„Te iubesc!“, zice el. „Ah, spune-mi-o cu pietre din pavaj...“, îi cere ea. E un fragment de dialog înregistrat pe zidurile Parisului în luna mai a anului 1968. Adevărata dragoste era atunci revoluţionară, iar fetele îi adorau pe băieţii care ştiau să lupte. Pe 15 ianuarie 2012, s-a consumat multă iubire şi în Bucureşti, strigată cu pietre din pavajul Centrului Istoric, şoptită cu bastoane din echipamentul Jandarmeriei. România nu a avut niciodată un Mai ’68, o revoltă în care studenţii, intelectualii şi artiştii să îşi ceară dreptul la imposibil („Soyez réalistes, demandez l’impossible!“). Ianuarie 2012 a părut momentul potrivit pentru mai – şaişoptul nostru.

Pe 19 ianuarie vorbeam pe chat cu Larisa Crunţeanu despre Piaţa Universităţii. Voiam să fim acolo la 8 seara ca să preîntîmpinăm şi noi, cu prezenţa noastră, transformarea protestului într-un miting politic. Se anunţaseră camioanele de „simpatizanţi“ USL plătiţi să umple Piaţa Victoriei şi ne era clar că vor veni peste noi la Universitate. Am făcut un ping-pong de idei şi am ales cîteva texte pe care să le scriem pe bannere. „Nu ne confiscaţi protestul!“, „Universitatea, zonă eliberată de clasa politică“ şi „Cultura protestului nu creşte în seră“ erau cîteva dintre ele. „Cine nu sare, zahăr!“ şi „Poezia e în stradă“ au fost altele, ceva mai subtile. Pînă la urmă, Larisa a sacrificat un cearşaf şi a ales două dintre texte. Ne-am întîlnit la Teatrul Naţional şi am traversat pasajul spre Universitate. Bulevardul Magheru era blocat de o mare de jandarmi îmbrăcaţi în ţestoase ninja. Cu doar cîteva zile în urmă, jandarmii loviseră în neştire pe toţi nefericiţii care se aflau între Unirii şi Universitate. Acum stăteau cuminţi, dar nervoşi, aşteptînd ordine. Am scos cearşaful cu „Poezia e în stradă“ şi ne-am postat în faţa lor pentru cîteva minute, să le dăm timp să-l citească. Apoi ne-am întors cu spatele la ei, ţinînd banner-ul la nivelul taliei, ca pe o subtitrare pentru mulţimea de jandarmi încordaţi. „Hai, hai, păpuşa, vino mai aproape, îndrăzneşte!“, îi striga Larisei jandarmul din spatele ei. „Ce-o să-mi faceţi?“, l-a întrebat ea. „Hai mai aproape şi-o să vezi!“ Normal că îi era frică, doar se uitase la atîtea filme pe net cu tineri ciomăgiţi de jandarmi care „doar îşi făceau treaba“. Numai că în 30 de secunde am fost înconjuraţi de blitzuri şi de camere de filmat. Asocierea producea sens.

Cristian Neagoe este masterand în Etică aplicată la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti. 

Foto: Simina Guga