E natură 100%. O iubim pentru că este frumoasă. Pur şi simplu frumoasă. Nici urmă de cochetărie. Asortează culori extraordinare, fără ajutorul vreunui designer. Nu se fardează, nu se uită la Fashion TV, nu e dependentă de tendinţe. Efectul e întotdeauna răvăşitor. Dacă o ajutăm cu hărnicie de furnicuţe peste an, e extrem de bogată şi generoasă. De fapt, şi frumuseţea ei depinde de cum o tratăm între septembrie şi octombrie. Cu cîtă atenţie, grijă, galanterie.

De aceea, vreau o toamnă ca în compunerile pentru şcoală. Cu toate platitudinile, cu covorul de aur al frunzelor şi lumina de miere care scaldă întreaga fire. Vreau să văd în jur tot ce găseşti pe www.compunerionline.com. Nu ştiu dacă toamnele au fost întotdeauna ca în caietele noastre de teme sau ca în primul meu paragraf, dar mi-aş dori o învăţătoare sau o profesoară care să mă oblige să mă uit în jur şi să caut frumuseţea. Şi să scriu despre ea. Chiar şi despre borcanele cu murături, ornate cu vesele rondele din morcovi, care împodobeau altădată beciuri, pivniţe şi balcoane. Chiar şi despre ploi, dar nu din acelea care te lasă fără umbrelă sau fără casă.

Simt această nevoie de lirism deşănţat pentru că toamnele mele au devenit, cu timpul, narative. Pot să vă relatez cu detalii discuţiile mele anuale cu RADET-ul, în legătură cu cele trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade Celsius şi dorinţa mea înfrigurată de a simţi mîngîierea agentului termic, nu doar mila unui soare debil de octombrie. Discuţiile despre cît de frig este noaptea şi cît de cald poate fi, uneori, la orele amiezii. Discuţiile despre deşertizare.

La televizor, septembrie – octombrie – noiembrie sînt apocaliptice. Pe 11 septembrie 2001, are loc atentatul din SUA, pe 15 septembrie 2008, Lehman Brothers anunţă oficial falimentul, acţiunile AIG se prăbuşesc şi se declanşează criza mondială. Pe 27 octombrie 2004, în România are loc un cutremur de 6 grade. 29 octombrie 2012 – uraganul Sandy loveşte Coasta de Est a Statelor Unite. România, octombrie 2013 – un cutremur, două cutremure, trei cutremure... Încă nu ştim cîte altele vor mai avea loc. Tot octombrie 2013 – Statele Unite în pragul falimentului. Mă opresc aici.

E ca şi cum omenirea întreagă ar fi trăit peste ceea ce-şi permite, iar acum, culege ce a semănat. A semănat o imensă centrare pe sine şi un la fel de imens dispreţ faţă de tot ce o înconjoară. A intrat într-o competiţie arogantă şi inconştientă cu cineva mai puternic. Ziua Recoltei nu mai e ziua belşugului; e ziua lipsei, ziua plăţii. Primim înapoi, în fel şi chip, tot dispreţul pe care l-am cultivat. Neglijată, prost tratată, ignorată, a devenit o zgripţuroaică. Dă cu noi de pereţi, cît vrea ea de tare. Ultima dată – cu o intensitate de 5,5 grade. (Vă amintiţi, nu? Era în zori.)

Mi-a trecut prin minte că lecturile canonice despre toamnă (Bacovia, Arghezi, Nichita Stănescu) sau playlist-ul consacrat (începînd şcolăreşte, cu „A, a, a, acum e toamnă, da“, continuînd cu „Lasă-mi, toamnă, pomii, verzi“, „Try to remember“, „November rain“... – completaţi dumneavoastră linia punctată) ar fi soluţia de reînviere a unei autentice emoţii de toamnă. Dar ar reprezenta o interacţiune a noastră pur mentală cu ea. Marile provocări pe care ni le propune în ultimul timp cer soluţii pragmatice. Culegem acum roadele prostiei, ale lăcomiei şi ale relei intenţii de peste an. Nu putem schimba intensitatea şi impactul pe termen lung al acestora prin reveriile şi tristeţile provocate de un vers sau o frază muzicală, decît dacă le însoţim şi de promisiunea fermă faţă de noi înşine că, pînă în septembrie următor, ne vom gospodări cum se cade sufletul, ograda şi planeta. Doar dacă vom face gesturile minime ca să ne achităm de această promisiune.

Nu mai avem vîrsta pentru compuneri, dar putem reacţiona ca poliţistul cu care m-am intersectat pe stradă la începutul lui septembrie. Veneam din sensuri opuse. O frunză a căzut între noi. „A venit toamna“, spuse. Şi îşi continuă drumul. Remarcase. Omagiase. Poate că forţele noastre de ordine o vor restabili şi pe cea cosmică. Fără respectarea legilor, nu vom supravieţui niciunde. Nicicînd.

Andreea Pleşoianu e profesoară la Liceul bilingv „Miguel de Cervantes“.