M-am apucat să citesc programul de guvernare 2013-2016 cu speranţă şi încredere. Guvernanţii toţi au promis că o să facă lucrurile transparent şi ca la carte, aşa că şi politicile de media vor fi la fel. Nu? Şi-apoi, mai toate programele de guvernare din 2004 încoace au avut, măcar ca declaraţie politică, un punct care se referea la independenţa mass-media.

Mi-am venit iute în simţiri cînd am observat că programul de guvernare este construit pe capitole aferente ministerelor din construcţia Executivului. Şi cum de presă nu se ocupa nici un minister... Să nu fiu cîrcotaşă, mi-am zis. Aşa că am folosit mult-utila funcţie „search“ cu cuvintele-cheie care mă interesau: mass-media, presă, televiziune, radio...

Rezultatele s-au menţinut dezamăgitoare, pentru că ele vorbesc mai degrabă de un model de instrumentalizare a presei, nu de o dezvoltare sustenabilă a sectorului. Astfel, programul de guvernare propune „asigurarea unor programe în limba maternă la radio şi televiziune pentru toate minorităţile naţionale, în special pentru comunitatea maghiară“. Emisiunile studiourilor publice de radio şi televiziune vor fi extinse, „pentru ca acestea să emită în limba maghiară pe tot parcursul zilei“. Nobil şi ambiţios ţel, dacă ţinem cont că, în prezent, TVR emite cam 300 de minute de programe în limba maghiară pe săptămînă – şi alte cîteva zeci de minute prin posturile locale. Cam ce eforturi materiale şi de personal sînt necesare pentru a ajunge la 24 de ore zilnic? Şi de unde resurse, în condiţiile în care televiziunea publică (cel puţin) ar fi în faliment – dacă ar exista faliment pentru ea? Nobil şi ambiţios am zis, dar adaug şi „profund ilegal“. Pentru că însăşi Legea de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice spune, la articolul 8, că „Autonomia şi independenţa editorială a serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune sînt garantate prin lege, iar programele acestora sînt ocrotite de orice ingerinţe ale autorităţilor publice, precum şi de influenţele oricăror partide, formaţiuni social-politice, sindicale, organisme comerciale şi economice sau grupuri de presiune“. În spiritul legii, nu numai conţinutul editorial, ci şi durata emisiunilor şi componenţa grilei de programe sînt acoperite de independenţa editorială garantată de lege.

Mass-media mai apar în programul de guvernare al Cabinetului Ponta II cînd vine vorba de diaspora. Aici, Guvernul vrea să promoveze în străinătate valorile culturale şi spirituale ale României prin „susţinerea mass-mediei române din diaspora şi prin campanii în presa străină“. Cum spuneam – instrumentalizare. Utilizarea vehiculelor mediatice pentru a promova campanii gîndite la nivel instituţional. Experienţele anterioare ne-au dovedit cît de păguboase (pentru cauză), dar şi cît de profitabile (pentru cei care le gestionează) pot fi astfel de campanii.

Se mai gîndeşte Guvernul la mass-media atunci cînd gîndeşte la regionalizare şi vede în ele colaboratori în organizarea de dezbateri publice la temă (alături de ONG-uri şi „alte instituţii publice“). Cu siguranţă, tema regionalizării este de viu interes, şi mass-media nu au cum să evite o astfel de dezbatere fără să abdice ruşinos de la menirea lor de agent al interesului public. Fără a face procese de intenţie, şi acest subiect poate fi însă uşor manipulat în condiţiile în care dezbaterea nu este sinceră, nu include toate opiniile din societate şi nu este coordonată de responsabilii editoriali din redacţii, ci de activişti politici sau agenţi guvernamentali.

Un alt moment de oroare preventivă ne oferă programul de guvernare cînd vorbeşte despre „dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul industriilor artistice (media, publicitate, design, modă etc.)“. Cum de la media la modă e drum lung şi cum parteneriatele public-privat au un mare potenţial de corupţie, lucrurile sînt destul de amestecate ca să pară suspecte, aşa că un dram de vigilenţă ne va fi necesar pentru a vedea încotro se duc aceste „parteneriate“.

De ceva mai multă claritate ne bucurăm atunci cînd privim mass-media din zona sa tehnică. În domeniul Comunicaţiilor, Guvernul îşi propune să asigure „cadrul legal pentru trecerea la televiziunea digitală terestră, precum şi implementarea unui proiect pilot pentru transmiterea programelor naţionale de televiziune în format digital“. Mă rog, cadrul legal există de cîţiva ani buni, de cînd România a adoptat Directiva Serviciilor Media Audiovizuale. Ceea ce lipseşte este o strategie clară şi echilibrată, care să pornească de la interesul consumatorului de media, nu de la cel al operatorilor privaţi sau al celui de stat. O strategie care să aducă cetăţeanului un număr cît mai mare de canale, la preţuri cît mai mici. Termenul limită la nivel global pentru trecerea la televiziunea digitală este iunie 2015 (pe cel autoasumat, din 2012, l-am ratat).

Mai vorbeşte programul de guvernare despre obligaţiile României în ceea ce priveşte Agenda digitală a Uniunii Europene (acoperire 100% cu infrastructură de Internet pînă în 2013, acoperire cu broadband pentru 50% din gospodării pînă în 2020). De cele privind open data şi Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership). Pentru monitorizarea îndeplinirii acestor obligaţii, aparatul prim-ministrului se va îmbogăţi cu un Departament pentru Servicii Online şi Design. Tot el va avea sarcina de a stimula cetăţenii „în sensul generării de conţinut digital relevant pentru România şi contribuţiei în medii digitale colaborative (Romania online)“. Oricît de tare mă bucură preocuparea noului Guvern pentru online, nu cred că centralizarea este răspunsul potrivit pentru un mediu insidios prin definiţie.

Nu am găsit în programul de guvernare nici o referinţă la independenţa mass-media şi la crearea unui mediu economic favorabil unei prese puternice. Nimic despre un sistem dual solid în audiovizual, cu radiodifuzori publici independenţi, competenţi şi finanţaţi corespunzător şi cu o piaţă de mass-media transparentă, protejată împotriva concentrării de proprietate şi a abuzurilor de poziţie dominantă. Nimic despre stimularea consolidării statutului jurnalistului (inclusiv prin măsuri care ţin de legislaţia muncii şi de libertatea editorială în interiorul redacţiilor). Nimic despre programe de creştere a competenţelor media, de educare a publicului pentru a face distincţia între jurnalism şi orice altceva. Nimic despre facilitarea autoreglementării şi instaurarea unui climat etic, de concurenţă loială. Nimic despre inserarea României în dezbaterile europene privind guvernarea Internetului, protecţia drepturilor de autor, „dreptul de a fi uitat“ pe net, pluralismul media.

Lipsa acestor elemente care definesc un sector mass-media funcţional şi profitabil dovedeşte lipsa unei viziuni de ansamblu, care să recunoască importanţa strategică pe care presa o are în dezvoltarea unei democraţii stabile. Sau poate lipsa interesului de a corecta un peisaj mediatic deja pervertit şi care este, acum, mai uşor de „instrumentalizat“. Sau este doar expresia unuia dintre principiile pe care a fost construit programul de guvernare: „Nu promitem mai mult decît putem face“.

Ioana Avădani este director al Centrului pentru Jurnalism Independent (www.cji.ro).

Foto: L. Muntean