Timp pentru joc

Cristina CĂLĂRĂŞANU
Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Timp pentru joc jpeg

Despre joc şi joacă putem vorbi oriunde şi oricînd. La orice vîrstă, în orice generaţie au existat jocuri. Ceea ce a caracterizat jocul dintotdeauna a fost caracterul lui live, aici şi acum, faţă în faţă. Aşa s-a scris istoria elasticului, a castelului, a şotronului, a frunzei şi a altor jocuri ale generaţiei anterioare.

Ce se întîmplă astăzi? Se mai joacă copiii? Da, se joacă, şi încă sînt foarte activi şi implicaţi în ceea ce numesc ei joc. Doar că mare parte din aceste jocuri nu se mai întîmplă în timp real, faţă în faţă, ci într-un timp virtual, într-o succesiune de momente. Spre deosebire de jocurile anterioare, care aveau totuşi un caracter stereotip, permiţînd un minimum de improvizaţie, dar puneau accent pe relaţie, pe reguli, pe spiritul de echipă, aceste jocuri online au un caracter foarte creativ, se transformă pe măsură ce sînt jucate, îl solicită pe copil din punct de vedere intelectual, dar şi emoţional pentru că trăirile sînt foarte intense.

Un puşti de 10 ani îi răspundea mamei sale, care era teribil de enervată faţă de energia pe care o aloca jocului în defavoarea temelor: la şcoală sînt un oarecare, în jocul meu sînt cel mai bun. Prietenii mei din joc se bazează pe mine. Iată aşadar un prim avantaj al jocului, el poate deveni un sprijin narcistic în dezvoltarea sănătoasă a imaginii de sine.

Însă părinţii, care sînt obişnuiţi cu imaginea copiilor din faţa blocului, care se jucau, alergau, rîdeau, se hîrjoneau, văd acum un copil îndîrjit, cu ochii în calculator şi pumnii încleştaţi, parţial absent şi oarecum hipnotizat. Rolul corpului a scăzut aparent în intensitate şi ceea ce se petrece este foarte mult în interior. În mintea copilului se dezvoltă un adevărat film, cu un scenariu foarte bogat. Însă părinţii nu manifestă de obicei interes pentru cunoaşterea acestui scenariu, ci aduc un reproş: mai ieşi şi tu pe-afară? Stai numai cu ochii în calculator, o să te îmbolnăveşti; mai pui şi tu mîna pe o carte?

Copilul încearcă să se exprime spunînd că tocmai a atins un nivel critic în joc, că se află în mijlocul unei bătălii aprige, că echipa lui se bazează pe el etc. Dar degeaba, părintele este dezămagit că el numeşte asta joc. În mintea lui, joc înseamnă să alergi, să faci ceva cu mîinile ş.a.m.d.

O mămică îmi povestea că şi-a însoţit copilul într-o excursie cu grădiniţa. Odată ajunşi, toţi copiii se jucau pe telefon. Mămica, considerînd că se plictisesc de moarte, le-a propus să-i înveţe un joc: Ţară, ţară, vrem ostaşi! Din păcate, oferta ei nu s-a bucurat de succes. Departe de a se plictisi, copiii erau prinşi într-o compeţie, cine încheie primul toate nivelurile unui joc. Mămica s-a arătat foarte dezamăgită de preferinţa copiilor, dar ea corespunde imaginii lor despre a se juca. Şi, în plus, ei erau şi foarte împreună.

O altă mămică îmi povestea că i-a organizat ziua fiicei adolescente. Odată sosiţi invitaţii, o linişte completă s-a aşternut şi toată lumea stătea cu nasul în telefon. Disperată, mămica a întrebat ce s-a întîmplat. Fiica ei i-a răspuns foarte senină: vorbim, dar pe Facebook. Mămica a fost siderată. Acest spaţiu virtual se constituie ca un spaţiu intim, ca un depozit al trăirilor, ideilor, imaginilor etc. Este o nouă formă de împărtăşire, care poate fi privită ca una alienată din punct de vedere social, dar nu este aşa.

Mulţi copii sînt tot mai puţin interesaţi de jucării în sine şi tot mai mult interesaţi de tablete şi jocuri video. Şi asta se întîmplă pentru că jucăriile au devenit performante şi lasă foarte puţin loc copilului să vină cu ceva de la el, să participe, să creeze. Aproape că fac totul de unele singure. Şi asta îl scoate pe copil în afara procesului de învăţare. Cel mult pot fi nişte plăceri temporare.

Părinţii se bucură întotdeauna de posibilităţile de învăţare foarte variate pe care le propun aceste jucării, dar este de subliniat că ele fac totul în locul copilului, capacitatea lui de a-şi folosi imaginaţia este foarte redusă. În plus, multe din acestea se constituie într-un partener al copilului, făcînd jocul foarte solitar şi nepermiţînd interacţiunea cu celălalt. De exemplu, un băieţel îmi povestea că petrece ore în şir construind nişte lego-uri foarte sofisticate, care însă nu permit încă un partener de joacă pentru că „i-ar strica“ munca lui.

Principala particularitate a jocului este că permite apropierea copilului de realitate cu mijloacele sale. Primul beneficiu nu este de natură cognitivă în sensul învăţării clasice, ci unul în sensul dezvoltării emoţionale şi maturizării copilului în adaptarea sa socială. Jocul îi permite să înţeleagă, să repete, să creeze, să strice, să repare, să simtă multe din experienţele pe care le vede în jurul său şi le trăieşte. Este absolut necesar ca un copil să aibă capacitatea de a se juca şi de a pune în joc o parte din universul său interior.

Le propun copiilor, cînd sînt cu mine în cabinet, să ne jucăm împreună. În felul acesta pot observa dacă există această obişnuinţă de a face lucruri împreună, de a construi jocuri comune. Aflu, de cele mai multe ori, că, în general, copiii fie sînt absorbiţi de dispozitivele tehnologice, ceea ce îi irită pe părinţi, dacă nu sînt şi ei, la rîndul lor, absorbiţi de acestea, fie îşi găsesc ceva de joacă de unii singuri. Sînt foarte puţini cei care mai experimentează un Monopoly sau un Nu te supăra, frate! Aceste jocuri au valoare foarte mare în dezvoltarea interacţiunilor copilului, în anticiparea unor situaţii, în trăirea unor frustrări, deprinderea unor reguli etc.

Sînt mai mulţi factori cărora le atribuim această detaşare a părinţilor în jocul copiilor.

Dezamăgirea părinţilor rezidă din faptul că cei mici nu mai sînt interesaţi de jocurile pe care şi le amintesc ei, că nu doresc să le joace etc. Dar părinţii pot împărtăşi experienţele lor copiilor, lăsînd însă loc şi acestora să povestească propriile experienţe. Dacă un copil povesteşte că se joacă un joc cu zombi care mănîncă creiere, o reacţie de genul „Vai, ce porcărie!“ nu ne va ajuta să înţelegem aplecarea copilului tocmai către acel joc. Mulţi părinţi pornesc eronat de la premisa că jocurile sînt cele care îi fac pe copii agitaţi sau agresivi. Dar nu e aşa, copiii se îndreaptă către acele jocuri tocmai pentru că există în ei nevoia de a descărca acele trăiri.

Lipsa timpului este un motiv des invocat. Părinţii sînt obosiţi, iritaţi, lipsiţi de chef. Nu le arde de jocuri şi zbenguială. Dar ei trebuie să ştie că pot alege orice modalitate de joc care le-ar face plăcere şi în care s-ar simţi disponibili. Şi, de asemenea, că le pot spune adevărul copiilor, atunci cînd nu pot sau nu doresc un anume joc, propunîndu-le altă variantă. Jocul este o formă de relaţie şi poate fi amenajat după dorinţa celor implicaţi.

Priorităţile şcolare pun foarte multă presiune asupra părinţilor şi în special a copiilor, reducînd foarte mult din timpul alocat jocului. Părinţii preferă să facă activităţi folositoare, din care copiii să înveţe ceva. Dar jocul este el însuşi o sursă de învăţare foarte bogată. El contribuie la dezvoltarea curiozităţii copilului, la creşterea autonomiei, la diferenţierea între interior şi exterior, între public şi privat, între străin şi familiar.

Şi, nu în ultimul rînd, absenţa plăcerii de a se juca împreună. Cantitatea foarte mare de stres cotidian, suportată de unele familii, conduce la apariţia unei atmosfere foarte deprimate care împiedică plăcerea şi stimulează apariţia conflictului. Cererile copiilor sînt percepute ca pretenţii exagerate. De multe ori, într-un cadru terapeutic, familia regăseşte plăcerea de a face lucruri împreună şi redescoperă timpul necesar pentru aceasta. Nu e o problemă de timp fizic, ci o sufocare a interiorului care se prăbuşeşte sub greutatea presiunilor impuse.

Cristina Călărăşanu este psiholog/psihopedagog specializat în terapie familială psihanalitică, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
ISIS amenință să se răzbune pe Putin pentru torturarea suspecților de terorism care au ucis 137 de oameni în sala Crocus. „Asasinii” au fost bătuți, electrocuți și mutilați
Gruparea jihadistă Stat Islamic i-a amenințat pe rușii „sălbatici“ cu „masacrul” , inclusiv pe Vladimir Putin, pentru torturarea bărbaților suspectați că au ucis 137 de persoane într-un atac terorist la o sală de concerte de lângă Moscova, vineri, 23 martie.
image
Economist șef al BNR: „Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai. Sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun”
Economistul șef al Băncii Naționale Române. Valentin Lazea, recomandă românilor să sorteze plasticele din gospodărie și să renunțe la zborurile cu avionul, pentru a avea un nivel de trai mai bun.
image
Surpriză de proporții în dosarul tragediei de la 2 Mai: procurorii cer strămutarea cauzei. De ce nu mai au încredere în judecători
Deși, de regulă, părțile dintr-un dosar recurg la cereri strămutarea a unui proces, sperând in sentințe favorabile, de această dată Parchetul a făcut această cerere, unul dintre motive fiind acela că se fac mari presiuni din partea opiniei publice.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.