De un timp, se face mult tam-tam cu robotul Sophia și cu inteligența empatică de care acesta dispune. Ca întotdeauna în istorie, am sentimentul că sîntem nedreptățiți. Universitarul autohton Aurel Pătlăgică, de la Informatică, a lucrat – peste treizeci de ani – la o formă de AI (artificial intelligence), obținînd, în ultimii ani, rezultate spectaculoase. L-a creat, cu mari eforturi și sacrificii, pe Robogică, o entitate computerizată „gînditoare“ și „trăitoare“ în mod absolut, prevăzută, în plus, cu aptitudini locomotorii de excepție (aleargă aidoma unui atlet profesionist, semănînd, în mișcare, cu faimoșii tranformers hollywoodieni!), lucru încă de neimaginat pentru bietul/biata Sophia. Numele lui, Robogică, nu e o ironie (Gică), așa cum ați putea crede, ci aluzia elegantă la creatorul său – profesorul Pătlăgică. La început, știm prea bine, a fost cuvîntul: prin 2001, entitatea construită de Aurel, constînd atunci într-o unitate de computer, un monitor, o tastatură și niște brațe metalice lungi, care se întindeau în diverse direcții, a vorbit pentru prima oară. Articulat, convingător. Se arăta interesat de principiile morale care guvernează lumea noastră. Îl ascultam toți – strînși într-o aulă arhiplină (peste 2000 de cadre didactice și studenți) pentru demonstrație – fascinați, mesmerizați pur și simplu, de glasul lui metalizat, à la Stephen Hawking. Inginerul informatician Pătlăgică a luat și el microfonul pentru a ne oferi explicații. A zis că îi „programase“ lui Robogică ceva similar „conștiinței etice“ umane, folosindu-se de colaborarea colegilor de la Filozofie. Împreună, l-au „îndopat“ cu precepte morale, introducîndu-i în memorie tratate întregi de Aristotel, Kant ori Hegel. Uimiți, îl auzeam atunci pe tînărul robot perorînd pe tema bunătății, dragostei, adevărului, frumuseții, onestității și altruismului. Ne întreba, în răstimpuri, cum ne raportăm la aceste noțiuni. Nimeni, din cei 2000 de oameni prezenți, nu a îndrăznit să dea un răspuns. Presa a prezentat pe larg epocalul eveniment științific, însă ecourile s-au dovedit anemice. Cădeau, la vremea respectivă, Turnurile Gemene din New York, se declanșau războaie. Noi luptam aprig să intrăm în NATO și UE… Ce mai, prioritățile erau altele! Totuși, Aurel a continuat munca și, în zece ani, l-a transformat pe Robogică într-o „vietate“ tulburătoare. I-a dat o formă umanoidă robustă (230 cm înălțime și 200 kg greutate!), dezvoltîndu-i capacitatea locomotorie.
Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea“ convulsivă pe coridoarele Universității, la alergarea „profesionistă“. Se arăta capabil să sară și peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite“ deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment și prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor și țipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului“!). „Creatura“ părea să savureze momentele în cauză, abordînd totul în manieră joculară. Interesant, în termenii „eticii“ sale – interpreta uneori creatorul Pătlăgică „gesturile“ respective –, Robogică își arăta afecțiunea pentru oameni, „el definindu-se, esențialmente, prin prețuirea universului înconjurător“. Aurel nu se afla departe de realitate. Orice conversație simplă cu robotul te edifica pe deplin că entitatea te adoră necondiționat și, mai ales, că spune numai adevărul. Acum etala, pe lîngă conceptele de morală, și sofisticate informații din domeniul IT. Mulți șușoteau pe la colțuri că ar trebui să devină rectorul Universității sau măcar decanul Facultății de Informatică. Nu s-a mers atît de departe, dar, experimental, a fost trimis la cursuri în locul unor profesori. Robogică a predat exemplar (a intenționat să sară și peste băncile din amfiteatru, din afecțiune pentru studenți, oprindu-se însă în urma estimării, în creierul lui, a spațiului ce nu permitea, evident, asemenea „efuziuni“). Mai tîrziu, a întîmpinat totuși dificultăți la notarea tezelor scrise la examen de către tinerii informaticieni. Aparent, s-a dat o bătălie teribilă, în interiorul „conștiinței“ robotului, între amintita iubire pentru oameni și necesitatea exprimării adevărului. Jumătate din „mintea“ lui Robogică, cea filozofic-altruistă, dorea să le dea 10 tuturor, cealaltă jumătate, științific-exactă, plănuia să-i pice în masă. Aproape că s au ars niște circuite din mecanism. S au impus deci „revizuiri“, definite drept „evoluție, prin adaptarea la mediu“. S-au scos fișiere întregi din memoria lui Robogică, în speță, „secțiunile“ etice. În 2016, a apărut un nou umanoid pe coridoare. Devenise preocupat de politică. Striga peste tot „Jos DNA! Sus PSD!“ L-am întîlnit recent, în vara lui 2018, lîngă Rectorat. Spre surprinderea mea, bea bere (!) dintr-o cutie. Am întrebat speriat: „Cum ai putut să te schimbi în halul ăsta, Robogică?“ A rîgîit formidabil, după care mi-a mîrîit amenințător: „Te bag în dragostea mea, sorosistule!!“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa-cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.
