Se întîmplă ca, atunci cînd ești bolnav, încins de o vagă febră, cocoțat în vîrful patului într-o mare de șervețele și teancuri de cărți pe jumătate citite, să ai niște revelații. Cum, de pildă, că reîncarnările nu s-au petrecut înainte de existență și/sau după ea, ci se petrec concomitent cu viața de acum. Linia dreaptă care se presupune că e viața ta arată ca o electrocardiogramă deranjată. Reîncarnările, existențele alternative, nu se află de-a stînga și de-a dreapta liniei vieții tale, ci sînt vîrfurile acestei electrocardiograme, asemănătoare unei hărți de cutremur, care se pot duce foarte sus sau foarte jos.
Așa se face că am aflat ce am fost și că am o percepție destul de bună a ceea ce aș putea fi după. Se pare că, într-una dintre viețile astea paralele, am fost un miel vegetal din Tartaria. E o ființă vie care crește dintr-o plantă. Legătura cu vegetalul se face prin cordonul ombilical, niciodată desprins de planta-mamă. Mielul ăsta întrupat din plantă are tot ce îi trebuie: cap, trup, picioare și copite. Din lînica lui moale, nemaivăzută, se fac cele mai fine haine. Paște de-a lungul vieții în jurul plantei-mamă, atît cît îi permite lungimea cordonului ombilical; cînd iarba din jur se termină, animalul moare. O existență destul de tristă, ar zice unii cărora înclin să le dau dreptate.
Apoi, tot în categoria asta a animalelor mitice, am fost un vasilisc. Născut dintr-un ou ouat de un cocoș, am înspăimîntat populația unui sat medieval din Spania care, drept răzbunare, a ars pe rug o tînără fată acuzată de vrăjitorie. Am fost, o perioadă, un grifon pe fațada unei catedrale. Stăteam în poziția aia incomodă cu fața în jos, suspendat alături de toată ceata de gargui care împodobeau zidurile cenușii de piatră ale așezămîntului. Se petrecea prin anii două mii, era noastră. Așa se face că am văzut de sus toate grupurile de turiști care se uitau la noi cu gurile căscate. Flash-urile aparatelor lor de fotografiat – DSRL-uri, mirrorless sau telefoanele cu 4G – mi-au încrețit retina, m-au umplut de nervi și de o disperare seacă și mai ales mută. Cu cît mă uitam mai crunt la chinezii cu pălărioare albe de soare, la doamnele alea grase în pantaloni scurți, prea scurți, la adolescenții tîrîți cu sila la obiectivul turistic, cu atît eram mai abitir fotografiat. N-a fost o perioadă bună.
Am aproape epuizat apoi tot bestiarul antic și medieval: am fost un centaur cu trup de iapă, un minotaur cu trup de vacă, o himeră alungată în deșert care a pustiit totul în jur cu răsuflarea ei otrăvită. Am fost o manticoră cu cap de om, trup și coamă de leu și o coadă veninoasă, de scorpion. Am fost un ciclop, al cărui unic ochi era miop.
Mai apoi, în electrocardiograma asta dementă a vieții mele, am fost o rîmă scormonitoare în pămîntul negru, mustos. Carnea mea roz, odată expusă la soare, s-ar fi chircit, s-ar fi uscat, aș fi rămas un exoschelet golit de substanță. N‑a avut vreme, însă – cîrligul unui pescar mi-a străpuns măruntaiele și m-a azvîrlit într-o apă rece și neiertătoare.
M-am reîncarnat apoi în membru al unei trupe minore de rock alternativ. N-auzise nici dracu’ de noi, doar vecinii pe care-i deranjam cu gălăgia. Sprijineam barurile din oraș, ne îmbătam cu băutură mediocră și discutam la nesfîrșit despre poeți minori din orașe provinciale, de care, tot așa, nu auzise nici dracu’. Unii muriseră călcați de tramvaie, alții se reîncarnaseră la rîndul lor în funcționari de la 9 la 5. Important era că făceam parte dintr-o comunitate a eșaloanelor doi și trei, a unei subculturi cu cît mai nebăgată în seamă, cu atît mai orgolioasă.
Am fost și femeia invizibilă. M-ați putut vedea pe stradă, prin metrou și autobuze. Vîrsta e nedefinită, undeva de la 50 încolo, port geacă cu blăniță la gît din Dragonul Roșu, fustă de stofă groasă și niște ghetuțe negre. E posibil ca hainele mele să miroasă a zecile de tocănițe pe care le gătesc acasă, iarna. Am întotdeauna o sacoșă în mînă și o tristețe fără obiect săpată pe față.
Cel mai ciudat a fost cînd m-am reîncarnat în maică-mea. Am trăit, o perioadă, două vîrste diferite, cu refuzul violent al imaginii din oglindă. Dar despre această experiență uimitoare, data viitoare.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
