Iau în fiecare dimineaţă, de la standul gratuit pendent de staţia de autobuz, ziarul studenţilor din Universitate, The Daily Illini. Este în întregime realizat de studenţii de la jurnalistică, sigur, cu îndrumarea profesorilor din departament şi ca parte a pregătirii lor. Mijloacele financiare nu par o problemă, după cum arată cantităţile îndestulătoare din jurnal pe care le găseşti mai peste tot. În treacăt fie spus, departamentul de mass-media de aici este foarte bine clasat în topul şcolilor de gen din SUA.E uşor să realizezi de la prima lectură că studenţii învaţă să facă presă echilibrat, civilizat, uneori cu agresivitate rebelă, tinerească, dar şi cu acelaşi rebel umor şi bineînţeles, cu respectul deontologiei. Multe dintre ştirile de pe prima pagină privesc viaţa universităţii, a studenţilor, a oraşului ce găzduieşte campusul. Poţi remarca şi o uşoară naivitate în alegerea ştirilor, caracteristică de altfel tuturor localităţile americane ce nu sînt metropole. De exemplu, o ştire ce a ţinut o vreme prima pagină a fost votul ce urma să fie dat în Consiliul local, unei propuneri ca în barurile cu bere să nu mai aibă voie să servească decît cei şcoliţi pentru asta, ceea ce ar fi eliminat multe dintre locurile de muncă pentru studenţi.Apar zilnic ştiri internaţionale importante, pe scurt, dar îndrăzneţ comentate. Pagina a doua conţine eseuri pe probleme ale zilei şi preluări din ziarele altor universităţi. În rest, mult despre sport şi mai ales cel rege aici " fotbalul american. Deunăzi m-a distrat un interviu cu fiul lui Michael Jordan, student aici şi component al echipei de baschet. E de remarcat că un student, oricît de bun sportiv ar fi, nu poate juca în echipa oficială a universităţii decît dacă dovedeşte că are medii de cel puţin B (asta înseamnă cam 7-8 la noi). Jordan Jr. părea foarte conştient de asta.De fapt, ideea de a scrie aceste rînduri este urmarea unui articol preluat de la ziarul Universităţii Michigan, ce mi s-a părut pertinent şi binevenit în lumea tinerilor de azi. Se referă la multele discuţii din presa de aiurea, provocate de împlinirea a 40 de ani de la execuţia lui Che Guevara, execuţie fără proces, ce azi e condamnabilă. Iată concluzia tînărului gazetar: "Che a executat cu mîna lui zeci de oameni şi a ordonat execuţia altor sute (probele sînt prezentate în articol) şi iată, e erou. Felix Rodriguez (subofiţerul bolivian ce l-a executat la ordinul superiorilor, se pare fost agent american) este banditul. Al cărui chip să-l purtăm pe tricouri. Nu vărs nici o lacrimă pentru moartea lui Che; pot să spun însă că mă surprinde uneori că aniversarea ei nu e încă sărbătoare internaţională. Che merită să fie identificat ca una dintre brutele istoriei, nu ca o figură, culmea, rebel-angelică pe tricouri".