- interviu cu Simona BURDUJA, psihoterapeut la Fundaţia Sensiblu -

Ce face Fundaţia Sensiblu pentru ajutorarea victimelor agresiunilor domestice?

Fundaţia a luat fiinţă în anul 2002, la început cu un centru de consiliere (Casa Blu) iar din 2003, am reuşit să deschidem şi un adăpost, care este mai degrabă un centru rezidenţial, şi nu un centru de criză. Acolo ajung doamnele în urma unor evaluări sociale, psihologice şi juridice. Venitul nu este un criteriu important pentru a fi primite în adăpost, ci mai degrabă gradul de pericol în care persoana şi copiii acesteia se află. Perioada de şedere în adăpost este de la trei la şase luni, spre deosebire de un centru de criză, în care persoanele vin imediat după ce s-a petrecut incidentul violent şi pot sta pînă la maximum o lună. Noi facem consiliere socială, psihologică şi juridică, pe baza unei programări. Prima întîlnire a persoanei care ni se adresează este cu asistentul social, apoi, pe baza unei fişe, este orientată către celelalte servicii, în acord cu nevoile ei. Toate serviciile sînt gratuite. Majoritatea celor care vin la noi sînt din Bucureşti. Nu e o problemă dacă vine cineva şi din altă localitate, doar că, dacă are nevoie şi de consiliere juridică, apare dificultatea deplasărilor între Bucureşti şi Judecătoria din localitatea de domiciliu.

Cum află femeile de existenţa acestui centru?

Multe ne găsesc pe Internet sau ascultă recomandările altor doamne care au fost la noi în asistenţă. Unele persoane primesc informaţii de la serviciile de urgenţă ale spitalelor sau de la Institutul de Medicină Legală, cu care, de altfel, avem şi un protocol de colaborare, pentru că noi decontăm un număr de aproximativ 300 de certificate medico-legale pe an, asta şi cu sprijinul financiar al firmei Avon.

Înţeleg că la dvs. nu vin doar femei care au fost pur şi simplu bătute, ci şi victimele unor agresiuni emoţionale.

Da, şi proporţia acestora e destul de mare. Pe de altă parte, nu poate exista violenţă fizică fără abuz emoţional. Iar formele sînt din ce în ce mai cizelate: şantaj, ameninţare, intimidare. Şi nu se întîmplă doar în familiile cu statut social, educaţional şi financiar scăzut, ci şi în familii mai elevate. Partea de abuz emoţional se tratează mai greu, pentru că atacă direct imaginea de sine a omului, care îşi pierde încrederea în propria persoană şi nu se simte capabil să facă o schimbare. Asta, de altfel, şi justifică rămînerea într-o relaţie de tip abuziv, pentru că victima preia punctul de vedere al agresorului şi crede despre sine că, într-adevăr, nu e în stare să facă nimic. Mai ales cîtă vreme nu are acces la alte surse de informare (agresorul practică, de obicei, izolarea) şi la alte oglinzi pe care să le primească din partea altor persoane, care să-i spună că şi ele au trecut prin aşa ceva şi au reuşit, sau că există organizaţii, adăposturi şi instrumente legale prin care o pot proteja. În lipsa acestor informaţii, victima rămîne într-o situaţie de dependenţă în cuplul conflictual.

Există vîrste predilecte ale celor care vă adresează solicitări?

Se pleacă de la 20 de ani şi se ajunge pînă spre 69 de ani. Cea mai în vîrstă doamnă, care e chiar acum în asistenţa noastră, are 69 de ani. Dar noi ne ocupăm în prezent de un proiect gîndit pentru tineri: „Licee albastre“. De ce? Pentru că statisticile ne arată că primul incident violent identificat de doamnele care vin la noi este în jurul vîrstei de 16-18 ani. Pe de altă parte, anul trecut am făcut un alt proiect cu adolescenţii, în opt localităţi, legat de abuzurile emoţionale. Şi atunci, ne-am dat seama că în rîndul tinerilor, între ei, se petreceau destul de multe situaţii conflictuale. Asta ne-a determinat să dezvoltăm acest proiect legat de violenţa în rîndul cuplurilor de adolescenţi. Dincolo de formele clasice de violenţă – fizică, psihică, economică, socială, sexuală –, a apărut, mai nou, şi ceea ce se numeşte abuzul digital sau violenţa pe Internet. Asta înseamnă că, într-un cuplu, unul dintre parteneri verifică mesajele adversarului, îi accesează e-mail-ul, pagina de Facebook, îl ameninţă prin aceste canale, îl şantajează cu poze sau cu declaraţii false despre aceste lucruri. E un tip de abuz destul de mascat şi pe care mulţi îl consideră o formă de iubire.

Cum va decurge programul „Licee albastre“?

Ne gîndim să mergem în zece localităţi şi în fiecare să cuprindem aproximativ 100 de elevi. Vom utiliza aceeaşi metodă a sesiunilor interactive, în care îi stimulăm să recunoască un abuz. În primul rînd, trebuie să ştie ce e abuz şi ce nu e abuz, iar dacă identifică vreun soi de abuz, fie la ei, fie la prietenii lor, să aibă capacitatea de a se orienta sau a-şi orienta prietenii către persoane şi servicii specializate.

În general, se întîmplă să discutaţi şi cu agresorii?

Nu oferim consiliere directă agresorilor, ci doar persoanelor agresate, şi nu recomandăm terapia de cuplu, pentru că, în situaţii de violenţă, nu e posibilă.

Cum vă apăraţi de cei supăraţi că partenerele lor au venit la dvs.?

Sîntem, uneori, asaltaţi cu telefoane sau cu vizite de acest tip, la centrul de consiliere. Dar lucrăm de foarte mult timp în servicii de felul acesta şi avem tot felul de modalităţi de a aplana conflicte. Ne situăm pe poziţia de profesionişti – ăsta este rolul nostru, asta e ceea ce facem, avem o autorizare în acest sens. Şi le explicăm că, pînă la urmă, decizia asupra a ceea ce vrea să facă în continuare aparţine strict femeii şi că noi sîntem, practic, un soi de mediatori între ea şi serviciile la care vrea să apeleze. Pe de altă parte, e important de ştiut că adresa adăpostului este confidenţială. Deci, acolo n-are cum să ajungă cineva, fără acordul nostru.

Conflicte se petrec, probabil, din cînd în cînd, în mai toate cuplurile. Există un punct-cheie într-o relaţie, de la care se poate considera că avem de-a face cu un abuz emoţional, cu o problemă serioasă?

Da, cînd intervine o situaţie de inegalitate între parteneri, cînd unul deţine puterea iar celălalt se află într-o poziţie submisivă, putem considera că există o formă de abuz. Gravitatea abuzului se măsoară mai degrabă în funcţie de impactul pe care-l are asupra persoanei abuzate. O jignire care unei persoane îi poate părea fără gravitate, pentru o alta poate fi extrem de semnificativă, pentru că agaţă acolo nişte resorturi emoţionale puternice. De aceea, pentru a diagnostica corect un abuz e foarte important să vezi un istoric al relaţiei respective şi comportamentul fiecăruia dintre parteneri în diverse situaţii.

Există situaţii în care agresorul s-a calmat pe parcurs?

Cînd vorbim de violenţă în familie, vorbim de situaţia în care agresorul nu-şi asumă responsabilitatea faptelor sale. Adică, el nu va face nici o schimbare din punctul său de vedere, ci va aştepta din partea celuilalt „să se repare“. Şi cînd vorbim de violenţă în familie, nu are ce să se repare în cuplu, practic.

Adică, nu sînt oameni care să aibă la un moment dat o revelaţie, să zică „am greşit, nu mai trebuie să fac aşa ceva“?

Dacă îşi asumă responsabilitatea faptei, sigur că da, lucrurile se pot repara, cu efort sau cu ajutor de specialitate. Dar, de cele mai multe ori, în asemenea situaţii nu putem vorbi de responsabilitatea agresorului.   

a consemnat  Andrei MANOLESCU  

dosar sprijinit de AVON