Aveți în față unul dintre „acele“ articole pentru care m-am mulțumit să gust și am evitat, deliberat, să văd ce au mai scris alții despre subiect. Pentru a evita prejudecățile – căci despre asta cred că e vorba în speță: „Doamnele“ – colecția de vinuri pusă în scenă de antreprenorul George Chendi prin selectarea unor loturi mici de vinuri „pe gustul lui“ (bine format și curajos, după părerea mea) – contestă prejudecățile și reușește să aducă acel „altceva“ de care băutorii avizați au nevoie.
De ce „mici doamne“ și de ce „în răspăr“?
„Mici“, pentru că numărul de sticle disponibile din fiecare vin este redus: iar ăsta este un pariu riscant, fiindcă dacă vinurile n-au succes, antreprenorul a cheltuit, totuși, suficient de mult ca să le cumpere, să le toaleteze și să le aducă în țară, să le promoveze (să mai menționez că-și riscă reputația?!?); dar, și dacă au succes, nu e neapărat foarte bine – fiindcă nu poate satisface o cerere prea mare și nici nu-și poate pune problema să mărească prețul chiar de la început.
„În răspăr“, pentru că sîntem într-o perioadă de (pre)adolescență a pieței vinului din România, cînd atît producătorii, cît și consumatorii „normali“ cred că „mai mult“ este egal cu „mai bun“: mai multe soiuri renumite pe plan internațional, cu mai multă culoare și mai multă corpolență la vinurile roșii, cu mai multă aromă și mai multă prospețime la cele albe… mai mult lemn, mai mult alcool, mai mult orice! Să vii cu vinuri din soiuri pentru ale căror nume trebuie să te uiți în cărțile de ampelografie, în care aromele sînt discrete, în care lemnul este aproape insesizabil, în care alcoolul este „învăluit“ de restul componentelor gustative – asta e, clar, în contra curentului.
De unde pînă unde „mari adevăruri“ la asemenea vinuri?
Dacă e adevărat că marile adevăruri au nevoie să fie spuse periodic, pe limba fiecărei generații, ca să nu fie uitate, atunci și „doamnele“ lui George Chendi spun mari adevăruri despre vin: că echilibrul e important, că diversitatea e importantă, că personalitatea care „iese din turmă“ e importantă (atît a vinului, cît și a băutorului). Ele demonstrează că poți avea, sistematic, „coups de foudre“ cu diferite (stiluri de) vinuri – dacă nu te încăpățînezi orbește să le suprapui unui șablon în ton cu moda actuală, ci înțelegi să te deschizi și să te bucuri de ce ai în pahar, și nu de ce spune lumea că ar trebui să ai în pahar. Probabil din exact acest motiv, George insistă să-și prezinte personal vinurile către (aproape) fiecare client – deoarece e nevoie de un pic de apostolat ca să scuturi statu quo-ul.
E de remarcat că proiectul are la bază calități reale și ușor diferențiabile ale vinurilor, puse în scenă cu discernămînt oenologic și cu simț al spectacolului. Cum loturile sînt de mărimi și proveniențe diferite – de la cîteva sute la mii de sticle – în funcție de inspirația selecționerului și de disponibilitatea la producător, probabil curiozitatea consumatorilor va fi stîrnită periodic – eu cred că și satisfăcută.
„Ana – moft la cub“
Cabernet Sauvignon, AOC Côtes de Bordeaux 2014, 12,5% vol. alc.
Ușor de băut, realmente gustos, are suficientă complexitate aromatică și gustativă provenită de la strugurii de cea mai bună calitate și de la maturare și învechire încît să poată sta în fața unor mîncăruri sățioase. Este suplu și n-ar bifa niciodată „maximum“ la nici una dintre categoriile „bust-talie-bazin“ într-un eventual concurs de miss al vinurilor, dar are o jovialitate de dandy bine educat.
„Corina – leoaică tînără“
Petit Manseng, AOC Pacherenc du Vic-Bilh 2016, 14% vol. alc.
Un vin alb plin și important, ca o limuzină de încredere, cu structură masivă bine susținută de aciditate și de aromele de învechire la sticlă – care apar în prim‑plan cu discreție. Nu se întrevede momentul în care va începe să „se lase“, respiră încredere în sine și-i oferă celui care degustă aceeași senzație reconfortantă: lux neepatant și echilibru perfect.
„Dana – eu zic că da“
Sauvignon Blanc 2018, AOC Sancerre, 12,5% vol. alc.
O „mușcătură“ bună și arome intense florale, de vin curat și bine strunit. Evită cu succes clișeele, astfel că nu exhibă nici aromele asociate celebrului „pipi de chat“ și nici pe cele de ardei gras sau kiwi. Are o izbitură revigorantă de aciditate în final, suprapusă pe un corp bun și o mineralitate evidentă. Nu există, din păcate, un vin alb românesc care să-i stea înainte, ca echilibru și eleganță.
„Alina – oportună cu haz“
Mondeuse Noire 2016, AOP Bugey, 12,5% vol. alc.
Cireșe amare și cutie de trabucuri ies în evidență, aromatic (mai lipsea pielea fină de fotoliu englezesc și erai în paradisul nobilimii cu vechime). Gustativ, are afine și ceva din finețea Pinot Noir-ului burgundez completat cu notele condimentate ale Syrah-ului de Rhône. Există, potrivit selecționerului, mai puțin de 600 de hectare plantate cu acest soi la nivel mondial. Exclusivistă Alina, nu-i așa?!?
Cezar Ioan este fondator şi editor al revistei Vinul.ro.
