Am vorbit într-un număr anterior despre ignoranța modernă, la modul general. Dar există bineînțeles și o ignoranță „clasică“, veche de cînd lumea: ignoranța care se crede cunoaștere, ba chiar se afirmă zgomotos și trufaș ca atare; mai rău, care sfidează, de la autoritatea unei funcții publice, pe cei care totuși mai știu ceva. O întîlnim în destule ipostaze, iar la noi, în zilele noastre, e foarte răspîndită, nu în ultimul rînd printre oamenii politici. Recent am avut ocazia să vedem două cazuri vrednice de consemnare.
Una e cea a fostului ministru al Educației, senatorul PSD Liviu Pop, profesor de matematică, chipurile. Vrînd să justifice o eroare gravă într-un manual de aritmetică, unde 12 era dat ca mai mare decît 16 (dl Pop reintrodusese în timpul ministeriatului său „manualul unic“, așa că se simțea cumva responsabil), în loc să admită eroarea, dl Pop a susținut că într-o altă bază de numerație, de exemplu 5, 12 ar putea fi mai mare decît 16. Bineînțeles că așa ceva e cu neputință (nici măcar 16 nu s-ar putea scrie în baza 5, deoarece cifra 6 nu există aici și, de fapt, în orice bază de numerație 16 e mai mare decît 12), dar interesantă e convingerea de moment a dlui Pop că el avea în fond dreptate. De ce? Fiindcă a fost ministru, fiindcă e pesedist, nu știm exact. Dar sigur este că senatorul Pop nu e obișnuit să-și recunoască erorile, iar partidul l-a învățat că, vorba proverbului, cine se scuză se acuză.
Celălalt caz e mai subtil. Aparține, coincidență, unui alt senator PSD, Șerban Nicolae, mare „expert“ în drept. Domnia sa a devenit recent, pare-se, și expert în teoria Big Bang-ului. Vrînd să susțină, pe considerente religioase, referendumul pentru „familia tradițională“, dl Nicolae a declarat de la tribuna Senatului: „Eu mărturisesc faptul că eu cred că există Dumnezeu şi că el are rol creator. Nu cred în teoria unei mari explozii. Să nu vă supăraţi pe mine, nu am întîlnit nicăieri în lume, în nici o ipostază, o explozie care să fie creat ceva, în afară de haos.“
Mai întîi, ce spune dl Nicolae e factual fals: orice automobil care nu e Diesel (nici electric) are un motor „cu explozie“. Prin urmare, exploziile amestecului carburant pot produce, în fiecare secundă, suficientă energie mecanică bine dirijată, încît să l transporte chiar și pe dl senator acolo unde dorește. Nici vorbă de haos. Dar lucrurile sînt mai grave decît atît: a crede că există (sau nu) Dumnezeu și a crede într-o teorie științifică, precum „marea explozie“ (Big Bang), sînt lucruri care nu se pot nici echivala, nici contrapune. Ele nu sînt propoziții contradictorii, fiindcă funcționează pe planuri diferite. Chiar utilizarea verbului „a crede“ în privința teoriei științifice e discutabilă și aș folosi pentru asta locuțiunea „a avea încredere“. Nu credem în teoria relativității, în efectul Doppler, în principiul indeterminării, în tabelul lui Mendeleev, în legile fizicii și ale naturii, în general, în sensul în care credem în Dumnezeu, în nemurirea sufletului sau în diavol. În acest al doilea caz e vorba de o decizie personală, inatacabilă în sine, dar care nu l obligă rațional și pe un altul, deoarece credința respectivă e indemonstrabilă, dar și de neinfirmat cu mijloacele rațiunii ori empiric. (Exceptez de la neinfirmare credința în literalitatea Bibliei, de exemplu că lumea a fost creată în exact șase zile acum nu mai mult de cîteva mii de ani – lucru în mod evident în perfectă contradicție cu toate datele fizicii, astrofizicii, geologiei și paleontologiei.) În primul caz, cel al științei, e vorba despre argumente empirice și raționale solide și multiple, despre trecerea de foarte multe ori a testului falsificabilității. O asemenea teorie, pînă la proba contrarie, trebuie acceptată ca adevărată chiar și de către un profan, lipsit personal de posibilitatea de a o pune la probă, pur și simplu pe baza încrederii responsabile în știință și în oamenii care o practică. Profanul are datoria să „creadă“, sau mai bine zis „să aibă încredere în“ teoria respectivă, fiindcă ea a fost certificată de nenumărați savanți, dar și fiindcă el „consumă“ neîncetat aplicațiile practice ale teoriei: de exemplu, circulă cu automobilul, vorbește la celular ori își află poziția prin GPS.
A spune, ca profan și ignorant în tot ceea ce privește fizica și astrofizica, „nu cred în marea explozie, fiindcă exploziile produc întotdeauna numai haos“, nu este însă numai o afirmație falsă și ridicolă. Ea este și periculoasă, fiind de același tip cu a spune „nu cred în vaccinuri“. Într-un caz astrofizica, în celălalt medicina și biochimia sînt desființate, fiindcă devin subiectul lui „a crede“ sau „a nu crede“. Iar dacă, în primul caz, paguba practică nu e evidentă imediat, în cel de-al doilea e imensă și, totodată, clară. Pe deasupra, asemenea afirmații sînt o dovadă de bigotism, de dispreț pentru știință și pentru cei care se ocupă cu ea, inclusiv de sfidare la adresa oricărui elev și student. În limbajul de pe timpuri s-ar fi spus, în plus, că avem de-a face cu o negare a „luminii naturale“ pe care omul a primit-o de la Dumnezeu și în baza căreia poate cunoaște natura și, în consecință, cu o blasfemie.
Dar cel mai grav: cînd este produsul unui om cu autoritate politică, fiind proferată în Senat, ea poate avea urmări practice. De fapt, chiar are deja: ignoranța pretins atotștiutoare, infatuată, sfidătoare și distructivă, care își ia și un aer de solemnă cucernicie, se revarsă deja valuri-valuri asupra noastră dinspre cei care ne conduc țara și se difuzează în cercuri tot mai largi prin media. Ea ajunge să fie prețuită și emulată. Devine model de viață și de reușită publică. Devine glorioasă. În sine, triste figuri individuale precum Șerban Nicolae și Liviu Pop sînt neglijabile. Dar cînd prostia fudulă se face senator e cazul să ne alarmăm.
