Contribuţia comerţului şi a drumului comercial la dezvoltarea civilizaţiei umane este mult mai importantă decît s-ar crede îndeobşte. Comerţul reprezintă mai mult decît un simplu act sau fapt conştient de schimb de mărfuri. Prin intermediul comerţului oamenii se cunosc, se caută, se împrietenesc, se amestecă, leagă legături durabile la capătul cărora se află sinteza, noul. Dacă lumea capitalistă reprezintă o sinteză a mai multor culturi aflate în spaţiul euro-asiatic, vehiculul, suportul acestei sinteze este comerţul, sau cunoaşterea prin intermediul afacerilor şi schimburilor. Este o eroare să credem că oamenii schimbă doar mărfuri şi să reducem activitatea comercială la o simplă procedură tehnică, ce ar consta în a da şi a primi mărfuri contra banilor. Elementul cultural este extrem de important. Comerţul şi drumul comercial dezvoltă şi creează cultură. Prin comerţul intern european, capitalismul va scrie istoria renunţării la împrejmuire, la ziduri, şi va pune la baza sa deschiderea, cunoaşterea, cucerirea şi expansiunea, mai ales expansiunea spre lumi şi orizonturi pe care oamenii uneori le puteau  vedea, alteori le puteau doar ghici. Există ceva care-l împinge pe occidental să plece, să meargă şi să caute. De altfel, mitul plecării şi al călătoriei se află, din vremea de început a strămoşilor grecilor, la baza civilizaţiei şi culturii noastre. Cuceritorul ne este model şi ideal, şi răsplătim căutarea şi îndrăzneala. Aşa cum vom face în ştiinţă, prin mitul faustic al vînzării sufletului pentru cunoaştere, tot aşa vom proceda şi în ceea ce priveşte geografia şi comerţul.
 
Europeanul va merge pînă la capăt pentru descoperirea lumilor noi, India şi America, dezvoltînd cu timpul o mitologie a tărîmurilor care promit şi oferă fericirea pentru toţi pe acest pămînt. De altfel, dacă vom citi cu atenţie Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, vom constata că „părinţii fondatori“ repetă cu insistenţă cuvîntul „fericire“. Nu este o întîmplare acest text pentru că în construcţia socială nimic nu este întîmplător, totul este chin, construcţie, demolare şi renaştere, ascensiune mereu sub alte forme, dar în slujba aceloraşi idei. Iar căutarea fericirii pe pămînt este idealul total şi definitiv al omului occidental. 
 
Comerţul şi drumul comercial înseamnă căutare de aur şi afaceri, dar înseamnă chiar mai mult decît atît. În spatele acestei căutări se află credinţa europeanului că poate găsi fericirea într-un alt colţ al planetei şi că tărîmurile noi pot aduce ceva în plus în viaţa sa. Comerţul înseamnă mai mult şi mai mult. El este sufletul capitalismului şi baza sa de existenţă. Comerţul este creator de bogăţie şi cultură. Oamenii care au mers în Orient să schimbe mărfuri au adus bani, dar au adus şi ştiinţă, descoperiri tehnice, bune obiceiuri de organizare socială şi politică. Prin comerţ, oamenii au circulat şi şi-au permis ca prin cunoaştere să se poată compara. În acelaşi timp, comerţul este un mare creator de valoare şi bogăţie. Nu este o în­tîm­pla­re că naţiunile comerciale au fost întotdeauna şi cele bogate. Prin comerţ, capitalismul inventează noţiunea economică de dublu cîştig şi nu de pierdere la un capăt al schimbului, suprapusă peste cîştigul de la celălalt capăt. Odată cu comerţul, oamenii valorifică în avantaj surplusul producţiei şi se valorizează reciproc. Odată cu descoperirea Americii şi a Indiilor s-a creat un sistem planetar al schimbului comercial, o economie planetară, care are în centrul său schimbul comercial. Prin comerţ şi schimb comercial se compară economii, randamente economice, dar şi culturi şi civilizaţii. Comerţul înseamnă călătorie, dar şi conexiune, reţea care lucrează întotdeauna în favoarea membrilor săi. Competitivitatea economică şi randamentele superioare obţinute de capitalism nu ar fi fost niciodată posibile dacă industria şi maşinismul capitalist nu ar fi beneficiat de materii prime şi forţă de muncă din toate colţurile planetei. De asemenea, omul occidental nu ar fi devenit niciodată o fiinţă atît de sofisticată dacă nu şi-ar fi dezvoltat gusturile şi dacă nu şi-ar fi rafinat comportamentele în raport cu ceilalţi oameni ai planetei. Dacă există o activitate care aplatizează o planetă pînă atunci necunoscută şi nedescoperită, aceasta este activitatea comercială. Prin schimbul de mărfuri se produce şi transferul de valoare, valorificarea superioară a economiei şi punerea în evidenţă a eforturilor proprii. Prin comerţ, oamenii se îmbogăţesc şi se emancipează. Nu este o întîmplare că lumea capitalistă va aduce cu sine bogăţie, dar şi libertate politică. Democratizarea economiei duce la democratizarea politicii şi a exercitării puterii. Noile clase sociale îşi vor cere curînd dreptul la decizie şi participare politică. Prin comerţ şi afaceri, lumea se cunoaşte şi se contaminează reciproc. Aşa se face că valorile, odată ajunse într-un stat, pot fi regăsite şi în alte state, deşi epoca nu era una a comunicaţiilor rapide. Comerţul va demonstra omului că poate mai mult şi atunci omul va dori mai mult. Rigiditatea economică şi socială specifică lumii medievale este abandonată şi lumea caută soluţii de trai tot mai flexibile şi mai dinamice. Comerţul va determina apariţia monedei de hîrtie, apariţia băncilor, dezvoltarea instituţional-economică. 
 
Capitalismul este şi o civilizaţie a apei şi a ţărmului. Mai ales la începuturile comerţului mondial şi ale mondializării, comerciantul, în căutarea unui optim economic, va înlocui, ca pondere, circulaţia pe drumuri cu circulaţia pe apă. Apa ca drum comercial va revoluţiona lumea. Din acest motiv am putea spune că a face comerţ echivala cu a fi îndrăzneţ, temerar. Comerţul, şi mai ales cel pe apă, a determinat ca primele mari oraşe capitaliste să fie marile porturi europene. Din această cauză, poziţia geografică este determinantă, evident, alături de alte criterii şi factori de apreciere, în dezvoltarea capitalistă a unei ţări sau a unui oraş. Capitalismul s-a născut în Europa, în jurul ţărmurilor Mediteranei. Lumea europeană stătută, încremenită de sute de ani, va fi trezită prin intermediul comerţului. Oraşele se animă şi se dezvoltă, populaţia se înmulţeşte şi migrează către zonele de prosperitate. Comerţul este un miracol şi cei care beneficiază de acest miracol se pot socoti avantajaţi în lupta pentru resurse şi nivel de trai. Prin comerţ se poate adăuga valoare sau se poate pierde valoare, aşa cum se întîmplă în cazul oricărei alte activităţi economice. Comerciantul are însă ceva în plus. El este cel care caută consumatorul şi valorifică marfa, oferindu-i strălucirea ultimă, pe rafturi, în faţa unui cumpărător tot mai sofisticat şi mai pretenţios. Comerţul înseamnă şi transferul puterii dinspre sat înspre oraş şi recunoaşterea rolului oraşului ca miez al civilizaţiei. Şi azi marile naţiuni bogate şi comerciale deţin ponderi foarte mici ale populaţiei ocupate în agricultură. Acesta este un semn al valorificării superioare a potenţialului economic şi a factorilor de producţie de care dispun. Ne întrebăm adesea şi azi care este secretul dezvoltării puternice de care beneficiază unele naţiuni şi de ce alte naţiuni nu beneficiază de o asemenea dezvoltare. Răspunsul l-a oferit Adam Smith cu mai multe sute de ani în urmă. Este vorba despre deschidere, expansiune, vînzare şi valorificare superioară a produselor de care dispune o ţară şi pe care o ţară le poate fabrica. Comerţul este cel care alimentează producţia, pentru că piaţa extinsă duce la dezvoltarea întreprinderii. „Grandioasele împrejmuiri“, aşa cum numeşte Le Goff imperiile din spatele zidurilor, nu-şi vor mai avea locul în viitor. Tot ceea ce va fi imperiu în lumea capitalistă, sau statele care vor încerca să fie imperii, vor fi state deschise, comerciale şi competitive industrial. Prin comerţ, omul occidental îşi construieşte o lume aşa cum a visat-o. China este exemplul clasic al unei naţiuni cu mult mai dezvoltate decît Occidentul european, la finalul secolului al XV-lea. Numai că atunci, acolo, brusc s-a întîmplat ceva. Căutîndu-şi exprimarea socială a unui alt tip de cultură, un împărat a ars corăbiile şi a interzis comerţul, pedepsindu-i chiar cu moartea pe cei care ar fi îndrăznit să nu se supună acestei reguli. Rezultatul a fost o izolare aproape totală a Chinei, cu efecte în planul înapoierii care se văd şi azi. Capitalismul, prin relaţiile comerciale planetare pe care le promovează, anunţă sfîrşitul împrejmuirii. De altfel, motivul zidului doborît şi desfiinţat este unul fundamental, care stă la baza culturii noastre. Roma Antică este ultimul mare imperiu occidental care a stat în spatele zidurilor. În spatele zidului pot să ascunzi incapacitatea şi incompetenţa, ca şi degradarea culturală, dar odată cu deschiderea apar competiţia şi competitivitatea. Deschiderea înseamnă concurenţă şi provocare permanentă. 
 
Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.