Stelele aprinse

Iris SPIRIDON
Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu ştiu sigur dacă eu sînt un caz tipic. Înclin mai degrabă să cred că nu. Am avut noroc să cresc şi să trăiesc mereu alături de oameni mult mai ,,mari" decît mine. Dar niciodată n-am făcut diferenţa. Mereu am crezut că oamenii se înţeleg între ei la un alt nivel decît cel care ţine de vîrstă. Sau cred că au o vîrstă secretă, diferită de cea biologică, care îi face să existe în aceeaşi etapă. Am în acelaşi timp noroc şi de o perioadă în care oamenii tineri contează cel mai tare. După cum se exprima şi "prietenul meu", Oscar Wilde: "nu mai pun preţ decît pe părerea oamenilor mult mai tineri ca mine..." Eu însă aş spune: mai bine că diferenţele între oameni nu se fac după vîrstă, ci după felul în care ei gîndesc. Iar din păcate, în ţara asta oameni care gîndesc bine se pot număra pe degete. Nu cred că sîntem o ţară cu repere culturale reale. Adică una în care cei obişnuiţi merg la teatru sau la film şi pricep pe bune ce văd acolo. Nici măcar nu cred că-şi pun problema să înţeleagă. Nici măcar nu aleg să meargă la cinema pentru a înţelege de ce acei regizori au făcut filmul întocmai ca el să fie vizionat pe marele ecran (şi nu piratat şi vizionat pe un ecran infim de computer). Ce să mai vorbim, nici măcar nu-şi pun problema că există un regizor, darmite să se gîndească la concepţie sau la rezoluţie... Cît despre oamenii care se ocupă de artă la noi, atît "vechii" cît şi "noii" cred exact acelaşi lucru, un pic la alt nivel, însă nesemnificativ. Dacă eşti tînăr nu înseamnă neapărat că eşti şi proaspăt sau că eşti şi bun. Iar dacă eşti bătrîn nu înseamnă că eşti sau că ai fost vreodată bun. Tot ce se spune este legendă şi vorbărie inutilă. Eu, personal, ca artist la categoria wannabe, nu prea ştiu cum să iau lucrurile, în momentul de faţă. Credit nu pot să spun că nu mi se dă, la capitolul ăsta iarăşi am avut noroc de oameni care m-au iubit. Şi asta în cel mai frumos sens al cuvîntului. Am zis tot timpul, mai în glumă, mai în serios, că dacă o să ajung la 80 de ani să iau vreun premiu la UNITER, pentru întreaga activitate, bineînţeles, o să mă sprijin în baston demnă şi o să-i mulţumesc lui Radu Afrim. Asta pentru că m-a făcut să rîd cînd trebuia, nu pentru altceva... Şi pentru că mi-a mai spus cu un aer melancolic (el, care nu pare depresiv) că "timpul trece". Şi asta tocmai cînd eram la mare în apă şi trecea un nor care i se părea lui că e prea frumos şi că n-o să mai fie. Şi în mod misterios (nu credeam atunci) timpul chiar a trecut şi nici n-am mai ajuns vreodată în locul ăla, la mare. Deci eu chiar am beneficiat de multe lucruri de la ăia mai "mari". Chiar dacă Radu, vorbind de vîrsta aia secretă, e de vîrstă cu mine, de fapt. L-am pus în discuţie nu numai pentru că mi-e foarte drag şi o să-mi fie întotdeauna (chit că n-o să mai facă spectacole şi o să se retragă vreodată în munţi), ci pentru că am avut de-a lungul anilor un exemplu de om tînăr care s-a luptat foarte mult să se impună şi să se exprime liber. E drept că nu prea mai avem ce să comentăm de cînd i-au dat şi premiul UNITER, dar numai noi ştim cît de greu i-a fost pînă să fie recunoscut. Aşa că singurul meu răspuns posibil în legătură cu vreo posibilă discriminare este unul singur: Să le dai în bot cu valoarea. Asta am învăţat eu de la Radu. Să ne amintim de Cristi Puiu, căruia i-au dat 4 cu succes în celebrul concurs naţional, iar Jim Jarmusch la Cannes i-a cerut dvd-ul cu Un pachet de Kent... şi i-a zis: "Wow, man, I’m honored!". Asta dacă cumva membrii CNC ştiu cine e Jim Jarmusch. Sau dacă le pasă. Aşa că, again la Oscar Wilde: "Adevăratul artist nu ţine seamă de public. Pentru el publicul este inexistent. El nu trebuie să facă prăjituri cu mac sau miere cu care să adoarmă sau să întreţină monstrul". Pornind de la aceste teorii îmi propusesem la un moment dat să fac un spectacol pe texte de Salinger la care să scriu pe afiş: "Numai pentru oameni cu două facultăţi". O să văd dacă mă ţine s-o fac. Merg pe ideea că publicul trebuie cultivat încet-încet, chiar dacă e greu, chiar dacă pare imposibil. Am învăţat de la Cristi Puiu că orice lucru pe care îl trecem cu vederea naşte alte lucruri proaste pe care ne obişnuim să le acceptăm. Şi dacă am învăţat de la el să gîndesc cum trebuie, nu pot să cred că pentru alţii ar fi imposibil asta. Ceea ce este trist este că Puiu nu se poate împărţi pentru toată lumea. Ar ajuta să mai fie încă unii identici cu el. Măcar doi-trei. M-aş mira însă chiar şi aşa să-i ia cineva în serios. DECI PROBLEMA E DISCRIMINAREA DE GUSTURI, NU DE VIRSTA. Aici ar trebui să se oprească sistemul. Să fie în centru cei care gîndesc bine şi să se ajungă cumva să fie clar ce înseamnă un gust bun. Din toate punctele de vedere. Aici intervine şi "ochiul critic" care sînteţi voi şi care contaţi cel mai tare ca noi să contăm. Dacă n-ar fi existat Leo şi Chirix (tot cum zice Afrimache), eu n-aş fi ştiut niciodată (şi nici nimeni din ţara asta) ce înseamnă alte filme. Alea care nu se aduc la noi şi care sînt şmechere... Şi nici ce înseamnă "Ocolul pămîntului în 80 de festivaluri" n-aş fi ştiut, şi n-aş fi ştiut nici ce culoare de pantaloni are David Lynch sau că el chiar există şi că cineva dintre ai noştri putea să dea mîna cu el superrelaxat. Şi asta, de pe vremuri. Nu de ieri-de-azi. Am mai prins în realitate şi cum Vlad Mugur (cît trăia) îi dădea lui Sorin Leoveanu să joace Hamlet la 26 de ani, în timp ce noi văzuserăm numai Iureşi şi Caramitri superuzaţi. Şi, întîmplător, nu este o legendă asta, pentru că l-am văzut pe viu pe Leoveanu în Hamlet. Şi este şi mai pe bune că domnul Vlad Mugur spunea: "Nu eu l-am Ťfăcut» pe Leoveanu, ci mama lui". Aici, bun-gust şi modestie! Pentru că acei oameni care sînt cu adevărat "mari", şi de care avem nevoie să ne îndrume, ştiu să pară foarte, foarte "mici" în unele momente şi să ne dea senzaţia că noi strălucim în locul lor. Eu cred în întîlniri care trebuie să se întîmple într-adevăr şi în care vîrsta nu mai contează. Tot domnul Vlad Mugur spunea că el crede în actorii mari, fie că au 20 sau 80 de ani. De aceea comunicarea cu cineva mai în vîrstă, chiar dacă este vorba de o diferenţă de 30 de ani, cum se întîmplă în cazul meu cu domnul Alexa Visarion, cu care am colaborat la scenariul Luna Verde, nu poate exista decît dacă se sparg nişte bariere. Dacă ne dăm seama că sîntem împreună "acelaşi" om, dar în perioade diferite ale existenţei şi ale exprimării sale. Iar între oamenii mai speciali se poate întîmpla asta. Există avantaje de ambele părţi. Cel în vîrstă înţelege ce s-a mai schimbat în viaţă de cînd el a trecut de acea perioadă, iar cel tînăr înţelege ce nu se schimbă niciodată şi e important pentru el să ştie. Desigur că există şi secrete. Şi lucruri care nu se spun. Secrete pe care un om trecut prin viaţă nu le spune unui om tînăr, pentru a nu-i lua "andrenalina" necesară. Şi există şi tăceri. Multe, multe şi bune. Nu cred că este un compromis din nici un punct de vedere. Mai degrabă este o deschidere. Cu acest film ne propunem şi să promovăm oameni tineri şi "mari". Pentru rolul principal avem în cap un actor de la Brăila, Emilian Oprea, descoperit şi promovat tot de Radu Afrim. Însă un actor pe care publicul nu îl cunoaşte şi îl va cunoaşte cu ocazia asta. Cum am ajuns să lucrez cu un regizor din vechea generaţie este o posibilă întrebare. Şi nu se referă la faptul că el îmi este întîmplător (deşi eu zic că nu întîmplător) şi profesor. Iar el este întrebat probabil la rîndul lui cum a ajuns să scrie scenarii cu studentele. Eu mă arunc mereu cu capul înainte şi poate mă grăbesc, dar în principiu simt bine ceea ce fac. Şi cred că şi dînsul la fel. Dacă noi nu ne punem întrebări de ce am făcut-o, nu văd de ce şi le-ar pune alţii. Lucrurile importante nu se spun niciodată. Singura întrebare care ar trebui să ni se pună este una sugerată de domnul Salinger într-una dintre cărticelele sale: "Un artist ar trebui să fie întrebat doar un lucru înaintea ŤJudecăţii de apoi»: dacă în momentul în care s-a apucat de lucru era sigur că avea toate stelele aprinse".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.