Tata avea dreptate, dar...

Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Tata avea dreptate, dar    jpeg

În 1995, la editura Anastasia, a apărut cartea lui Aleksandr Soljenițîn, Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX. Prefața, semnată de Alexandru Paleologu, rămîne și astăzi una dintre cele mai fierbinți declarații de admirație pe care un intelectual român le a făcut vreodată față de marele rus. Repet, era 1995 – Soljenițîn, marele erou al cauzei anticomuniste, abia revenise în Rusia natală, iar la noi, în Est, apăreau deja primele temeri că Occidentul refuză să empatizeze cu suferința pe care regimurile roșii ne-o produseseră. Regăsind această prefață, m-am gîndit că ar fi interesant dacă aș supune un fragment din ea atenției lui Theodor Paleologu, fiul autorului, la rîndul său unul dintre intelectualii importanți ai țării, care, în plus, predă la școala lui privată un curs despre Soljenițîn. Așadar, textul tatălui, din 1995, primește o replică din partea fiului, în 2018. (S. V.

În esență, prefața tatei la cartea lui Soljenițin despre problema rusă este cît se poate de corectă, dar țin să relev cîteva exagerări, inexactități și afirmații discutabile – mici, însă, în raport cu mesajul principal. Evident, aprecierile critice ale unor compatrioți, la care se referă aluziv, sînt inepții izvorîte din ignoranță, lenea de a citi și de a gîndi, din lecturi strict ideologice și din incapacitatea de a-și vedea lungul nasului. E de tot hazul, de pildă, „scriitorul român de la Paris“ care opinează că operele lui Soljenițîn au valoare morală, nu și estetică. Te întrebi, firește, dacă a produs măcar o infimă fărîmă din imensele capodopere literare care sînt Pavilionul canceroșilor, Primul cerc, Roata Roșie. Mă rog, passons…

Și să revenim la acuzația fantezistă cum că Soljenițîn ar fi un imperialist rus. Chestiunea rusă la sfîrșitul secolului XX este de la un capăt la altul un rechizitoriu împotriva imperialismului rus dintr o perspectivă națională rusă, ceea ce l face cu atît mai prețios. Cei care o țin langa cu imperialistul Soljenițîn sînt fie de o totală rea-credință, fie oameni care-și dau cu părerea în totală necunoștință de cauză (e o meteahnă frecventă printre intelectualii care se simt datori să aibă opinii și judecăți despre orice). Bun, să zicem că Problema rusă a apărut abia în 1994. Dar apelul către conducătorii Uniunii Sovietice datează din 1973, iar Roata Roșie conține o critică severă a tentațiilor imperiale ruse. Fără a mai vorbi de minunatele eseuri despre autolimitare și responsabilitatea morală a națiunilor, apărute și ele încă din anii ’70. Cum rămîne, așadar, cu intelectualii care nu citesc? Sigur, erau ocupați cu altele, dar sincer să fiu, viața literară românească mi se pare de un interes mult mai limitat decît monumentala operă a titanului Soljenițîn. De altminteri, să ne fie clar: nu există nici un „Soljenițîn român“; ăsta-i marketing de proastă calitate, care nu face decît să-i strivească pe „beneficiarii“ unor asemenea laude negîndite.

Tot negîndite sînt și alte epitete din lunga listă de etichete lipite lui Soljenițîn în decursul timpului: panslavist, slavofil, populist, reacționar. În primul rînd, ele nu sînt neapărat compatibile între ele (seamănă cu acuzele de la Antena 3 cum că protestatarii din ultima vreme ar fi în același timp anarhiști și naziști). Panslavismul nu este fundamental același lucru cu slavofilia. Ele n-au fost cuprinse într-o vastă sinteză filozofică decît o generație întreagă după apariția slavofiliei, și anume de către Nikolai Danilevski în Rusia și Europa, veritabilă biblie a panslavismului (evident, netradusă în română). Desigur, Soljenițîn preia de la slavofili critica reformelor lui Petru cel Mare, dar asupra altor teme, la fel de importante, are vederi diametral opuse. Mă refer în principal la problema mir-ului, adică a proprietății colective asupra pămîntului, preamărită de slavofili și combătută de Stolîpin, adevăratul erou politic al lui Soljenițîn. Și cît de panslavist poate fi considerat un gînditor care condamnă în mod repetat aventurile balcanice ale imperiului țarist? În sfîrșit, în context rusesc, termenul de „populism“ desemnează un anumit tip de socialism agrarian specific Rusiei și care-și făcuse un țel din asasinarea „reacționarilor“ care slujeau monarhia țaristă. Intelectualii care nu citesc ar avea, așadar, nevoie și de un dicționar.

Pînă aici sînt în deplin acord cu cele spuse de tata. Mai discutabilă este afirmația despre genealogia kieviană a statului moscovit. Nu, Rusia „nu este urmașa imperiului kievian“, așa cum scria puțin prea categoric tatăl meu. Mai exact, Rusia nu este decît parțial și doar unul dintre urmașii Kievului. Îndelungata ocupație mongolă a conferit Moscovei trăsături total diferite de cele ale Kievului. Asta nu implică o judecată de valoare, ci este o simplă constatare. Acei naționaliști ruși care trăiesc doar din mituri afirmă într-adevăr că Rusia e „urmașa imperiului kievian“, negînd astfel însăși existența unei națiuni ucrainene distincte. Soljenițîn, de altminteri, nu o neagă, dar spune că își dorește ca aceste două popoare să continue a coexista într-o strînsă uniune. Strînsa uniune pare acum compromisă, dar bine ar fi fost ca lumea să țină cont de avertismentele lui în privința milioanelor de ruși din Crimeea și estul Ucrainei. Patria lor e Rusia, nu există nici un dubiu în această privință. Dar Rusia a semnat un tratat cu Ucraina și grav este că l-a călcat în picioare.

N-o fi fost mai „barbară“ Rusia decît statele occidentale din vremea lui Petru cel Mare, dar cu certitudine era mult mai înapoiată din punct de vedere științific, tehnic, economic, administrativ și, de asemenea, mai autoritară în privința mecanismelor de funcționare ale statului. Tocmai pentru a da seamă de aceste diferențe a fost inventat în secolul al XVIII-lea termenul de „despotism“, pe care Montesquieu îl opunea celui de monarhie. Partea proastă este că Petru a importat taman acele mecanisme administrative occidentale de natură să amplifice autoritarismul moștenit. Soljenițîn are însă perfectă dreptate atunci cînd relevă elementele de liberalism sau, mai bine zis, de liberalitate din societatea rusă tradițională (negustori, autonomie locală, lupta pentru libertatea de conștiință etc.).

Au trecut 14 ani de la publicarea cărții lui Soljenițîn și 13 de la apariția prefeței tatălui meu. Din păcate, profeții nu sînt ascultați, iar inerția se dovedește cea mai redutabilă forță istorică. Putin a pozat în învățăcel al marelui înțelept, a preluat unele formule de la el, l-a înscris în panteonul marilor patrioți ruși, dar în fond e total străin de spiritul soljenițînian. De aceea, cred că opera lui Soljenițîn e la fel de actuală acum ca și în urmă cu 15, 30 sau 50 de ani. 

Theodor Paleologu este scholarul Casei Paleologu (www.paleologu.com).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.