Profesorul de română din liceu aducea cu Bourvil, cam pe departe, ce-i drept, dar n-am găsit alt actor mai potrivit pe care să-l distribui în rolul ăsta. Eram la ora lui, în prima bancă, alături de un coleg care era și fotbalist (pe la echipe mari din București, dar încă rezervă pentru că avea doar 16 ani) și despre care aș putea spune că aducea cu Samy Naceri tînăr, actorul din Taxi 2. Operațiunea Ninja.
„Samy” al nostru nu era rău, dar făcea mereu prostii și încălca toate regulile, asemeni personajului din filmul amintit. Nu-i prea ardea de școală și îl știa toată lumea de mare pușlama. Era cu gîndul numai la fete și ne impresiona pe toți băieții din clasă cu poveștile abia schițate ale aventurilor lui.
Chiar în banca din spatele lui stătea o colegă, foarte bine maturizată pentru vîrsta ei, să zicem, un fel de Claudia Cardinale, în tinerețe, evident. Înaltă, mîndră, cu forme bine conturate, părînd să fi fost deja și destul de lipsită de naivități în relațiile cu băieții. În timpul acelei ore, pe „Samy” îl lucra un drăcușor. Se tot întorcea la „Claudia” și-i propunea să meargă la un film după orele de școală. Cum prindea un moment, cum îi șoptea că nu știu ce film bun rulează la Scala și ar fi musai să-l vadă împreună. Era insistent, dar elegant și curtenitor, așa cum numai un fante de cartier poate să fie. Ea îl tot refuza, cerîndu-i s-o lase să fie atentă la oră, dar nici el și nici eu, martor fără voie la discuție, nu prea credeam în autenticitatea respingerii. Amîndoi ne imaginam că atenția ei față de ce spunea profesorul de la catedră era doar mimată. Se pare însă că, în gîndirea noastră masculină, ne cam înșelam. Asta pentru că, la un moment dat, fata s-a ridicat în picioare și, trecînd prin fața unui „Bourvil” uluit, a ieșit glonț pe ușă.
Profesorul, care observase mai demult foiala dintre ei și chiar la un moment dat bătuse cu creionul în catedră, l-a întrebat pe „Samy” ce s-a întîmplat: „Ai supărat-o? Ce i-ai zis?”. Nu-mi aduc aminte ce răspuns a bîiguit, dar eu puteam să confirm că, în condițiile date, gestul fetei fusese exagerat, teatral, dar, desigur, demn de o Claudia Cardinale. Nelămurindu-se prea bine, profesorul a continuat ora. Peste vreo zece minute însă, a intrat brusc în scenă „Joe Dassin”. A intrat adică pe ușă, ca o furtună, dirigintele, profesor de sport, fost boxer, care semăna (leit de data aceasta, chiar dacă mai puțin simpatic) cu amintitul cîntăreț. Aproape fără să-l bage în seamă pe „Bourvil”, „Dassin” s-a apucat să-l muștruluiasă pe „Samy”. Fotbalistul era considerat din start vinovat. „Să vină fata asta la mine plîngînd din cauza ta, măi băiete? Păi, nu ți-e rușine?” Așadar, fata jucase teatru pînă la capăt. Degeaba încerca „Samy” să se apere, degeaba încercam și eu să mai zic cîte ceva, să liniștesc lucrurile, nota la purtare urma să-i fie, cu siguranță, scăzută, zicea dirigintele, și poate și a mea dacă mai ziceam ceva, doar așa, fiindcă stăteam în aceeași bancă.
După ce a terminat papara, „Dassin” cel creț a ieșit din clasă, iar „Bourvil” cel chel, care pînă atunci tăcuse, a început să ni se plîngă de imtempestivitatea dirigintelui nepoliticos care îi întrerupsese ora. A certat-o și pe „Claudia Cardinale” că și-a permis să treacă peste capul lui, apelînd direct la „Dassin”. Ora era deja compromisă, incidentul aprinsese discuții prin toate colțurile clasei, iar în cele din urmă am ieșit cu toții în pauză. Au mai fost cîteva ore, după care am părăsit liceul, fiecare pe drumul lui spre casă.
Eu m-am îndreptat spre stația de unde luam autobuzul. Acolo, surpriză, „Bourvil” aștepta și el. Am început să vorbim și, bineînțeles, am comentat din nou incidentul din timpul orei. „Bourvil” mi-a mărturisit că cel mai mult l-a enervat bădărănia lui „Dassin”, care a intrat peste el la clasă. În fine, conchidea el, nu-i așa că omul nu se dovedise a fi altfel decît ne puteam aștepta de la un fost boxer? Am rîs amîndoi.
Dar pe profesorul de română părea să-l frămînte o cu totul altă problemă. După un moment de respiro, s-a apropiat de mine și, atingîndu-mă ușor cu cotul, m-a întrebat cu glasul coborît: „Ia spune, dragă, ce-i tot zicea colegul tău fetei?”. „O invita la un film, dom’ profesor, nimic altceva”, am răspuns eu sec. În colțul gurii, lui „Bourvil” i-a apărut un ușor rînjet. „Ei, nu, eu înțeleg că-i iei apărarea, dar să știi că mie poți să-mi spui totuși, așa, în particular. Nu-i așa că-i șoptea porcării? Ce porcării îi zicea, ia spune?” M-am întrebat atunci dacă nu cumva era momentul să-i inventez pe loc niscaiva porcării.
