Tot mai multe voci s-au făcut auzite în ultima vreme atrăgînd atenția că, alături de corupție, incompetența e una din cauzele importante pentru care lucrurile merg prost. Sigur, vorbind așa, gîndul ne duce ime-diat la incompetența guvernanților, a administrației publice și a clasei politice. Incompetenții din asemenea posturi generează probleme nenumărate în jos, pe scară ierarhică, scandaluri și haos. Și nu sînt puțini. Asta și pentru că, în prea multe cazuri, oamenii sînt împinși în sus de dorința de căpătuială, de interesul personal sau de grup, și nu de capacitatea de a-i servi pe cei în slujba cărora sînt aleși sau numiți. Aceasta din urmă nu pare a fi o competență căutată. Dar lipsă de competență se întîlnește din plin și la alte niveluri, de la jurnaliști, medici și profesori pînă la meseriașii de rînd. Dacă nu toți cunoaștem în mod direct un ministru sau un politician incompetent, nu e nimeni care să nu fi avut de-a face, măcar o dată, cu un meseriaș incapabil. Domeniu vast, incompetența pendulează între ignoranță și impostură. Cauzele, cel puțin la noi, trebuie căutate în modelul de învățămînt, în raportarea la muncă, în relațiile de muncă, în motivare, în etica profesională.
O criză de specialiști se manifestă însă și la nivel global. Ea reiese dintr-un amplu studiu internațional (realizat de ManpowerGroup) pentru anul 2016. În această criză globală, în economie, România se află pe locul al treilea în lume în ce privește penuria de specialiști. Adică, din diverse motive, în 72% din cazuri, patronii nu găsesc oameni competenți pe care să-i angajeze. Un procent cît se poate de grăitor. Iar cum la noi incompetența e deseori suplinită de șmecherie și neseriozitate, situația apare uneori ca fiind pe cît de dezastruoasă, pe atît de veselă. Se pare că avem totuși iscusința de a trece cu grație peste incompetențele noastre, de a nu ne împiedica de ele, de a le escamota, ba chiar de a le preface în virtute. Sîntem chiar competenți la asta. Există și domenii în care incompetența poate fi de-a dreptul și direct criminală, în sistemul de Sănătate, de exemplu.
Dincolo de toate acestea, trebuie să mai luăm în considerare și acel principiu care apasă peste tot în lume, enunțat în 1969 de doctorul în educație Laurence J. Peter, foarte cunoscut sub numele de principiul lui Peter. El afectează mai toate organizațiile și e cazul să ni-l amintim cît mai des: În orice ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de a urca pînă la nivelul său maxim de incompetenţă. Noi l-am putea completa cu succes, spunînd că este cît se poate de valabil nu doar pentru salariați, ci și în ierarhiile politice. Iată că am ajuns din nou la politică, acolo unde incompetența ne doare zilele astea în mod special. Probabil că e ceva adevăr în vorba născută în redacția noastră, la discutarea acestei teme, potrivit căreia corupția ucide, iar incompetența îngroapă.
Ilustraţie de Ion BARBU
