Sînt dintre cei care regretă excesiva secularizare a lumii moderne pentru că văd în creșterea indiferenței religioase un avans al ignoranței. Or, ignoranța nu a adus niciodată ceva bun. În același timp, mă inserez cu plăcere în multe dintre cele ale lumii de azi și îi gust, uneori cu voluptate, beneficiile. Așa fiind, caut felicitări de Crăciun. Vreau să scriu cîteva urări unor prieteni. Aș vrea cîteva felicitări care să evoce scena Nașterii Domnului, știind că destinatarilor le-ar face plăcere. Caut, fără să am pretenții rigide, ceva oricît de stilizat sau aluziv, las artistul să se desfășoare, dar Nativitate să fie. Nu găsesc. Zeci de felicitări cu globuri, oameni de zăpadă, sănii în zbor, reni, Moși cu saci plini de cadouri, fete îmbrăcate sumar în haine roșii, la rîndul lor dispuse să ofere cadouri, pinguini, urși polari, bulgări cu sclipici – cîte și mai cîte. Pruncul, însă, lipsește. Acel Prunc, vreau să spun. La al patrulea magazin dintre cele mari din centru, de unde cumpărăm tot anul cărți, ceaiuri, ciocolată rară, chestii rafinate, pentru lumea sofisticată și deschisă la minte, puțin deznădăjduit fiind, încep o conversație cu cineva de-al locului. Ne știm din vedere, căci frecventez destul de des locul. Îi spun că nu găsesc ce caut și sînt puțin trist. Mă întreabă de ce caut anume această scenă pe felicitare, nu văd cît de frumoase, calde, simpatice sînt celelalte? Totuși, în sărbătoarea Crăciunului despre asta este vorba, despre nașterea Domnului Iisus Christos. Răspunsul vine cald, tolerant, simpatic, emanînd spiritul felicitărilor expuse: „Asta e opinia dumneavoastră și v-o respect“.

Mărturisesc că am plecat un pic năucit din citadela intelectualului actual, căci librăria cu pricina chiar asta este. Deci faptul că de Crăciun sărbătorim nașterea Domnului a devenit o opinie. A mea. Pot fi și altele. Chiar cred că există oameni care sărbătoresc la Crăciun altceva. Nu-mi pot da seama ce, dar – știu bine – există și oameni de alte opinii decît ale mele. După cum admit și că există oameni care, de Crăciun, sărbătoresc fără să știe ce sau chiar fără să se gîndească la ceva anume. Sărbătoresc pur și simplu. Distracție plăcută! Așadar, singurul fapt dincolo de orice dubiu este că nimeni nu rămîne în afara sărbătorii. Cum am spune cu un barbarism de azi, Crăciunul este o sărbătoare „incluzivă“.

Ceea ce m-a urmărit încă mult timp după amabila discuție din librărie a fost aerul cald, de toleranță, cu care interlocutorul mi-a spus că-mi respectă opinia. Am avut sentimentul că „opinia“ mea mă plasează într-un fel de rezervație a unei specii stranii pe care alți „opinioniști“ o privesc cu grijă și o tratează cu menajamente, nu cumva să ceva – ce? Mi-am adus deodată aminte că, aflat la Bruxelles acum vreo trei săptămîni, am ajuns la o liturghie catolică, duminică dimineața. În catedrală, noi, cei veniți pentru slujbă, o mînă de oameni, am fost înconjurați cu cordoane de catifea roșie într-un perimetru în fața altarului, în vreme ce vizitatorii erau îndemnați să ocolească în liniște perimetrul și se uitau la noi, creștinii, cu o pioasă curiozitate. M-am simțit destul de stingherit, vizitat la liturghie. Am povestit asta unui prieten care a comentat cam așa: „Azi-mîine, în catedralele astea o să se intre ca la muzeu şi, cînd o să fie vreo slujbă, o să-i înghesuie pe creștini într-un colț, iar în programul de vizitare o să scrie: «Contra 5 euro în plus, vă arătăm și creștini». Știi cum merg acum turiștii prin savane și îi duc la anumite ore la ape să vadă cum vin animalele să se adape, iar turiștii le văd în liniște, de departe, cu binocluri și le fotografiază? Așa va fi și cu noi. Veniți la ora cutare duminică dimineață să vedeți creștini! 5 euro!“.

Întors acasă, pun pe Twitter mica mea nemulțumire: nu găsesc felicitări cu scena nașterii Domnului. Rețelele sociale au, cum știm, o oarecare utilitate. S‑a dovedit și acum: cineva mi-a recomandat un magazin, mai departe de cele din centru, de cele făcute pentru oameni fini și deschiși la minte, unde pot găsi ceea ce caut. Mulțumesc mult! Dar am avut parte și de altfel de reacții. Și nu e vorba despre ironii sau, dimpotrivă, de solidarizări. Acestea vin, cum se spune, „cu teritoriul“ – intri pe rețele, te expui acestui gen de atitudini. Eu mă refer la cazuri dureroase de folosire anapoda a cuvintelor. Cineva, de pildă, m-a luat de sus: „Nu știam că ați devenit fundamentalist“. Nici eu nu știam. Ba chiar îndrăznesc să sper că nu am devenit. Însă mi se pare destul de grav că există oameni ai lumii noastre deschise, tolerante, moderne, care socotesc că un tip care caută felicitări de Crăciun cu Fecioara și Pruncul este un fundamentalist. Dacă acest om ajunge vreodată, să zicem, în serviciile „antitero“ ale statului, pot spune că am sfeclit-o. Mă poate lua în cătarea lunetei sale de nu știu ce mi se întîmplă. Altul îmi spune că sînt „încrîncenat“ – probabil pentru că vreau cu tot dinadinsul asemenea felicitări și nu oricare altele. În fine, altcineva, poate mai doct, filozofează: „Avem toți nevoie de SF“. Sigur, omul voia să spună mai degrabă F(iction) decît S(cience), dar am înțeles mesajul.

Trecînd peste aceste avataruri ale splendidei libertăți raționale de care ne bucurăm cu toții și revenind la mica poveste cu care am început articolul, simt că trebuie să ies din „opinie“ și să reamintesc cîteva lucruri ce țin, totuși, de fapte și date socio-culturale indiscutabile. În ceea ce privește sărbătoarea Crăciunului, credința mea religioasă e irelevantă. Legătura dintre Crăciun și nașterea Domnului nu e doar o opinie, e un fapt! Îl știm toți, de aproape două milenii (istoricește vorbind, știm sigur că la mijlocul secolului al IV-lea creștinii sărbătoreau Nașterea lui Iisus!). Sărbătoarea nu a apărut altfel, chiar dacă „savanți“ de ocazie încearcă să lipească alte sărbători anterioare creștinismului de Crăciun. Și, în orice caz, Crăciunul pe care îl sărbătorim noi a devenit sărbătoare generală, aproape universală, sub semnul lui Iisus și nu al nu știu cărei obscure, de mult uitate, tradiții romane. Ce vreau să spun este că nu mai contează dacă crezi sau nu că evenimentul a avut loc, dacă crezi sau nu că Iisus este Dumnezeu întrupat sau dacă crezi sau nu că există Dumnezeu – faptul că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea nașterii Sale este un reper de cultură generală, unul dintre acele „coduri“ care asigură coerența civilizației noastre de la o generație la alta. Azi-mîine vom privi un tablou al Nativității făcut, să zicem, de Bruegel și ni se va șopti peste umăr că, dacă credem că ceea ce e pictat acolo este Fecioara cu Pruncul, e doar o opinie personală; la fel de bine, în altă opinie, poate fi și altceva.

În fine, sper să avem un an mai bun decît am avut, să ne găsim cu toții, sau poate încă și mai mulți, sănătoși și binedispuși la finalul lui 2020 și să sărbătorim iarăși Crăciunul, poate ceva mai conștienți de ceea ce sărbătorim.