Din copilărie îmi aduc aminte de frenezia cu care ne uitam la Dallas și cum ne strîngeam, uneori, la vecini, pentru că televizorul nostru nu funcționa, oricît de mulți pumni i-am fi dat. Era o participare colectivă la o poveste care părea că nu se va sfîrși niciodată. A urmat Twin Peaks, cu atmosfera lui dark, care continua de multe ori în visele mele. Apoi am rîs la Seinfeld, m-am uitat la Totul despre sex și au mai existat în viața mea cîteva miniserii care m-au prins și cu care mi-am petrecut un timp. O viață de „privitor“ cît se poate de banală.
Lumea s-a schimbat între timp și Șeherezada se află la un click distanță pe orice platformă de streaming. Oamenii vizitează locuri în care s-au filmat Game of Thrones sau Harry Potter și geografia se modifică în funcție de cadrele din serialele preferate. Empatia cu personajele, cu povestea în care te scufunzi seri și week-end-uri întregi, crește. Și nimeni nu mai știe să zică dacă ce trăiești în „viața“ ta e real sau „realitatea“ serialului devine viață.
Citisem la un moment dat despre scenariștii de la Tînăr și neliniștit care primeau scrisori de la fani care sufereau de boli în faze terminale și care îi implorau să le dezvăluie ce se întîmplă cu personajele lor pereferate mai departe, cînd ei n-o să mai trăiască.
În timp ce îmi făceam sumarul pentru temă, în cafeneaua în care stăteam, o fată de la masa vecină îi spunea prietenei ei: „Cînd sînt supărată, mă uit la Friends. Hai să vezi care sînt replicile mele preferate“.
Eu însămi îmi începusem anul cu House of Cards și nu mă dezlipisem de ecran vreo două zile, ceea ce nu mi se mai întîmplase pînă atunci. Experimentasem exact starea de abandon în care nu-ți mai pasă dacă e noapte sau dimineață și tot ce-ți dorești e să vezi ce se întîmplă mai departe.
Am devenit, cu ocazia asta, mai atentă și mi-am dat seama că fiecare om cu care interacționez ar putea să-mi recomande un titlu, că serialele fac deja parte dintr‑un imaginar colectiv și că putem dezvolta ușor „o dependență“ față de o poveste sau alta.
În numărul de acum am scanat acest fenomen al privitului pe durate mari de timp, ne-am amintit de unde venim și am încercat să înțelegem ce ni se întîmplă.
Le mulțumesc tuturor invitaților mei și mi-aș dori să citiți acest număr de revistă cu plăcerea cu care vă uitați la serialul preferat.
Ilustrație de Ion BARBU
