Prost să fii, noroc de guvernare să ai

Publicat în Dilema Veche nr. 885 din 25 - 31 martie 2021
Prost să fii, noroc de guvernare să ai jpeg

Prostia este inadecvare, cel puțin cînd o raportezi la scop și mijloace. Ești prost dacă ratezi ținta, ești la fel de prost dacă îți dai cu stîngu-n dreptu’ încercînd să nimerești ținta. Veți spune că există și obstacole de netrecut care te pot împiedica să atingi un obiectiv și că nu doar prostia te descalifică din cursă. Și ați avea dreptate. Dar noi nu despre greșelile forțate de adversar vom vorbi, ci despre cele neforțate (decît de propriile limite – de caracter, neuronale sau volitive).

Dacă aceasta este, pe scurt, definiția obiectului de studiu, vom putea conchide destul de repede că, în politica românească de după 1990, proști au fost doar cei care și-au propus și altceva decît raptul.

Să explicăm. Și să începem, cronologic, cu primele două mandate iliesciene din perioada 1990-1996. În primii șase ani de post-ceaușism, ex-comuniștii conduși de Ion Iliescu au consolidat puterea unei cleptocrații constituite integral din foști nomenclaturiști PCR. Secondat de la Palatul Victoria ba de idolul în pulover de la APACA, Petre Roman, ba de Hagi al finanțelor, Nicolae Văcăroiu, fostul tovarăș de la Editura Tehnică a fost aproape să ducă România în era trocului, la pachet cu colega de suferință de peste Dunăre, Bulgaria, care schimba castraveții pe cartofi și gogonelele pe mălai pentru supraviețuire.

Între 1992 și 1994, foștii comuniști ceaușiști au permis existența infamiei numite Caritas, schema Ponzi care a ruinat mii de oameni. Celebrele falimente ale Bankcoop (îngropată oficial în mandatul CDR, în 1999, dar ucisă încă de la începutul anilor ʼ90) și Bancorex au fost tot opera regimului iliescian.

„Privatizarea” în masă, prin cupoane primite de angajați, nu a făcut decît să amîne, uneori cu efecte fatale, investițiile necesare în fabricile și uzinele comuniste, dar a crescut o clasă nouă de profitori. În aceasta intrau, pe de o parte, „patronii” care beneficiaseră de ieftinele cupoane ale muncitorilor debusolați și, pe de altă parte, hienele de serviciu care vînduseră mii de tone de bunuri, echipamente, utilaje și terenuri ale foștilor coloși industriali ai Epocii de Aur. Această strategie poartă tot marca guvernărilor președintelui care făcea să răsară soarele cu apariția sa.

Mărturii ale unui Petre Roman sau Theodor Stolojan, actori politici ai vremii, așa cum au fost îndosariate de presa ultimelor trei decenii, te pot face să crezi că la originea acestei crime economice din primii ani de după ʼ90 a stat ignoranța proaspetei democrații. Sau prostia, ca să rămînem în chestiunea pe care o dezbatem. Însă, măi, animalule, noi știm că, pentru tovarășul Ion Iliescu, proprietatea privată era un moft, iar noii îmbogățiți ai veșnicelor meandre ale concretului erau nu doar tolerați, ci mîngîiați pe cap: constituiau, împreună cu foștii securiști, noul ecosistem care se voia doar un ceaușism cu față umană.

Așadar, efectele perestroikăi iliesciene nu au fost nicidecum rezultatul prostiei, ci chiar scopul propus al regimului: controlul unei societăți ieșite dintr-un fenomen Pitești la scară națională și care se voia liberă. Dar care era ținută în lanțurile cinice ale sărăciei, disperării, lipsei de orizont, dezamăgirii, ratării. Totul, în noua lume democratică în care oamenii își pierdeau slujbele, casele și orice urmă de sens.

Certificatul de naștere al prostiei politice în România de după ʼ89 este datat 1996. Ca de multe ori după aceea (2004, 2008, 2020?), o alianță politică de guvernare a dat noi sensuri și exemplificări prostiei de la vîrful statului. Probabil că diamantul coroanei pe care a purtat-o Convenția Democratică din România a fost finala prezidențială din toamna lui 2000: între ex-tovarășul Ion Iliescu și extremistul Corneliu Vadim Tudor, crescut uluitor în preferințele electorale pe fondul eșecului total al partidelor care formau CDR de a ridica țara din prăpastia în care o lăsase PDSR. Au rămas pînă azi în folclorul istoriei recente glumele referitoare la cei 15.000 de specialiști ai Convenției, unghiuța premierului Radu Vasile, o nouă mineriadă (care a ridiculizat forțele de ordine), scandalul de corupție „Țigareta 2” în care era implicat fiul președintelui Emil Constantinescu.

Puțini își amintesc că tot atunci au fost puse bazele incredibilului jaf de la Porțile de Fier, printr-o „retehnologizare” decisă de Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de ministru al Industriilor. Un demers care a fost completat de inventarea, între 2000 și 2004, a „băieților deștepți” ai contractelor de energie luată ieftin de la Hidroelectrica și de la alte companii de stat și revîndută la prețuri de multe ori mai mari prin doar un SRL cu un fax și o secretară.

E la fel de adevărat că guvernarea CDR a fost înțesată de foști nomenclaturiști, de ex-securiști și de întregi herghelii troiene care au sabotat efortul partidelor de coaliție, dar aerul general era că instituțiile erau conduse de amatori în cel mai bun caz entuziaști. I-am intervievat acum vreun an, pentru o investigație referitoare la preluarea rafinăriei Petrotel de către Lukoil, pe Victor Ciorbea și Ilie Șerbănescu. Primul mi s-a prezentat ca un soi de salvator al patriei în mandatul de premier, al doilea a povestit un episod ridicol: primise un portofoliu al reformei în Guvern, dar nu avea nici măcar buget, ci doar un birou și o secretară.

Prostia în guvernarea Convenției Democratice din România a fost stelară. Și mai rău decît că a ratat patru ani de administrare eficientă este că a cimentat o rivalitate politică cu efecte devastatoare: cea dintre Traian Băsescu și PNL. Primul episod post-CDR al acestui conflict politic a fost ieșirea de la guvernare, în primăvara lui 2007, a PD, ceea ce a dus la întărirea relației dintre PNL-ul condus de Tăriceanu și PSD, partid care i-a sprijinit parlamentar pe liberali, deveniți minoritari.

A fost doar preambulul constituirii unei alianțe oficializate între cele două partide, PNL și PSD, care a preluat puterea la începutul lui mai 2012: USL (Uniunea Social-Liberală). Iar USL 2.0., adică alianța dintre PSD-ul lui Liviu Dragnea și ALDE condus de Tăriceanu, cîștigătoare zdrobitor la parlamentarele din 2016, a dus nivelul politicii de stat din România atît de jos încît Bucureștiul ajunsese să fie tratat la Bruxelles drept subiect de sancțiuni dure, se invoca inclusiv articolut 7 din Tratatul UE, care duce la suspendarea dreptului de vot al unei țări.

În ce a constat, așadar, prostia politică cea mai relevantă din ultimul deceniu românesc? În amestecul doctrinar toxic care a permis atît apariția USL, cît și a alianței dintre PSD-Dragnea și ALDE-Tăriceanu. Principalele consecințe ale mandatului USL au fost, pe de o parte, creșterea masivă a influenței economice și strategice a Chinei în România (cu Ponta premier, România i-a promis Chinei cedarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, lucrări de infrastructură și dezvoltarea rețelei 5G) și, pe de alta, transformarea lui Liviu Dragnea într-un jucător politic național foarte puternic. Această a doua consecință a dus și la catastrofa guvernării PSD-ALDE dintre 2016 și 2019, cu două mărci inconfundabile: un discurs antieuropean agresiv și un asalt feroce împotriva Justiției, menit să-l salveze pe Liviu Dragnea de pușcărie.

Și așa închidem cercul: pot fi acuzați Ponta și Dragnea de prostie? Dimpotrivă: ambii s-au folosit cu șiretenie de slăbiciunile politice ale adversarilor doctrinari pentru a-i coopta în proiecte politice care nu doar să folosească intereselor de jaf ale celor doi șefi ai PSD, dar să și discrediteze liberalismul, atîta cît era.

Distribuirea stupizeniei între corifeii dreptei, singurii care trebuie să și-o asume, se va discuta la nesfîrșit: unii vor arăta cu degetul spre un Băsescu însetat de putere care trebuia oprit, fie și printr-o alianță cu PSD, alții vor indica niște liberali slabi de înger și frustrați din cauza succesului unui marinar charismatic.

Ne putem întreba, la nici un an și jumătate de la dispariția naturală a alianței PSD-ALDE, printre scandaluri mai mici și mai mari în coalița de guvernare PNL – USR-PLUS – UDMR, dacă vom apuca să discutăm despre adecvarea la scopuri și mijloace a noii majorități. Dar, pentru asta, ar trebui să înțelegem, mai întîi, care sînt scopurile, dincolo de lozinci.

Cătălin Prisacariu este jurnalist, redactor-șef adjunct la Newsweek România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.