Cristian Busuioc a fost radio DJ, sound-designer la PRO TV, iar din 2000 şi-a fondat propria companie de management artistic, ocupîndu-se de cariera artistică a mai multor trupe locale (Shukar Collective, AB4, The Mono Jacks, Electric Brother, Șuie Paparude, OCS, Coma, EMIL). În 2004 a fondat One Event, o companie care a organizat și produs concerte cu artiști internaționali precum Placebo, Massive Attack, Muse, Suede, Bryan Ferry, -UNKLE, DJ Shadow, Air etc. În 2013 s-a alăturat echipei de producție a TIFF, coordonînd și producînd secțiunea muzicală a festivalului. În 2016 a fondat DokStation, Festivalul de film documentar de muzică (http://dokstation.ro).
Cînd ați văzut prima dată concertele de la Woodstock?
Foarte tîrziu, după 1990, cred. Atunci cînd a explodat la noi „traficul“ de casete video VHS și, în cele din urmă, mi-a picat și mie în mîna „casetă magică“. Cred că prima oară am văzut-o la un prieten pentru că în perioada respectivă familia mea încă nu avea propriul video-player.
Ați văzut documentarul de anul acesta, Woodstock: Three Days That Defined a Generation de Barak Goodman?
O, da! L-am văzut cu sufletul la gură și am rămas interzis aflînd cum a fost pusă, inconștient, piatra de temelie a industriei festivalurilor muzicale. Și multe alte lucruri „nespuse“ despre acest festival, lucruri care acum, cînd industria de gen a ajuns la un nivel incredibil, sînt ca niște „pietre prețioase“. De exemplu, eu știam că Woodstock a avut acces gratuit. În realitate s-au vîndut bilete în avans, dar din cauza lipsei de experiență a organizatorilor s-a ajuns în situația în care, cu şapte zile înainte de eveniment, lucrările de amenajare a spațiului să fie atît de întîrziate încît nu a mai fost timp fizic pentru finalizarea gardului ce ar fi trebuit să delimiteze zona. Decizia nedorită, dar luată de nevoie, a fost ca accesul să fie, în final, gratuit. Și multe, multe astfel de detalii ale organizării care nu au fost explicate și detaliate pînă acum. Este și o lecție pentru cei ce doresc să intre în acest domeniu al organizării de evenimente muzicale. Merită văzut cît mai repede acest documentar.
Cum ați început să organizați concerte?
Muzica este pasiunea vieții mele, iar după ce am decis, în 2000, să încep să mă ocup de artiști autohtoni din postura de manager, trecerea la organizarea de concerte a venit destul de natural. Dar și dintr-o frustrare personală, încercînd să arăt că se poate organiza un eveniment muzical în condiții decente și cu multă pasiune și dăruire. În 2004, cînd am organizat primul eveniment (concertul Bălănescu Quartet Maria T), deja aveam la activ peste trei ani de experiențe „tragice“ cu concerte făcute după ureche și fără pic de „bun-simţ“. Pentru că, de fapt, dacă e bun-simţ și pasiune este imposibil să nu iasă ceva de calitate, indiferent de domeniul în care activezi.
Cum ați început festivalul Dok-Sta-tion?
DokStation a luat naștere tot după un moment de „dezamăgire“: acum patru ani i-am propus lui Tudor Giurgiu să selecteze la TIFF două documentare muzicale (unul despre Lee „Scratch“ Perry și altul despre The Orb) și m-a refuzat, elegant, pe motiv că sînt prea nișate. Aşa mi-a venit ideea unui festival de filme documentare care să trateze domeniul muzical, adică trupe/artiști, genuri, studiouri de producție, evenimente și tot ce ține de muzică. Peste cîteva zile discutam deja ideea cu Claudiu Mitcu (regizor de documentare și mare pasionat de muzică) care a marșat imediat și, peste alte cîteva săptămîni, aveam deja echipa care se află și astăzi în spatele DokSta-tion: Ileana Bîrsan, Alina Tarba, Claudiu și cu mine.
Ce ne pregătiţi cu această a patra ediţie din 12-15 septembrie?
Ediția din acest an va fi dedicată stilului disco. Vom proiecta în jur de șase documentare ce vor trata acest gen și vom putea să prezentăm publicului evoluția lui, impactul asupra scenei muzicale internaționale, dar și metamorfozarea acestui stil în alte genuri, care au făcut istorie la rîndul lor. Dar vom avea o serie de premiere naționale, documentare care au fost deja aplaudate la alte festivaluri internaționale de film: David Bowie: Finding Fame, Radiohead: Mutant Band, Marianne & Leonard: Words Of Love, PJ Harvey: A Dog Called Money, Suede: The Insatiable Ones, New Order: Decades, Swans: Where Does A Body End? şi I Want My MTV.
Ce planuri de viitor aveți cu acest festival?
Vom încerca ca, de la o ediție la alta, să l creștem și sperăm ca, începînd cu anul viitor, să reușim să-l „exportăm“ și în alte orașe din România. Avem discuții inițiate cu parteneri din Cluj, Sibiu, Timișoara și Iași. Sper să ne iasă.
Primul disc cumpărat, ultimul disc cumpărat şi cel mai de preţ vinil pe care-l deţineți?
Sincer, nu mai ţin minte care a fost primul disc cumpărat, dar cred că un Best of The Smiths. Ultimul vinil cumpărat este Violence de la Editors. Iar cel mai de preț vinil al meu este Pearl Jam, Vitalogy: cînd a decis să lanseze Vitalogy, trupa era într-o campanie de revigorare a formatului vinil și a decis să lanseze albumul, cu o săptămînă înainte de lansarea oficială, în zece mii de exemplate numai în format vinil. Eu am una dintre aceste cópii.
Dacă ați putea aduce pentru un concert în România orice trupă din istorie / din prezent, ce-ați aduce?
Din istorie: Nirvana și David Bowie. Din prezent: după ce am adus pentru prima oară în România Placebo și Muse, mi se pare mai mult decît normal să urmeze Radiohead.
Dar dacă ați putea duce orice trupă românească din istorie / din prezent la un mare festival de afară, ce-ați duce?
Din istorie: Timpuri Noi, formula din 1988. Din prezent: Balkan Taksim.
Dacă ați putea trimite în spaţiu, pentru a întîlni alte civilizaţii, un documentar muzical, un DVD cu un concert live şi un disc de vinil, ce ați trimite?
Documentar muzical: trilogia David Bowie (Five Years, Last Five Years și Finding Fame). DVD: Portishead, Roseland NYC Live, iar vinil: Nirvana, Nevermind.
a consemnat Marius CHIVU
