Televiziunea publică e un subiect care mă preocupă de cinci ani, de cînd sînt preşedinta Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor. Am urmărit evoluţia instituţiei în aceşti ultimi ani, i-am văzut problemele şi am fost parte a încercărilor de a le rezolva. Continui s-o fac fiindcă eu cred în necesitatea televiziunii publice şi în posibilitatea reformării ei.

Diagnosticul momentului e dur: economic vorbind, Societatea Română de Televiziune (SRTV) este o întreprindere cronic nerentabilă; politic vorbind, este o instituţie dependentă; mediatic vorbind, ea e din ce în ce mai puţin importantă şi atractivă.

Anul 2008 a marcat un vîrf al pierderilor, de circa 53 de milioane lei noi, iar pierderile din exerciţiul bugetar al anului 2009 sînt comparabile – circa 48 de milioane lei noi. Situaţia actuală a SRTV seamănă izbitor cu situaţia marilor întreprinderi de stat din anii ’90. Şi acestea, ca şi SRTV azi, funcţionau constant în pierdere, erau mai discret sau mai pe faţă căpuşate şi îşi vedeau dispărînd monopolul specific.

Ultimii doi ani au însemnat însă pentru SRTV şi un tip de dominanţă partizană ce prezintă, din nou, similitudini cu anii ’90. Hîrtia de turnesol, ca de obicei, a fost campania electorală. TVR1 („nava amiral“ a societăţii) n-a reuşit să asigure o informare liberă şi corectă a telespectatorilor, intruziunea politicii de partid în politica editorială făcînd un deserviciu grav şi instituţiei, şi publicului.

Iar în ceea ce priveşte audienţele, TVR1 a ajuns pe locurile 3-4 în mediul urban, în condiţiile în care primele două locuri sînt ocupate în mod autoritar de către posturile comerciale Pro TV şi Antena 1. Cît priveşte TVR2, aceasta este permanent depăşită de competitori specifici precum Kanal D sau Naţional TV, dar şi de televiziuni de ştiri precum Realitatea TV sau Antena 3.

Aşa stau lucrurile. Iar întrebarea fundamentală pentru SRTV este: ce fel de televiziune publică ne trebuie? Din punctul de vedere al interesului public, cred că răspunsul potrivit este următorul: ne trebuie o televiziune care să facă un compromis rezonabil între informare, educaţie şi divertisment, o televiziune care să ofere informaţie socio-politică relevantă şi liberă de influenţe partizane, o televiziune care să funcţioneze fără pierderi. Nu sînt obiective mari, sînt obiective de bun-simţ, potrivite pentru actualul moment. Dacă le vom atinge pe acestea, ne putem gîndi la altele mai ambiţioase.

Prin urmare, e nevoie la SRTV de redimensionarea cheltuielilor. SRTV nu poate funcţiona complet dincolo de logica bugetară, mizînd pe faptul că e o instituţie publică necesară şi are un brand de prestigiu. Reorganizarea nu e simplă. Dar SRTV e datoare cu aceste lucruri, fiindcă peste 50% din veniturile ei vin din taxa radio-TV plătită de cetăţeni, iar peste 30% – din subvenţii publice directe.

Criza SRTV trebuie însă privită şi ca o şansă. Reducerea audienţelor (proces ce a mers în paralel cu diversificarea peisajului mediatic, inclusiv cu expansiunea Internetului), trebuie să recunoaştem, o face mai puţin importantă decît în trecut pentru factorul politic. Acum este, deci, un moment mai potrivit decît oricînd pentru a avansa în procesul depolitizării instituţiei. În consecinţă, în Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului se discută tot mai serios ideea eliminării numirilor politice în Consiliul de Administraţie al SRTV: propunerile vor aparţine societăţii civile, iar Parlamentul se va pronunţa prin vot asupra persoanelor propuse. De asemenea, discutăm separarea calităţii de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general, în ideea de a separa activitatea managerială, specific economică, de cea care stabileşte liniile de politică generală a instituţiei.

În legătură cu audienţele, posturile SR TV nu au găsit cele mai bune soluţii, e cert. SRTV suferă şi din cauza degradării climatului mediatic general, în care şi-au făcut loc tot mai mult prostul gust (dacă ne referim la divertisment), partizanatul excesiv (dacă ne referim la domeniul socio-politic) sau ignorarea schimbărilor care au intervenit la nivelul consumatorilor de televiziune. Iar teoria tot mai la modă că doar sexul şi manelele aduc audienţă e o prostie cît casa. Sînt foarte multe programe care se încadrează în misiunea de serviciu public, care fac audienţă. Ar fi, în concluzie, o greşeală ca SRTV să fetişizeze audienţele şi să-şi abandoneze propriile standarde, propria misiune. Scopul principal al SRTV nu este să facă profit economic, ci să realizeze profit social – informînd, educînd, producînd divertisment pentru publicul telespectator, în baza unor valori solide. În acelaşi timp, posturile SRTV au nevoie de emisiuni-fanion (îmbunătăţindu-le pe cele existente, aducînd altele noi) care obişnuiesc publicul cu postul respectiv şi ajung chiar să-l definească.

Cred că la SRTV se poate mai mult şi mai bine. Şi voi lupta în continuare pentru asta.

Raluca Turcan este deputat PD-L, preşedinta Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor.