Într-un Egipt antic și cu temperaturi arzătoare, Cleopatra se odihnește într-o cameră răcoroasă. Răcoarea vine de la trestiile umede atîrnate la ferestre și uși, prin care orice briză adusă de aerul fierbinte se transformă într-o adiere binecuvîntată.
Într-o Romă la fel, antică și sufocantă, Cezar se gîndește la următoarea strategie de război, la adăpostul unor pereți răcoroși. În interiorul acestora, prin țevile care alcătuiau ingeniosul sistem roman de apeducte trecea apă foarte rece. Temperatură apei era preluată de pereți și emanată în aerul din încăpere.
Într-o Chină toridă din secolul al II lea, un inventator chinez dezvolta o inovație în materie de metode de răcorire: un ventilator cu rotație manuală. Dimensiunea ventilatorului, compus din șapte roți, nu era deloc una neglijabilă; pentru a-l pune în mișcare era nevoie tot de șapte persoane.
În lumea întreagă și dogoritoare de astăzi, avem aerul condiționat. Pornit dintr-o tipografie.
În anul 1902, Willis Carrier, un inginer american, a realizat primul sistem de aer condiționat pentru Compania de Tipografie și Litografie Sackett-Wilhelms. Aparatul creat de domnul Carrier era menit să scadă temperatura și umiditatea aerului astfel încît hîrtia de tipar să rămînă perfect întinsă, iar cerneala să fie bine imprimată și să nu migreze. Nici o literă mișcată de gradele din termometru.
Succesul invenției, care, după cum vă puteți imagina, a fost fulminant, l-a determinat pe Willis Carrier să înființeze Carrier Air Conditioning Company of America, pentru a produce sisteme de aer condiționat destinate fabricilor, unde trebuia menținută o temperatură optimă a utilajelor. Aparatele erau încă prea mari și utilizarea lor prea riscantă pentru a putea fi folosite în casele oamenilor.
Abia la începutul anilor ’30 au început să fie produse aparate de aer condiționat pentru reședințe personale, primul astfel de dispozitiv purtînd semnătura H.H. Schultz and J.Q. Sherman (1931). Noul obiect care făcea verile mai suportabile reprezenta însă un lux pentru marile mase de populație, astfel încît doar cei bogați își permiteau să își instaleze sistemul revoluționar de răcorire.
A fost nevoie de cîteva decenii bune (și de multe zile toride) pînă cînd aerul condiționat să devină un bun pe care îl găsim aproape în fiecare încăpere.
Chiar, oare Cleopatrei sau lui Cezar li s-ar fi părut o idee bună?
