Religie şi politică în România comunistă - cîteva probleme şi întrebări

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Religie şi politică în România comunistă   cîteva probleme şi întrebări jpeg

Documentele epocii 

Cel care vrea să cunoască mai bine – eventual să şi scrie despre – relaţiile dintre religie şi politică, dintre Biserică (în special cea Ortodoxă) şi stat în perioada comunistă se confruntă cu o problemă majoră: o poate face nu atît cu ajutorul documentelor

ale Bisericii/Bisericilor, ci într-un mod mediat, prin apelul la alte surse istorice (emanate dinspre: organe de partid, Securitate, Departamentul Cultelor ş.a.m.d.). Ierarhia ecleziastică ortodoxă pretinde acurateţe în ceea ce priveşte reconstituirile istoriografice, dar apără cu îndîrjire de ochii cercetătorilor atît Arhiva Sfîntului Sinod, cît şi arhivele centrelor ecleziastice. Un alt paradox: cînd celelalte instituţii se deschid către transparenţă arhivistică şi pun în circulaţie numeroase dosare de interes istoric, Patriarhia pare că restrînge accesul; de exemplu, prin Hotărîrea nr. 5944 din 5 iulie 2012 a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, probabilitatea studierii documentelor istorice, privitoare mai ales la arhiereii din perioada comunistă, se apropie de zero. (Probabil pentru a pune capăt atît descentralizării, cît şi unor tendinţe – de la nivelul unor centre eparhiale – de deschidere către diverşi cercetători, chiar avînd „garanţii morale“ şi nefiind independenţi de punctul de vedere oficial al Bisericii.) Cazul ierarhiei ortodoxe nu este, din păcate, singular. 

După decembrie 1989, această elită ecleziastică, prin reprezentanţii săi cei mai de seamă (Patriarhul Teoctist, mitropoliţii), s-a perpetuat, şi-a păstrat poziţiile. Este adevărat că, la început, această continuitate a fost tulburată de retragerea Preafericitului Teoctist din demnitatea de patriarh pentru cîteva luni; PF Teoctist avea să revină ca patriarh în aprilie 1990, beneficiind şi de sprijinul autorităţilor guvernamentale, inclusiv al lui Ion Iliescu, fost demnitar comunist şi preşedinte al Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională (succesor

al lui Nicolae Ceauşescu). Poate nu este lipsită de relevanţă precizarea că Ion Iliescu şi Teoctist se cunoşteau încă din a doua jumătate a anilor 1970, atunci cînd amîndoi au îndeplinit funcţii importante în capitala Moldovei: Ion Iliescu fusese prim-secretar al comitetului judeţean PCR Iaşi, iar Teoctist – mitropolit al Moldovei, avînd reşedinţa la Iaşi. Începînd din 1990, nici unul dintre cei doi nu a fost preocupat cu adevărat de o asumare a trecutului, realitate care s-a vădit prin raportarea comună a lor faţă de documentul istoriei recente (inspirat, cineva a găsit un nume potrivit pentru acest tip de atitudine: „politica fricii“). 

Dincolo de limitările arhivistice, cititorii au avut la dispoziţie zeci de studii de specialitate, sinteze, volume de documente, dicţionare etc. care, în mod documentat, au evocat şi au scos în evidenţă tezaurul de suferinţă acumulat în intervalul 1945-1989 de către cultele religioase, cu precădere de Biserica Ortodoxă Română. Şi totuşi, s-au făcut auzite şi două întrebări cumva opozabile: a stat relaţia Stat – Biserică/Biserici sub semnul represiunii şi al confruntării? Sau mai degrabă – după o primă perioadă marcată de stări conflictuale – această relaţie bilaterală a fost caracterizată de colaborare, de supunere şi conformism (cel puţin la nivelul raporturilor dintre elita ecleziastică şi puterea politică)? 

Dispute, tensiuni interne 

Ceea ce frapează, însă, atunci cînd parcurgem literatura istorică oficială ortodoxă de după 1989 este ocultarea ori negarea disputelor intestine de la vîrful BOR, care au şubrezit mult Biserica. Nici momentul 1948 nu apare ca punct de inflexiune în istoria ecleziastică recentă. Or, din documentele de partid şi ale Securităţii putem discerne destul de clar taberele din sînul BOR care – nu o dată – recurg la plîngeri şi delaţiuni adresate autorităţilor politice. Printre documentele emise de Secţia Administrativ-Politică a CC al PCR se regăsesc, de pildă, rapoartele prin care episcopul de Oradea, PS Valerian Zaharia, îşi contestă superiorul, Patriarhul Justinian Marina. Amîndoi s-au aflat în graţiile puterii comuniste, ambii au scris şi s-au manifestat în favoarea colaborării cu PCR încă din 1945, dar pe de altă parte se aflau într-o competiţie prea puţin creştinească. Datorită altor surse istorice, acest aspect al luptei pentru putere în Biserica Ortodoxă era cunoscut, dar abia acum cred că îi putem estima şi chiar comensura proporţiile. Fireşte, pe lîngă rivalităţile preexistente, aceste dispute au fost alimentate şi instrumentalizate de puterea politică pe diverse căi. (Nu a fost ceva specific vieţii bisericeşti – tensiuni similare au fost provocate de autorităţi şi în lumea intelectual-artistică, în mediile universitare ş.a.m.d.) „Bătălia pentru Patriarhie“ conturată atît de limpede în anii 2005-2007 – cu accentele sale dizgraţioase, ducînd pînă la divizarea absurdă a Mitropoliei Ardealului – are precedente importante înainte de 1989. 

Martiri? 

Etosul totalitar care persistă în România de-a lungul întregii perioade 1948-1989 – fără episoade cu adevărat reformiste sau revizioniste – se reflectă şi prin examinarea relaţiilor Stat – Biserică. Pentru mai mulţi istorici rezonabili ai vieţii politice este evident că regimul lui N. Ceauşescu la momentul 1968 nu seamănă deloc cu „Primăvara de la Praga“ şi că furibunda condamnare a invaziei sovietice în Cehoslovacia are legătură strict cu teama secretarului general al CC al PCR de a nu fi înlăturat şi el de la putere, şi nu cu o identificare empatică a lui Ceauşescu cu ideile reformiste ale regimului Dubcek. Dar contrastul se vădeşte şi în ceea ce priveşte evoluţiile din viaţa religioasă: în 1968, în Cehoslovacia, este restabilită Biserica Greco-Catolică (desfiinţată în 1950), în timp ce, în RSR, Biserica Română Unită continuă să fie reprimată, avînd o existenţă subterană (în 1970, cardinalul Iuliu Hossu moare, de fapt, în detenţie). Zeci de clerici şi episcopi greco-catolici au sfîrşit ca martiri. Şi cu toate acestea, volumul intitulat chiar

(Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 2007) nu le consemnează existenţa şi biografia (motivul real pare să fie implicarea unor prelaţi ai BOR atît în tentativa de convertire, cît şi în detenţia episcopilor uniţi în diferite mănăstiri ortodoxe). 

Preotul ca „om nou“ 

După 1964, represiunea cunoaşte o domolire, în schimb se intensifică încercările de cooptare şi de transformare chiar a preotului într-un „om nou“, constructor conştient al socialismului. Cultele religioase sînt integrate în Frontul Unităţii Socialiste (ulterior FDUS) şi chemate să susţină inclusiv politica externă, printr-o diplomaţie ecleziastică nevoită să ignore abuzurile interne, încălcarea libertăţii religioase, demolările de biserici etc. Atunci cînd criticile din străinătate (venite din zona organismelor internaţionale, a exilului românesc sau a emigraţiei maghiare) se intensifică şi riscă să trezească voci din interior, Ceauşescu devine ameninţător şi reaminteşte periodic că „toţi cetăţenii, inclusiv cultele, preoţii, trebuie să îşi îndeplinească neabătut îndatoririle faţă de ţară, să respecte prevederile legilor şi să acţioneze în spiritul Constituţiei pentru a contribui, cu posibilităţile lor, la construcţia societăţii socialiste“. În plus, secretarul general apelează la întărirea autorităţii Departamentului Cultelor în faţa slujitorilor Bisericii. Abia de cîţiva ani istoricii au schiţat rolul şi locul acestei instituţii esenţiale care a supravegheat cultele religioase – cu mijloace şi metode deloc blînde. Aparent surprinzător, în 1990, cînd voci ale societăţii civile renăscute au solicitat desfiinţarea ei, o parte importantă a clerului s-a opus. Instituţia a supravieţuit, cu numele uşor schimbat; a fost ataşată ulterior Ministerului Culturii, pentru a fi dezlipită atunci cînd titularul departamentului (rebotezat al Culturii şi Cultelor) s-a întîmplat să fie maghiar sau catolic.  

Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu al regimului comunist,

Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu, 1965-1974,

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.