- argument -
O banalitate: cultura este un indicator social şi politic esenţial. Módele şi succesele dintr-o perioadă anume, popularitatea unor cărţi, filme, scriitori, toate acestea spun multe, dacă nu chiar totul, despre epoca respectivă. Pentru a înţelege idealurile oamenilor, viaţa pe care o trăiau şi ce (le) oferea Istoria la un moment dat, ia aminte la preferinţele lor culturale!
Dosarul de faţă, dedicat produselor culturale de succes din anii comunismului, nu este (doar) un demers nostalgic. Dacă în textele următoare se vorbeşte despre cărţile unor Ioan Chirilă şi Marin Preda vîndute la cozi interminabile şi traficate pe piaţa neagră, în 300.000 de exemplare (legenda spune că Marin Preda ar fi cîştigat de pe urma Celui mai iubit dintre pămînteni o sumă egală cu costurile reabilitării şi renovării Mînăstirii Cozia), dacă se aminteşte un film precum Nea Mărin miliardar, la care s-au cumpărat 14 milioane de bilete, dacă este discutat succesul monstruos al unor trupe-fantomă, precum Azur, niciodată înregistrate sau difuzate la radio, toate acestea sînt forme de recuperare a unei memorii colective aflate în puternic contrast cu realităţile culturale de azi.
Unii ar putea afirma sau trage concluzia că (şi) cultura o ducea mai bine înainte, că cenzura şi dictatura au ajutat/ajută artei, dar, mai întîi, trebuie înţelese mecanismele care făceau posibile asemenea succese, accidentale şi anormale, în cîmpul culturii din anii comunismului. Circulaţia redusă, cenzura şi chiar interdicţia unor produse culturale (artist disident, lucrare interzisă), lipsa informaţiei şi a diversităţii, constrîngerile politice şi economice (accesul la cultura străină sever restricţionat), oferta redusă a divertismentului (doar două ore de conţinut de televiziune, şi acela majoritar propagandist), piratarea (copierea filmelor pe casetele video şi a muzicilor pe benzi de magnetofon şi pe casete audio), toate acestea, dar şi alţi factori negativi au favorizat sau, mai bine zis, au forţat un consum cultural astăzi greu de atins. Dosarul de faţă, mai mult decît un simplu act nostalgic, este un exerciţiu de înţelegere.
