Starea naţiunii .ro

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 390, 4-10 august 2011

Internetul la români este unul dintre puţinele lucruri care ar putea ajuta la eliminarea (sau măcar diminuarea) „complexului bulgăresc“: în materie de viteză pe Internet, sîntem pe primele locuri în lume, ne comparăm doar cu „cei mari“, nu cu vecinii de peste Dunăre. În acelaşi timp, cine, cum, de ce, cît utilizează Internetul rămîn nişte întrebări (cam) fără răspunsuri. Nu prea sînt studii ample despre practicile şi obişnuinţele internautului român, nici despre „ce-l mînă pe el în luptă“ cu mouse-ul. Cumpărăturile online au mai crescut în ultima vreme, dar volumul lor e în continuare destul de mic. Presa online, în schimb, a crescut. Cel puţin în comparaţie cu ziarele pe hîrtie: de ceva timp, BRAT (Biroul Român de Audit al Tirajelor) şi SNA (Studiul Naţional de Audienţă) arată că, în ansamblu, vînzările ziarelor şi revistelor au scăzut dramatic. În paralel, traficul pe site-urile multor publicaţii a crescut. Doar pentru că e gratis? Şi dacă n-ar mai fi?...

Ce a fost

În anii ’90, cînd pe site-ul Academiei Caţavencu s-a introdus plata, părea o excentricitate. Se plătea cu cardul (într-o vreme cînd puţini români aveau card), printr-un sistem din afara ţării (căci la noi încă nu erau), o sumă modică. Aha – şi-au zis unii... Nu e pentru noi, e pentru românii din străinătate, care îşi pot permite să plătească. De fapt, era pentru noi, dar... împotriva noastră: mult bănet din asta n-avea cum să iasă, în schimb vînzările ediţiei pe hîrtie au crescut. Punîndu-şi conţinutul gratis pe site, caţavencii îşi canibalizau revista. Şi-au dat seama la timp. Plata pe site a rămas o manevră „de conjunctură“, nu o „strategie de business“, dar şi-a dovedit utilitatea.

Tot cam pe atunci, inspirat de fraţii săi mai mari Wall Street Journal şi Financial Times, Ziarul financiar avea o formulă de a restricţiona accesul pe site, pe bază de user şi password. La vedere se aflau doar părţi din articole. Pentru ştiri financiare existau (chiar şi atunci, chiar şi la noi) potenţiali clienţi. Şi versiunea tipărită, deşi nu vindea un număr foarte mare de exemplare, era super-profitabilă. După cîtva timp, accesul pe site a devenit gratuit. A fost tot un fel de experiment, dar nu contează: intră, alături de Academia Caţavencu, în istoria conţinutul plătit pe online-ul românesc.

Subiectul începe să intereseze

De la o vreme, pe urmele dezbaterii din alte ţări, se discută şi la noi despre plata pentru presa online. Ziarul financiar a publicat recent un articol („Modelul conţinutului online plătit începe să prindă contur“), mai degrabă pentru a-şi susţine propriul demers decît pentru a discuta problema. Cîteva referinţe la subiect au apărut şi pe reportervirtual.ro şi paginademedia.ro. Şi, desigur, pe blogurile profesioniştilor din branşă. Există opinii pro şi contra cu privire la pregătirea publicului românesc pentru a trece la plata pentru conţinutul online. Dezbaterea nu este însă prea consistentă, iar în lipsa unor studii aprofundate despre online-ul românesc (iar cele care sînt, sînt comandate, plătite şi ţinute de o companie sau alta), nu prea se leagă ceva consistent. Există totuşi unele semne. Tabletele şi telefoanele „inteligente“ au mare succes în România – ceea ce înseamnă că există un segment destul de mare de public dinamic, updated. Industria media şi de divertisment din România va fi foarte dinamică pînă în 2015, se spune într-un raport publicat acum cîteva zile de PwC. DailyBusiness.ro citează opinia lui Bogdan Belciu, partener la PwC România: „În contextul în care consumatorul are acces la atît de multe medii care oferă conţinut gratuit, directorii generali din industria de divertisment şi media trebuie să-şi adapteze modelele de afaceri pentru a capta tendinţele mereu în schimbare ale cererii de consum. Pînă la urmă, pentru a crea conţinut de calitate în continuare şi pentru a-l face disponibil pe Internet cineva trebuie să plătească“. Cine să plătească? Aceasta-i întrebarea.

Ce este

Ziarul financiar a reintrodus de curînd sistemul plăţii pentru conţinutul online. Nu vinde pur şi simplu articole din ziar, ci un pachet în care intră şi ştiri, articole, analize furnizate de Mediafax şi Business Magazin. Plus ceva publicitate, advertoriale în Zf şi monitorizări de presă. Căci, deocamdată, pachetul este destinat companiilor, nu persoanelor. În schimb, revista Ciao a introdus plata prin sms şi card pentru cei care vor să vadă poze cu vedete şi să citească bîrfe: faci click pe o poză, apare un paywall care te invită să plăteşti; poţi cumpăra accesul la 6 sau 12 numere la alegere.
Şi cam atît.

De fapt, mai e ceva – un caz care poate fi interesant. Nu „ţine“ de vreun trust de presă, e o revistă independentă şi „artizanală“. Dar are la bază o idee în jurul căreia a construit cu inteligenţă şi a reuşit să creeze o adevărată comunitate de cititori (nu numai pe Facebook, unde are deja peste 35.000 de fani). Se numeşte Decât o Revistă (www.decatorevista.ro) şi vinde pe site versiunea pdf a fiecărei ediţii, publicînd totuşi unele lucruri cu acces gratuit. Despre „cazul DoR“ scrie Cristian Lupşa în pagina următoare.

Ce urmează?

Dacă avem Internet de mare viteză, o industrie media dinamică, vînzări bune la tablete şi smartphones, o anume deschidere pentru ce e nou (stăm bine la openness, conform Global Talent Index), ce-ar putea să urmeze? Orice. Problema e nu dacă, problema e cînd. Marile ziare americane şi britanice par „de pe altă lume“, dar dacă plata pentru conţinutul online a ajuns regulă pentru ziare şi reviste din Franţa şi Germania, ba chiar şi din Slovacia, cu siguranţă se va întîmpla acelaşi lucru şi la noi. Să aşteptăm. Cine va face primul paywall adevărat are şansa unui mare succes (nu doar pentru că e primul, ci şi pentru că – dacă va şti să comunice eficient – va atrage mulţi curioşi, snobi, „experimentalişti“) sau a unui eşec mediocru (căci după ce ai cerut bani pe site şi n-a mers, răzgîndirea şi revenirea la gratuitate ar fi cam jenante).

Problema însă rămîne aceeaşi: cine are de vînzare un conţinut original, care nu poate fi găsit în altă parte, deci merită să dai banii? Pînă la aflarea răspunsului, ne putem da liniştiţi cu părerea. E gratis.