Unul dintre cele mai populare subiecte de cercetare din ultimii ani în științele umaniste sînt așa-zisele teorii ale conspirației. Dacă introducem cuvintele-cheie „conspiracy theory“ în Google Scholar vom găsi cel puțin 10.000 de rezultate din 2018 încoace, cele mai multe articole de psihologie, sociologie, filosofie politică sau epistemologie. Este, cred, ușor să înțelegem de ce: în noua eră a informației, mulți politicieni s au ridicat clamînd conspirații în stîn-ga și dreapta. „Variantele oficiale“ nu prea au loc pe Internet, fenomen care duce chiar la aberații abjecte precum „teoriile“ care susțin că masacrele din școlile americane sînt falsuri menite să ducă la restrîngerea dreptului de portarmă în Statele Unite sau că la tragedia de la Colectiv a fost o „mînă criminală“.

Examinînd literatura de specialitate, vom descoperi că, în ciuda faptului că știm cu toții la ce ne referim atunci cînd spunem despre o explicație oarecare că este doar o „teorie a conspirației“, conceptul acesta este greu de definit. Motivele acestei dificultăți sînt diverse: de la faptul că există și conspirații reale care nu pot intra sub orizontul unei astfel de definiții pînă la componenta paranoidă a acestor teorii care cu greu poate fi inclusă într-o definiție științifică. Există chiar autori care susțin că teoriile conspirației au o pronunțată și pozitivă funcție democratică, ele contestînd varianta oficială și ținînd statul sub presiunea de a oferi transparență în relația cu cetățeanul.

Cu toate acestea, poate cea mai interesantă idee despre teoriile conspirației cu care am luat contact în istoria mea intelectuală nu vine nici de la un psihosociolog, nici de la vreun epistemolog, ci, culmea, de la un autor de benzi desenate – excentricul Alan Moore, cunoscut pentru faimoasele Watchmen, V for Vendetta sau From Hell. Documentîndu-se în anii ‘80 pentru un roman grafic despre istoria ascunsă a CIA, acesta a trecut în revistă multe dintre teoriile conspirației care abundă în cultura populară despre infamul serviciu de informații american. Într-un documentar recent despre viața și opera sa, acesta a declarat că principalul lucru pe care l-a învățat despre teoriile conspirației este că aceia care cred în ele fac acest lucru din motive terapeutice, pentru că e o convingere care alină, de fapt, din temerile existențiale pe care le avem cu toții: „Adevărul despre lumea noastră este că ea este haotică. Adevărul este că nu conspirația băncilor evreiești sau extratereștrii gri sau reptilienii de 12 picioare din altă dimensiune dețin controlul. Adevărul este mult mai înfricoșător, nimeni nu deține controlul. Lumea noastră nu are un cîrmaci“ (The Mindscape of Alan Moore, 2003, traducere proprie). Chiar și dacă multe dintre conspirațiile pe care le clamează un Trump sau un Gheorghe Funar există cu adevărat, potrivit lui Moore, cel mai adesea aceste conspirații nu fac decît să se împiedice una de alta, de cele mai multe ori fără a obține rezultatele scontate. Pentru adepții lor însă, teoriile conspirației au, în realitate, rolul de a oferi un înțeles și o direcție unei lumi indiferente și reci.

Astfel, avem un argument plauzibil că pînă și conspiratita de care suferă atît de mulți concetățeni în zilele noastre pleacă tot de la căutarea de sens specifică naturii umane. E mai comod să crezi că incendiul de la Colectiv este rezultatul unei conspirații între dușmanii interni și externi ai României decît să accepți că simpla incompetență și indolență a autorităților și patronilor au dus la atî-tea victime și atîta suferință. În prima variantă, există niște vinovați evidenți, plini de rea intenție, există un scop pentru care a avut loc dezastrul, există deci un sens bine definit al tragediei. A doua variantă, cea oficială și fără îndoială adevărată, este cea de care ne temem cel mai tare și este cea de care unii dintre noi vor căuta să se ferească prin orice mijloace. Tocmai pentru că, așa cum susține -Moore, este cea cu adevărat înfiorătoare.

Pînă la urmă, este de empatizat cu adepții teoriilor conspirației: marele secret din spatele lumii noastre, știut doar de ei și de oameni ca David Icke, funcționează ca un tratament temporar pentru variile anxietăți și angoase de zi cu zi, ba chiar le dau ocazia acestora să se simtă superiori față de semenii lor neinițiati în adevărurile ascunse ale lumii. I-aș sfătui, totuși, să se îndrepte către un cabinet psihologic sau o biserică. „Prețul“ epistemic pentru terapia prin conspirație este mult prea mare în raport cu beneficiile sale. 

Mihail-Valentin Cernea este doctor în filosofie al Universității din București și asistent universitar la Departamentul de Filosofie și Științe Socioumane, Facultatea de Management, Academia de Studii Economice din București.

Foto: flickr