Poetul e un istoric - fragmente dintr-o seară la Bucureşti

Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Poetul e un istoric   fragmente dintr o seară la Bucureşti jpeg

Najwan Darwish, crescut în Ierusalim, sub ocupaţia israeliană, este unul dintre cei mai cunoscuţi tineri scriitori de limbă arabă. A publicat primul volum de poeme în 2000, la doar 22 de ani. A fost editor a două reviste culturale din Palestina, critic cultural al ziarului palestinian Al-Akhbar, organizator de evenimente literare, printre care şi Festivalul Palestinian de Literatură. Textele sale au fost traduse în peste 15 limbi, iar anul acesta i-a apărut, în prestigioasa colecţie New York Review of Books „Poets“, prima antologie în limba engleză, Nothing More To Lose. Najwan Darwish a fost invitat al Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (3 – 6 decembrie, MŢR). Transcriem mai jos cîteva fragmente din intervenţiile lui din cea de-a doua seară, dedicată poeziei.

● „Ceea ce face ca un poet să fie bun e eşecul. Cînd ai eşecuri nenumărate în viaţă, sfîrşeşti prin a fi un poet bun. Cînd reuşeşti în alte domenii, e clar că nu poţi fi un bun poet. Eu am fost avocat. Colegii mei, care sînt acum buni avocaţi, sînt nişte scriitori slabi. Trebuie să dai multe rateuri ca să ajungi un bun poet. Cît despre ceea ce este poetul în prezent... definiţia mea personală e următoarea: poetul este un fel de istoric, e cel care scrie istoria. Nu ştiu ce fel de istorie, a viitorului, poate, a trecutului... Istoria a ceva. Munca poetului e apropiată de munca istoricului. Există vieţi umane, există realităţi şi există ficţiune. Adevărata ficţiune aduce lucrurile împreună, e lipiciul care leagă fapte, vieţi şi vise. Istoricii sînt necesari. La fel şi poeţii.“

● „A fost o vară oribilă, ca toate verile, de altfel. Deci nimic special. Ce se întîmplă în Palestina se întîmplă de şaizeci de ani încoace. Ocupaţia israeliană devine din ce în ce mai sofisticată, mai profesionistă, mai creativă. Astăzi, în Palestina, avem tehnici diferite. O prietenă m-a întrebat odată: «E adevărat că aveţi un sistem de Apartheid?», la care eu i-am răspuns: «Nu, e ceva mult mai bine pus la punct de-atît. Ar fi o insultă pentru israelieni să le spui asta. Pentru că ce-au făcut ei e un amestec de tehnici ale Apartheid-ului din Africa de Sud cu tehnici din rezervaţiile amerindiene, tehnici fasciste din Italia fascistă şi tehnici naziste. E un nou model de nazism, şi ar fi nedrept faţă de creativitatea ocupaţiei israeliene să spui că e doar Apartheid.»“

● „Ce urăsc cel mai mult la scris e cînd transformi condiţia umană într-un subiect. Cred că e împotriva demnităţii umane să transformi ceva într-un subiect şi să scrii ceva care poate să sune de-a dreptul patetic. Cît despre mine, încerc să fiu liber în ceea ce scriu şi ceea ce nu scriu, în ceea ce simt şi ceea ce nu simt. În munca mea de jurnalist, pot să-mi asum o poziţie şi să am o opinie despre lucruri. Dar în poezie, mi se pare că e o greşeală să scrii cu o anumită agendă în minte, chiar dacă e una foarte dreaptă. Subconştientul, însă, e esenţial. În calitate de poet istoric, lucrezi cu subconştientul, aduni materialul, dar nu tu eşti cel care controlează totul. Trebuie să te laşi, să te goleşti, să arunci o parte din tine la gunoi, în fiecare noapte. E un proces important. Să arunci o parte din tine în fiecare noapte, în fiecare dimineaţă, cînd poţi. Uneori, vei fi surprins că, deşi arunci în fiecare zi, mereu mai rămîne ceva de aruncat.“

● „Cred că am lăsat mult în urmă întrebările despre puterea poeziei şi rolul poetului în societate. Aceste întrebări sînt mai degrabă pentru universitari şi cercetători. Poetul şi cititorul nu trebuie să fie preocupaţi de astfel de lucruri. Întrebarea e: poţi scrie? Poţi scrie despre chestiuni politice? E un fel de exerciţiu, care ţine de cercul de interes al fiecărui poet, cît eşti de interesat de lume, care e harta lumii tale. În cazul multor poeţi, harta lumii e harta cartierului lor. Pentru alţii, harta e ţara lor sau chiar lumea. De asemenea, impactul poeziei are legătură cu ideea de spaţiu. Există poezie care seamănă cu o bicicletă: vezi poetul şi singurul lucru care-ţi vine în minte e de ce să-l pui pe bicicletă, nu există spaţiu pentru alţi oameni ca să intre în text. Alţi poeţi sînt ca o maşină: poetul poate lua cinci prieteni cu el în maşină. Alţi poeţi sînt ca un autobuz, alţii ca un tren, alţii ca Titanicul şi or să facă o tragedie. Fiecare poet ar trebui să se gîndească la spaţiul pe care îl are la dispoziţie. Şi apoi, se poate gîndi şi la impactul social pe care îl are.“ 

a consemnat Luiza VASILIU 

Foto: Veronique Vercheval

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.