Cîteodată, cînd trec pe strada Bolyai şi mă uit fix în ochii bufniţei ce străjuieşte metalic poarta grea de la intrare, îmi imaginez cum ar fi să pot sta de vorbă cu acel prim bibliotecar, Szász József. La 1802, odată cu deschiderea celei dintîi biblioteci publice din Transilvania, avea în grijă aproximativ 20.000 de cărţi, locuia într-un apartament special amenajat pentru el în clădire şi lua un salariu fix. Totul, la iniţiativa cancelarului, vizionarul conte Teleki Sámuel. Da, aceşti doi oameni ar fi putut să-mi spună exact cum a privit primul cititor cele trei nave şi galeria în stil baroc, ai căror pereţi erau acoperiţi complet numai cu volume de referinţă din toate domeniile ştiinţifice. Şi ce carte a ales. Sau cine a fost Ferenc Deák, care, într-o zi de 8 iulie, a citit din Virgiliu între orele 8 şi 12, apoi între 15 şi 18. 
 
Tîrgu-Mureş avea pe-atunci şase, poate şapte mii de locuitori, iar străzile erau încă de pămînt. Se circula pe jos sau cu căruţa, la fel cum şi cărţile trimise de Teleki din oraşele Europei erau aduse în butoaie, pe spinările animalelor. Influenţat de mişcarea iluministă, contele hotărăşte destinaţia clădirii ridicate între 1799 şi 1802 încă de la stadiul de schiţe: va fi o bibliotecă deschisă oricui. Registrele începutului de secol al XIX-lea demonstrează că operele au avut cea mai mare căutare în rîndul profesorilor şi elevilor de la Colegiul Reformat şi al membrilor Tablei Regeşti. Biblioteca avea cinci-şase cititori pe zi, un număr mare pentru acele vremuri. 
 
De-a lungul anilor, pînă la moartea contelui în 1822, colecţia s-a dublat, ajungînd la 40.000 de volume. Cărţi în latină, greacă, germană, franceză, engleză, maghiară şi română, dar şi în alte limbi europene sau chiar asiatice. Biblioteca adăposteşte şi 52 de incunabule tipărite în jurul anului 1500, manuscrise valoroase, volume executate de gravori celebri, albume botanice şi zoologice colorate manual, hărţi din Evul Mediu. Printre ele, prima tipăritură executată în Transilvania, la Sibiu, în 1525, reprezentînd o pagină dintr-un calendar al tîrgurilor. Există şi o copie a Declaraţiei de Independenţă a SUA, în varianta din 1819, cu gravuri, şi o hartă a Transilvaniei secolului al XVI-lea. În 1948, odată cu naţionalizarea, în fondul de la Teleki ajung părţi ale altor biblioteci, aparţinînd de şcoli confesionale şi de Mănăstirea Franciscană de la Călugăreni. În 1955, tot aici este mutată Biblioteca Bolyai, a Colegiului Reformat. Care aduce cu sine cel mai vechi exemplar din întregul fond al instituţiei de astăzi, Codicele Koncz, ce datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea şi conţine Biblia Vulgata. Valoarea pergamentului nu stă doar în vechime sau raritate, ci şi în faptul că pe pagini se regăsesc însemnări ce reprezintă a şasea atestare a limbii maghiare în lume. 
 
Da, tare mi-ar plăcea să pot sta pe băncuţa din faţa Bibliotecii, împreună cu Teleki Sámuel şi Szász József, şi să privim cum numeroşi copii de clasele V-VIII vin cu drag la Atelierul de carte, bilingv, unde învaţă cum se naşte o carte. De la fabricarea manuală a hîrtiei cu filigran, prin tehnicile de grafică, pînă la procesul de legătorie. Sau să asistăm la dezbaterile organizate pentru adulţi, pe diverse teme istorice: medicina de la 1800, gastronomia ardeleană în secolele XVII-XIX, călătoriile prin Europa aceleiaşi perioade. Probabil că am mai găsi cîte-un loc în picioare, printre cei 100 de oameni care participă de fiecare dată. Dacă ar fi vară, seara am putea asista la un concert sau la o proiecţie de film în frumoasa curte interioară. Tot aici, în august, am întîlni edituri din regiune, invitate la Tîrgul Cărţilor de Istorie. Astăzi, clădirea, expoziţia permanentă de carte veche şi cele două expoziţii anuale tematice sînt vizitate de aproximativ 13.000 de turişti din toată lumea, numărul acestora fiind în creştere de la an la an. Apoi pentru că, în continuare, trec pragul sălii de lectură cercetători din întreaga Europă, studenţi la ştiinţe umaniste sau localnici, care scriu monografii ale locului. Şi au la dispoziţie 240.000 de volume. 
 
Da, Biblioteca Teleki a fost înfiinţată pentru oameni, ca un fel de donaţie din dragostea de carte. Şi reţeta s-a păstrat. Instituţii din ţară şi din străinătate donează volume, la fel cum şi tîrgumureşenii de azi au acces la Raftul comun din gangul Teleki. Pot aduce cărţi şi pot alege din cele deja dăruite de alţii. Şi, în plus, acest fragment de patrimoniu naţional ne-a aşezat şi ne păstrează pe harta unei lumi civilizate. 
 
Alexandra Didilescu este jurnalistă.