Un clişeu jurnalistic dintre cele mai iritante leagă un fapt oarecare de o perioadă mai lungă de timp, prezentîndu-l ca emblematic pentru respectivul interval: descoperirea mileniului, nunta secolului, petrecerea anului etc. Tiparul atribuie un sens superlativ evenimentului, prin unicitatea pe care o presupune: nunta secolului este, evident, nunta cea mai importantă dintr-un secol. Lejeritatea cu care discursul jurnalistic actual atribuie superlative, fără argumente şi dovezi, este sporită în acest caz de pretenţia absurdă a controlului asupra viitorului. În principiu, un istoric ar putea susţine, retroactiv, că un aveniment anume a fost cel mai important dintr-un interval de timp trecut (dar nu o va face, pentru că are conştiinţa interacţiunii faptelor şi a planurilor multiple pe care acestea se pot ierarhiza, în mod subiectiv). Un jurnalist nu are însă nici o ezitare în a proclama în ianuarie nunta anului, sau în anul 2001 nunta secolului. Bănuiala că în următoarele luni sau în următorii 99 de ani ar putea apărea concurente la respectiva poziţie ierarhică nu e de natură să tulbure avîntul hiperbolic al scriiturii. De altfel, memoria scurtă a producătorilor de pseudo-ştiri acumulează fără probleme, în acelaşi interval, mai multe nunţi ale anului şi un număr impresionant de nunţi ale secolului.
Clişeul favorit este cel intermediar, mai uşor de acceptat de un minimum de raţionalitate: evenimentele sînt raportate mai ales la durata unui an. E interesant de văzut care sînt evenimentele descrise şi evaluate cel mai des de clişeul temporal al anului. Pe primul loc se situează nunţile: „Bombă în showbiz: Aceasta este nunta anului 2020!“ (b1.ro); „Se pregătește nunta anului în România. Un milionar român a făcut anunțul șoc“ (capital.ro). Deloc surprinzător, o frecvenţă considerabilă au şi divorţurile: „Divorţul anului în showbiz!“ (bzi.ro); „Răsturnare de situaţie în divorţul anului!“ (a1.ro); „Divorţul anului în sportul din România!“ (sport.ro). Sînt şi alte ocazii hiperbolizate – „Imagini exclusive de la botezul anului!“ (spynews.ro) –, unele desemnate mai puţin specific, prin termeni ca petrecere sau eveniment: „totul despre ținutele alese de vedete la petrecerea anului!“ (viva.ro); „Vezi ce ţinute superbe au purtat divele la petrecerea anului!“ (unica.ro); „Evenimentul anului: minune la racla sfintei Paraschiva“ (b1.ro). Multe dintre exemplele de mai sus apar chiar în titluri jurnalistice, făcute să atragă atenţia într-un mod cît se poate de rudimentar, inclusiv prin scrierea clişeului cu majuscule (pe care nu le-am mai reprodus aici).
Mai surprinzătoare mi se pare folosirea clişeului pentru acţiuni violente. Din punct de vedere etic, nu ar fi cazul ca acestea să fie clasificate în funcţie de notorietate sau de gradul de impact psihologic: „Detalii cutremurătoare din crima anului în România“ (realitatea.net); „Dezvăluiri incendiare de la crima anului“ (bzi.ro); „Este bătaia anului în showbiz?!“ (evz.ro); „Bătaie între vedetele Kanal D. Scandalul anului a explodat“ (evz.ro); „Accidentul de marţi de pe E60, drama anului pe şoselele mureşene“ (adevarul.ro). „Accidentul anului. Un Range Rover Evoque face accident cu replica sa chinezească“ (realitatea.net); „Accidentul anului în judeţul Sibiu! A «sărit» cu maşina într-un TIR“ (avantulliber.ro). În toate aceste cazuri, scuza ipocrită a compasiunii şi a interesului uman nu mai funcţionează, satisfacţia de a găsi amănuntul senzaţional fiind cît se poate de evidentă. Nu există limite morale în folosirea clişeului: „Violul anului a fost finalizat la Curtea de Apel“ (bzi.ro).
Intervalele mai mari (deceniu, secol) sînt folosite cu ceva mai multă prudenţă. De pildă, secolul este evocat cu oarecare distanţă ironică – „Nașul a rupt tăcerea despre «nunta secolului» din România“ (cancan.ro) –, fiind rezervat de obicei ştirilor internaţionale – „Divorţul secolului la Hollywood: Cînd se va anunţa oficial“ (ziare.com); „Meghan Markle și Prințul Harry. Nunta secolului“ (eintegral.ro); în ultimul caz se traduce de fapt un clişeu de circulaţie internaţională („wedding of the century“).
Intervalele mai mici de un an – semestru, trimestru, lună, săptămînă – nu par suficient de interesante pentru amplificarea senzaţionalului. În fond, cine ar fi impresionat de nunta lunii sau de crima săptămînii? Sintagme de acest gen (ca evenimentul zilei) există, dar ele nu mai evocă raritatea şi caracterul excepţional al unui fapt senzaţional, ci frecvenţa sa.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
