Najwan Darwish, crescut în Ierusalim, sub ocupaţia israeliană, este unul dintre cei mai cunoscuţi tineri scriitori de limbă arabă. A publicat primul volum de poeme în 2000, la doar 22 de ani. A fost editor a două reviste culturale din Palestina, critic cultural al ziarului palestinian Al-Akhbar, organizator de evenimente literare, printre care şi Festivalul Palestinian de Literatură. Textele sale au fost traduse în peste 15 limbi, iar anul acesta i-a apărut, în prestigioasa colecţie New York Review of Books „Poets“, prima antologie în limba engleză, Nothing More To Lose. Najwan Darwish a fost invitat al Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (3 – 6 decembrie, MŢR). Transcriem mai jos cîteva fragmente din intervenţiile lui din cea de-a doua seară, dedicată poeziei.

● „Ceea ce face ca un poet să fie bun e eşecul. Cînd ai eşecuri nenumărate în viaţă, sfîrşeşti prin a fi un poet bun. Cînd reuşeşti în alte domenii, e clar că nu poţi fi un bun poet. Eu am fost avocat. Colegii mei, care sînt acum buni avocaţi, sînt nişte scriitori slabi. Trebuie să dai multe rateuri ca să ajungi un bun poet. Cît despre ceea ce este poetul în prezent... definiţia mea personală e următoarea: poetul este un fel de istoric, e cel care scrie istoria. Nu ştiu ce fel de istorie, a viitorului, poate, a trecutului... Istoria a ceva. Munca poetului e apropiată de munca istoricului. Există vieţi umane, există realităţi şi există ficţiune. Adevărata ficţiune aduce lucrurile împreună, e lipiciul care leagă fapte, vieţi şi vise. Istoricii sînt necesari. La fel şi poeţii.“

● „A fost o vară oribilă, ca toate verile, de altfel. Deci nimic special. Ce se întîmplă în Palestina se întîmplă de şaizeci de ani încoace. Ocupaţia israeliană devine din ce în ce mai sofisticată, mai profesionistă, mai creativă. Astăzi, în Palestina, avem tehnici diferite. O prietenă m-a întrebat odată: «E adevărat că aveţi un sistem de Apartheid?», la care eu i-am răspuns: «Nu, e ceva mult mai bine pus la punct de-atît. Ar fi o insultă pentru israelieni să le spui asta. Pentru că ce-au făcut ei e un amestec de tehnici ale Apartheid-ului din Africa de Sud cu tehnici din rezervaţiile amerindiene, tehnici fasciste din Italia fascistă şi tehnici naziste. E un nou model de nazism, şi ar fi nedrept faţă de creativitatea ocupaţiei israeliene să spui că e doar Apartheid.»“

● „Ce urăsc cel mai mult la scris e cînd transformi condiţia umană într-un subiect. Cred că e împotriva demnităţii umane să transformi ceva într-un subiect şi să scrii ceva care poate să sune de-a dreptul patetic. Cît despre mine, încerc să fiu liber în ceea ce scriu şi ceea ce nu scriu, în ceea ce simt şi ceea ce nu simt. În munca mea de jurnalist, pot să-mi asum o poziţie şi să am o opinie despre lucruri. Dar în poezie, mi se pare că e o greşeală să scrii cu o anumită agendă în minte, chiar dacă e una foarte dreaptă. Subconştientul, însă, e esenţial. În calitate de poet istoric, lucrezi cu subconştientul, aduni materialul, dar nu tu eşti cel care controlează totul. Trebuie să te laşi, să te goleşti, să arunci o parte din tine la gunoi, în fiecare noapte. E un proces important. Să arunci o parte din tine în fiecare noapte, în fiecare dimineaţă, cînd poţi. Uneori, vei fi surprins că, deşi arunci în fiecare zi, mereu mai rămîne ceva de aruncat.“

● „Cred că am lăsat mult în urmă întrebările despre puterea poeziei şi rolul poetului în societate. Aceste întrebări sînt mai degrabă pentru universitari şi cercetători. Poetul şi cititorul nu trebuie să fie preocupaţi de astfel de lucruri. Întrebarea e: poţi scrie? Poţi scrie despre chestiuni politice? E un fel de exerciţiu, care ţine de cercul de interes al fiecărui poet, cît eşti de interesat de lume, care e harta lumii tale. În cazul multor poeţi, harta lumii e harta cartierului lor. Pentru alţii, harta e ţara lor sau chiar lumea. De asemenea, impactul poeziei are legătură cu ideea de spaţiu. Există poezie care seamănă cu o bicicletă: vezi poetul şi singurul lucru care-ţi vine în minte e de ce să-l pui pe bicicletă, nu există spaţiu pentru alţi oameni ca să intre în text. Alţi poeţi sînt ca o maşină: poetul poate lua cinci prieteni cu el în maşină. Alţi poeţi sînt ca un autobuz, alţii ca un tren, alţii ca Titanicul şi or să facă o tragedie. Fiecare poet ar trebui să se gîndească la spaţiul pe care îl are la dispoziţie. Şi apoi, se poate gîndi şi la impactul social pe care îl are.“ 

a consemnat Luiza VASILIU 

Foto: Veronique Vercheval