Sub zodia precarității

Publicat în Dilema Veche nr. 867 din 19 - 25 noiembrie 2020
Sub zodia precarității jpeg

Improvizația

Ce înseamnă precaritatea atunci cînd privim, prin lupa acestui concept, zidirea? De ce multe dintre clădirile vieții cotidiene, dar și edificii presupus durabile, i se supun aici, unde totul este luat lejer? Dacă e să definim ingredientele acestei precarități, vom vedea că multe ni se datorează, dar unele – nu, iar răspunsul dat altora ține, mai degrabă, de imaginație și inteligență a supraviețuirii la limită. Odinioară, precaritatea adăpostirii sărace, dacă nu a sărăciei extreme, ne-a propus bordeiul (nu construcție, ci excavație), sau adăpostul improvizat vernacular. Shantitowns sau favelele sau bidonvilles sînt, cu toatele, spații ale precarității instituționalizate, dacă pot folosi un astfel de oximoron: se utilizează orice material la îndemînă, căci materiale de construcție standard nu sînt. O experiență fabuloasă ne propune The Rural Studio, de la Auburn University, Alabama, SUA, un experiment studențesc condus de regretatul arhitect și profesor Samuel Mockbee. Pentru dezmoșteniții sorții din cele mai sărace counties ale celui mai sărac stat american, ingeniozitatea tinerilor viitor arhitecți a găsit cu cale să transforme un junk-yard în sursă de materiale de edificare: o capelă din cauciucuri de automobile umplute cu pămînt, lipite cu ceamur și apoi văruite; un perete din parbrize de automobile, devenit suprafața cu dublă curbură; un perete din numere de înmatriculare prinse unul de celălalt, pitoresc și vesel; o casă din pătrate de mochetă strînse într-o menghină de lemn cît fiecare perete și așa mai departe (ruralstudio.org). Gesturi mai mici, dar comparabile, de experiment poverist, am încercat și noi, cu Fundația Habitat și artă în România (cît a trăit fondatorul ei, sculptorul Alexandru Nancu), dar și Fundația Arhipera, condusă de arh. Lorin Niculae, rubricard aici, la Dilema veche. Arhitectura de urgență/catastrofă, precum cea gîndită de Shigeru Ban (un proiect în curs, din Kenya, aici), arhitectura sărăciei extreme, pusă sub lupă de unul ca Alejandro Aravena, trăiesc sub valul precarității, dar reușesc să îl navigheze, producînd soluții, care nu sînt doar adăposturi, ci și procese vindecătoare.

La noi?

Legislativ, precaritatea este dată de incoerență: cînd nu au mai fost dictate de statul ubicuu, au început să emane de la firme de construcții, dezvoltatori și alți... întreprinzători, reprezentați în Parlament și în consilii județene și locale mai bine decît este reprezentat interesul public. Arhitecții nu au învățat să argumenteze public partea lor de interese, nici măcar partea de interese pe care ar trebui să o reprezinte prin produsele profesiunii, cea a indivizilor și a colectivităților locale; sînt prea puțini, prea autiști (uneori, din infatuare, alteori din lipsa unei culturi a comunicării și a negocierii) și, cel puțin la noi, nu suficient blindați de o cultură profesională a excelenței, care, la o adică, se mai impune și de la sine, atunci cînd există.

Precaritate lîngă precaritate, se dezvoltă o (contra-?) cultură a temporarului permanentizat, a mediocrității cu ștaif. Nu ne trebuie mult ca să înțelegem că arhitectura care se practică acum în România este desuetă, defazată în conceptualizare și retardată în procedee și materiale de construcție. E drept, lucrurile evoluează, dar prea încet. Priviți doar stațiile de metrou de pe linia Drumul Taberei, abia inaugurate, comparîndu-le cu orice alt metrou european recent: Atena sau Napoli, bunăoară, ca să nu mai invoc liniile noi din Paris sau Londra. Și se întîmplă asta de cînd avem arhitecți, școliți la Paris sau aici, și arhitectură așa zicînd cultă. Fie că e de împrumut, prin arhitecți mediocri (și) la ei acasă, fie că e produsul școlilor locale, de prea mult timp sărace și parohiale, arhitectura din entitatea politică numită România a fost mereu, cu puține excepții cînd a fost strict contemporană vremii sale, una... influențabilă, în care s-a împrumutat sau pastișat, s-a aproximat din moft/smobism/fițe, din slabă înțelegere a ceea ce e admirat, din folosire a materialelor inferioare spre a copia ceva întrevăzut (în străinătate sau la elitele locale, adeseori prădătoare și străine).

p11 jos aioan jpg jpeg

Simulacru

Precaritatea înseamnă simulacru, atunci cînd nu îți permiți originalul. Fie că acesta este mult prea prețios și nu ți-l permiți, fie că este de prea departe (geografic sau conceptual) ca să îl înțelegi pe de-a-ntregul, fie pentru că imitarea e flatare sinceră, chiar dacă neputincioasă, ori e exorcizare (precum locuința luînd forma tribunalului unde proprietarul fusese condamnat). Evident, fototapetul cu zidărie de cărămidă nu ține loc de perete de cărămidă adevărată. Evident, caroiajele în tencuială, de la cutare blocuri de după 1990 de la Rîmnicu Vâlcea sau Suceava nu țin loc de panouri de aluminiu glazurat cu porțelan alb din arhitectura lui Richard Meier. Evident, fațadele de sticlă fără rost într-o climă ca a noastră, cînd nu îți permiți achiziționarea întregului sistem de perete-cortină sau a unuia performant energetic, dau seama despre precaritate, despre kitsch care emerge, adeseori, din condiția tragicomică, în fond, a noului îmbogățit, a noului personaj care a acces la decizie și la fonduri, care dorește bunuri simbolice la sfert de preț (primind aparență drept/în loc de esență), bunuri simbolice deja desuete la locul lor de baștină.

Precaritatea înseamnă suplinirea carențelor prin expediente, prin improvizații moleculare, tranziente. Uneori, sînt surprinzătoare prin inventivitate și ad-hocism. Ne descurcăm: dacă se rupea cureaua de transmisie la Dacia 1300, răsuceai ștrampii doamnei și improvizația te ținea pînă acasă, la service-ul din spatele blocului. Mergea și așa. Aici, văd inteligență: soluția alternativă este, uneori, o sclipire de geniu care scurtcircuitează un întreg sistem falimentar: cel în care se fac mașini proaste, în care nu există concurență, meseriași, e penurie de piese de schimb de calitate. La fel și în construcții, soluții locale, pe șantier, suspendă un ciclu de producție ca și absent și de logistică deficitară. Evident, nu ar trebui să fie nevoie de ele; dar, în condițiile date, precaritatea dictează soluții care amintesc de improvizația din jazz: ne descurcăm, mai degrabă decît să rezolvăm. Sau adăugăm un număr de etaje peste cel din autorizație, pentru că precaritatea presupune și o convenție între mai mulți actori: prestidigitatorul, firește, dar și nebăgare de seamă, deloc dezinteresată, a reprezentantului interesului public. Legislația deliberat incoerentă are atîtea fisuri încît se strecoară așezări întregi pe acolo sau dispar netulburat monumente, fix de sub nasul comisiilor baricadate în tranșeele maximalismului propriei expertize și, iarăși, incapabile să negocieze.

Precaritatea condiției socio-economico-intelectuale a primilor clienți de după1990 a dus la apariția unor arătări ale tranziției: blocasa, cea care ocupă TOT terenul proaspăt retrocedat sau ocupat cu anasîna, are etaje cît blocul și pereți subțiri, încît a trebuit, ulterior, să fie termoizolată și care, acum, are impozite prea mari pentru familia împuținată prin emigrare, nici nu i-a mai fost împrospătată culoarea originală, chiloție; sediul de bancă-parter de bloc, chinuit cu sticlă proastă și străduindu-se să semene cu sediile centrale ale băncilor, fondurilor de investiții și altor înjghebări financiare, între timp falimentate deliberat, ca să se concentreze capitalul în mîinile cui trebuie; parter de bloc privatizat, devenit magazin, sediu de profesiune liberală, cîrciumă și biserică, uneori, la asociația de locatari devenită asociație de condominiu. Precaritatea face, acum, să camuflăm vinovat clădiri neconsolidate seismic sub pospaiul de nou pe care îl sugerează camuflarea cu polistiren. Va veni o vreme cînd vom vedea efectele acestei improvizații, prin intermediul căreia primarii dau de lucru firmelor de construcții prietene, dacă vor începe să se curețe termoizolațiile sau să ia foc, ca la Londra. Oricum, a fost desfigurată în bună măsură arhitectura modernistă din București, cea de mai bună calitate, de pînă prin anii ’70, prin modificarea grosolană a proporțiilor fațadelor. Aici a protestat OAR, dar degeaba.

Cui altcuiva mai datorăm această precaritate înzidită, în afară de decidenți administrativi și politici, clienți și arhitecți? Constructorilor înșiși, cărora le-au fugit meseriașii în Occident, care au construit mult și destul de prost în primele două decenii și care abia încoace, sub presiune externă, au început să ia aminte la tehnici constructive mai dinspre zilele noastre, la materiale noi, eficiente, la organizări de șantier mai curate, la calitatea execuției structurale. Sînt, acum, destul de multe clădiri exemplar edificate, după standardele locale, care se apropie cît de cît de nivelul curent, normal, banal, al Occidentului, nu de performanțele edificatorii de acolo. Evident, experiența constructorilor cu stagii în Occident, a firmelor de management de proiect, a logisticii mai sofisticate, toate își spun cuvîntul. Dacă împrejurările care fac, încă și încă, nu doar posibilă, ci chiar obligatorie precaritatea ca soluție de subzistență vor dispărea, va dispărea și precaritatea însăși. 

Augustin Ioan este arhitect și profesor la UAUIM București. Cea mai recentă carte a sa este Piatra din capul unghiului, Doxologia, Iași, 2019.

Foto: A. Ioan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.