SNCFR nu e pregătită pentru UE

Publicat în Dilema Veche nr. 296 din 15 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În urmă cu aproape un an, l-am auzit pe ministrul de Externe Cristian Diaconescu povestind, la întoarcerea dintr-o vizită oficială în Franţa, că şi-ar dori o prelungire a liniei TGV (tren de mare viteză) de la Viena, prin Bucureşti, spre Constanţa. Ar fi formidabil, dar e de domeniul fantasticului. Probabil că domnul ministru n-a mai circulat de mult cu trenul, poate n-a aflat că un drum de la Bucureşti la Constanţa durează acum aproape dublu, decît în urmă cu cinci sau şase ani. Am păţit-o pe pielea mea, astă-vară: de la Bucureşti la Mangalia am făcut vreo şase ore, iar la întoarcere, drumul a durat mai bine de opt ore. E aproape ridicol: cînd i-am povestit prietenei mele din Franţa că distanţa dintre cele două oraşe este mai mică de 300 de kilometri, a rîs în hotote: între Paris şi Marseille sînt vreo 800 de kilometri, şi cu trenul se ajunge în trei ore. În fine, Franţa e pe alt continent, n-avea sens să mă gîndesc cum e la ei şi cum nu e la noi. Aşa că mi-am petrecut ultima parte a călătoriei încercînd să redactez o sesizare către SNCFR. La început, am crezut că am avut ghinion, că pur şi simplu am dat peste două cazuri excepţionale. Însă cînd am primit răspuns la sesizare, mi-am dat seama că, de fapt, am avut noroc: trenurile care merg spre litoral au în mod sistematic întîrzieri de peste o jumătate de oră, iar uneori întîrzierile pot depăşi două ore. Pe toată perioada verii, trenurile spre litoral au avut mereu întîrziere, doar în cîteva cazuri excepţionale au ajuns la destinaţie conform orarului. De fapt, e o minciună tolerată de către conducerea CFR: călătorilor (clienţilor) li se promite un serviciu pe care compania ştie că nu îl poate furniza. Iar clienţii neavertizaţi plătesc pentru un serviciu pe care nu-l vor primi la nivelul aşteptat. În răspunsul la sesizarea mea eram informat că "pe secţia Bucureşti-Constanţa se desfăşoară lucrări de reabilitare a infrastructurii feroviare în scopul alinierii la standardele europene (Culoarul IV Paneuropean)" şi că "lucrările produc o serie de neajunsuri şi generează întîrzieri". Publicul " spune compania " ar fi fost avertizat prin mijloacele mass-media. O fi fost, dar pe bilet " care e, de fapt, contractul de călătorie, sînt indicate ora de plecare şi ora de sosire. Passons... "Măsurile luate de companie (restricţii de viteză etc.) în vederea asigurării securităţii călătorilor şi a materialului rulant sînt îndeplinite întocmai." Explicaţia nu ar fi fost hilară dacă nu ar fi fost urmată de următoarea frază în care mi se refuză solicitarea de a mi se returna suplimentul de viteză: "Diferenţierea trenurilor după rang (trenuri rapide, accelerate etc.) se face în mică măsură în funcţie de viteza de circulaţie a trenurilor. Aceasta ţine seama de condiţiile de confort precum şi de serviciile oferite. Aşadar, întrucît aţi beneficiat de toate acestea, solicitarea dumneavoastră de a vă rambursa contravaloarea suplimentelor de tren nu poate fi soluţionată favorabil". Carevasăzică, un tren care circulă cu o viteză medie de 50 km/h şi care oferă "condiţii" (de pildă, aer condiţionat stricat) e tren rapid... Şi ce contează dacă ai luat bilet la rapid şi ai ajuns cu întîrziere: dacă ai ajuns la destinaţie înseamnă că transportatorul şi-a îndeplinit obligaţiile. Apropo de obligaţii: iată ce spune "Regulamentul nr. 1371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar": Articolul 16 "Cînd este previzibil că sosirea la destinaţia finală prevăzută în contractul de transport se va efectua cu o întîrziere mai mare de 60 de minute, călătorii au imediat posibilitatea de a alege între: (a) rambursarea întregului cost al legitimaţiei de transport, în condiţiile de achiziţie a acesteia, pentru partea sau părţile de călătorie care nu au fost efectuate şi pentru partea sau părţile care au fost deja efectuate, în cazul în care călătoria devine inutilă în raport cu planul de călătorie iniţial al călătorului, însoţită de asigurarea, în cazul în care este nevoie, a transportului de întoarcere la punctul iniţial de plecare în cel mai scurt timp posibil. Rambursarea se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi plata despăgubirii menţionate la articolul 17; sau (b) continuarea sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cît mai repede posibil; sau (c) continuarea sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală la o dată ulterioară, la alegerea călătorului!". Articolul 17 al aceluiaşi regulament completează: "(1) Fără a renunţa la dreptul la transport, un călător poate cere întreprinderii feroviare o despăgubire pentru întîrziere între locurile de plecare şi de destinaţie menţionate pe legitimaţia de transport pentru care legitimaţia de transport nu a fost rambursată în conformitate cu articolul 16. Despăgubirile minime în caz de întîrziere sînt fixate după cum urmează: (a) 25% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întîrziere între 60 şi 119 minute, (b) 50% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întîrziere de 120 de minute sau mai mult." Regulamentul intră în vigoare din decembrie. Sper să intre în vigoare şi în Rom

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.