„Caricatura este o tradiţie care şi-a păstrat modernitatea tocmai datorită lipsei sale de respectabilitate.“ – Saul Steinberg (Rîmnicu Sărat, 1914 – New York, 1999)
Nu-mi aduc aminte cînd am văzut primul desen făcut de Steinberg, dar nu m-ar mira să-l fi descoperit în minunata Antologie a inocenţei editată de Iordan Chimet în anii ’70.
„Desenul trebuie să fie în stare să vorbească fără a se folosi de o bulă explicativă sau orice altceva. Trebuie să-ţi sară-n ochi cu claritate. Am învăţat asta de la Steinberg. Steinberg a fost pentru mine o experienţă intelectuală – putea construi un gînd din doar cîteva linii“ – spune Tomi Ungerer, în dialog cu Sarah Cowan în The Paris Review, 30 ianuarie 2015, interviu prilejuit de prima sa retrospectivă în SUA, „All in One“ – The Drawing Center, New York, 16 ianuarie – 22 martie 2015.
Această claritate şi eleganţă a liniei ce se transformă-n gînd sub ochii tăi m-a făcut să pătrund vrăjit în lumea lui Steinberg, aşa cum probabil s-a întîmplat cu foarte mulţi dintre oamenii care pentru 75 cenţi au cumpărat în dimineaţa zilei de 29 martie 1976 un exemplar al revistei The New Yorker şi-au văzut ceea ce avea să devină un emblematic Steinberg. Pe copertă se afla de-acum celebrul desen „View Of The World from 9th Avenue“.
Traseul acestui om născut în 1914 în România e fascinant: Saul Steinberg frecventează pentru un an cursurile facultăţii de Filozofie din Bucureşti, după care se înscrie la Politehnica din Milano, termină secţia de Arhitectură în 1940 şi începe în paralel, încă din 1936, colaborarea cu jurnalul satiric Bertoldo, pentru care face peste două sute de desene. Legile antisemite instaurate de Mussolini în 1938 îl obligă să părăsească ţara. În 1942 ajunge în SUA, după un an petrecut în Santo Domingo în aşteptarea vizei. În 1944 se căsătoreşte cu Hedda Sterne, iar în 1946 are primul mare succes alături de alţi artişti, printre care Arshile Gorky sau Isamu Noguchi, cu expoziţia „14 Americani“ la Muzeul de Artă Modernă din New York. Primele desene îi apar în The New Yorker începînd cu 1941 şi continuă să-i apară şi azi.
Steinberg arată în descrierile colegilor desenatori de la TNY aşa cum arată şi-n fotografii: nici un zîmbet (nici măcar măştile purtate în celebrele fotografii ale lui Inge Morath nu zîmbesc), dar scrutînd atent lumea care-l înconjoară, mereu curios ca un copil. Un om care poate desena orice. Un fel de magician. Un fin observator, o inteligenţă sclipitoare. Nu numai colegii i-au recunoscut-o, dar şi cei ce i-au devenit mai apoi prieteni: Nabokov, Cartier-Bresson, Saul Bellow, Walker Evans, Vonnegut, Gaddis.
Poetul Charles Simic pomeneşte în prefaţa catalogului apărut în 2007 şi semnat de Joel Smith, „Saul Steinberg: Illuminations“ – catalog ce a însoţit expoziţia itinerantă organizată de Smithsonian American Art Museum, Washington –, de „umorul său negru de o subtilitate aparte, cu rădăcini în Bazarul Balcanic al României natale“. Cum se face atunci că, în ciuda recunoaşterii importanţei contribuţiei sale la arta secolului al XX-lea, multe dintre istoriile acesteia nu-l includ încă?
Într-un articol din Washington Post, prilejuit de expoziţia din 2007, Paul Richard sugerează un posibil răspuns: „Nu ştiu unde să-l aşeze. Dimensiunea pe care o prefera era cea a paginii. Operele lui puteau fi văzute pentru preţul unui New Yorker. Nu urmăreau circuitul obişnuit al galeriilor de artă şi al caselor de licitaţie. Şi încă ceva: artei mari i se cere transcendenţă. Caricaturile sînt percepute ca vulgare.“
Steinberg însuşi – de altfel, un mare admirator al lui Robert Crumb – lămureşte cumva lucrurile: „Dezvoltarea mea a început de jos, de la caricatură. Am învăţat muncind, am reuşit să ies din nişte fundături ale vulgarităţii desenului umoristico-satiric şi din banalităţile artei comerciale păstrînd totuşi ceva din elementul acela al mediocrităţii – era cît pe-aci să zic al vulgarităţii – la care n-am vrut să renunţ, din moment ce-l consider ceva necesar; exact ca bărbatul care urcă o treaptă pe scara socială, dar nu vrea să-şi părăsească soţia şi vechii prieteni.“
Printre cele ce contribuie astăzi la o mai bună înţelegere a personajului Saul Steinberg şi a operei sale sînt apariţii precum biografia semnată de Deirdre Bair (Nan A. Talese, Doubleday 2012), expoziţii de tipul celei organizate la centenar de Pace Gallery, New York şi mai ales fundaţia ce-i poartă numele (www.saulsteinbergfoundation.org/) şi-al cărei principal scop stabilit testamentar este tocmai acesta, de a transmite generaţiilor ce vin moştenirea artistică a acestui creator atît de risipitor în a distribui bucurie pentru ochi şi minte. „Zgîrcenia“ – îi mărturiseşte într-un interviu lui Aldo Buzzi, vorbindu-i despre arta şi metoda sa – „e cea care ne trage înapoi.“
Vlad Niculescu este director general al Librăriei engleze Anthony Frost (www.anthonyfrost.ro). Îl găsiţi, aproape întotdeauna, la librărie.
