Cu ceva timp în urmă, parte din colegii mei mai tineri au dorit să organizeze un Forum al Studenților Romi în care să dezbată nevoia de împuternicire locală, dezvoltare a identității etnico-culturale şi stimă de sine. Am înțeles că mare parte nu se (mai) regăsesc în ideea că „romii sînt săraci, analfabeți şi sînt veșnic victime“, discurs promovat atît de instituțiile statului, cît şi de parte a liderilor mișcării civico-politice a romilor. Din păcate, cei care doreau să susțină financiar acest eveniment, o instituție publică, au considerat că trebuie să schimbe obiectivul identificat de studenții romi şi să le propună (cu mențiunea că, dacă refuză, nu vor primi finanțare) să discute despre „drepturile tinerilor dezavantajați social“ împreună cu tineri aparținînd şi altor grupuri vulnerabile. Nevoia unui eveniment în care să se discute despre agenda incluziunii tinerilor proveniți din medii vulnerabile este evidentă. Ceea ce m-a intrigat în acest mod de acțiune a instituției finanțatoare a fost faptul că a pus egal între „sărăcie/excluziune“ şi minoritatea romilor, chiar şi atunci cînd cei avuți în vedere drept „beneficiari“ sînt cei din clasa de mijloc, suprareprezentată în rîndul studenților.

În mentalul colectiv, romii sînt fie foarte săraci (cerșetorii), fie foarte bogați (cei cu „palate“ şi „maneliștii“). Între cele două categorii, pentru foarte mulți din jurul nostru nu e nimic, toți romii care muncesc, studiază, plătesc taxe şi locuiesc oriunde printre ceilalți fiind total invizibili atît pentru societatea românească, cît şi, paradoxal, pentru leadership-ul rom. Nevoile lor, chiar dacă există şi țin mai degrabă de respectarea drepturilor culturale, egalitate de șanse, stimă de sine şi autorealizare, sînt ignorate şi nu sînt cuprinse de discursul nimănui. A fi rom/ţigan era definit, pînă de curînd, ca un „epitet acordat unei persoane cu apucături rele“ (DEX, 2013), acest lucru fiind posibil şi din cauza unui mod profund deficitar de reprezentare a intereselor etnice pus în practică de societatea civilă şi politică romă.

Incapabili să dezvolte o viziune modernă de dezvoltare a minorității şi deturnată de mediocri, fără a-şi propune să coaguleze masa de votanți romi care să-și voteze propriii candidați (de altfel, este şi foarte greu ca cineva care trăiește de sute de ani la marginea societății să aibă stima de sine suficient de dezvoltată astfel încît să se exprime, în spațiul politic, etnico-identitar), foarte ușor de „cumpărat“ cu mici atenții oferite în perioada alegerilor, liderii politici ai romilor sînt percepuți ca fiind niște „vătafi“ capabili să-i controleze pe cei ce sînt considerați „sălbatici“. Acest fel de a reprezenta interesele romilor a adus cu sine schimbări minore ale situației existente la nivelul comunităților locale, mediul politic românesc fiind conștient că-și poate cumpăra votanții aruncînd ciozvîrte doar în perioada alegerilor.

Fără a fi considerat un partener şi un sprijin ce poate fi accesat de instituția statului în demersul său de a promova bunăstarea socială, mediul asociativ non-guvernamental rom, chiar dacă a încercat să contrabalanseze gellnerian rolul statului fără să-i ia locul, a reușit, mai degrabă, să aibă acțiuni reactive decît unele strategice. Atît dialogul cu Guvernul, cît şi cel interorganizațional au fost şi rămîn deficitare. Chiar şi așa, marile realizări în dezvoltarea romilor din România în context social, cultural-identitar şi de reprezentare sînt, în integralitatea lor, meritul mediului asociativ.

Spațiul public românesc este ocupat, atunci cînd vorbim despre romi, de regi, împărați, vrăjitori, gagicari, maneliști şi infractori. Sîntem singura minoritate națională care reușește să nu reacționeze solid atunci cînd majoritatea îi impune reprezentanții, transformîndu-i chiar în „modele“. În următoarea perioadă, societatea civico-politică a romilor trebuie să treacă în secundar agenda socială, în favoarea uneia care presupune dezvoltarea unei viziuni etnico-minoritare. Acest lucru nu înseamnă abandonarea nevoilor sociale ale unora dintre romi, ci doar conștientizarea faptului că nu putem dezvolta o minoritate fără a promova agenda clasei de mijloc, cea fără de care nu se poate face o schimbare reală şi sustenabilă. Iar acest lucru presupune să vorbim şi să acționăm mai mult pe ceea ce studenții care doreau să organizeze Forumul propuneau să o facă, şi anume despre respectarea drepturilor identitare, egalitate de șanse, stimă de sine şi autorealizare. 

Gelu Duminică este sociolog, director executiv al Agenției de dezvoltare comunitară „Împreună“.