...Cum sînt de modă veche şi prefer banii cash, folosesc rar card-ul, cînd vreau să scot bani sau cînd, neavînd un bancomat în preajmă, sînt nevoită să fac plăţi POS. De fiecare dată însă ştiu sigur că cineva, undeva ar putea să facă un raport complet care să includă semnalmentele mele, locul, data, ora tranzacţiei şi suma utilizată. Unde şi cum ne folosim banii nu mai reprezintă de mult un secret.Aproape în fiecare zi merg cu metroul şi cu mijloacele de transport în comun. De fiecare dată trebuie să validez un card de călătorie pe care figurează numele meu şi primele şapte cifre din CNP. Mă întreb ce se întîmplă în momentul în care pe micul ecran al aparatului apar cuvintele "card validat, valabil pînă la data de..." " cine va şti în ce zi, la ce oră şi unde am fost? În staţii, în autobuze, în tramvaie, pe culoarele de acces la metrou şi pe peroane sînt camere de luat vederi. Vigilente, atente la semnalmente, ştiu oricînd unde am urcat, unde am coborît şi cum m-am comportat în timpul călătoriei. Nimic nou; Marea Britanie bate recordul în materie, fiind ţara cu cele mai multe camere de luat vederi amplasate în locuri publice " peste patru milioane estimate în 2002, deşi se crede că numărul este mult mai mare. În metroul londonez, de exemplu, funcţionează în jur de 8500 de camere, în staţii " 1600, iar în autobuze " aproximativ 60.000.Am mers într-o zi la o bancă pentru a plăti o taxă de alimentare a unui card. De la intrare şi pînă în biroul către care m-a direcţionat agentul de pază am numărat nu mai puţin de zece camere de luat vederi şi tot atîţia senzori de detectare a mişcării. Nu am scăpat de ele nici mai tîrziu, în decursul aceleiaşi zile, cînd am mai trecut, în ordine, pe la o clinică, un magazin de electrocasnice, un supermaket şi... culmea, o piaţă agro-alimentară.Sub diverse forme, sînt "imortalizată", pe zi, de cel puţin 40 de ori. Faceţi o socoteală; sînt curioasă " dvs. ce vă iese? E clar că supravegherea va fi din ce în ce mai mare. Se va ajunge ca în orice context public, dar şi privat, să fim supravegheaţi, înregistraţi şi stocaţi sub formă de arhivă digitală. Pentru a împiedica acţiunile antisociale, terorismul, infracţiunile contra siguranţei naţionale şi crima organizată. Teoretic, pentru că proba contrarie, care să combată discuţiile cu privire la măsurile represive de control, la drepturile la intimitate şi viaţă privată, încă nu s-a materializat. Pentru că tot e la modă şi se poartă, propun un "top" al celor mai arhivate persoane. Viaţa căruia dintre noi are mai mulţi şi mai mulţi GB? Şi de ce? Teoretic, dar şi practic! (R. T.)