Statul german a recompensat, recent, peste o sută de librării independente cu diplome şi premii substanţiale (între 15.000 şi 25.000 de euro). Premiile răsplătesc eforturile librarilor de a menţine standarde ridicate în ceea ce priveşte calitatea evenimentelor programate şi angajamentul pentru literatura de calitate. Banii sînt destinaţi dezvoltării de programe de promovare a lecturii. Pe de altă parte, aceste premii compensează eventualele pierderi suferite de librăriile mici într-un mediu deosebit de competitiv: în Germania există 6000 de librării – majoritatea sînt filiale ale unor lanţuri extinse. 
 
În discursul rostit la decernare, ministrul Culturii, Monika Grütters, a atras atenţia asupra schimbărilor produse în ultimii ani în mass-media şi în lumea cărţii. „Tocmai micile librării, care încă sînt răspîndite peste tot în Germania, promovează pentru publicul de toate vîrstele pofta de citit şi dialogul despre literatură – prin sfaturi competente şi evenimente inspirate. Ele reuşesc să impună, dincolo de listele de bestseller-uri, acele cărţi şi acei autori care merită atenţia noastră“, a spus Grütters. 
 
În condiţile concurenţei din zona online, şansele de rentabilizare pentru librăriile independente sînt mici. Cumpărătorii de carte îşi schimbă, de la un an la altul, comportamentul de consum. Amazon cîştigă tot mai mult teren. În ultimii zece ani, au dispărut un sfert dintre librăriile independente. În primul rînd, din cauza presiunii marilor lanţuri – care, avînd forţă financiară, au o putere de negociere mult mai mare cu editurile –, dar şi din cauza comerţului electronic. În oraşele mai mici, în care lanţurile de librării nu sînt prezente, oamenii preferă, tot mai adesea, să-şi comande cărţile – via Amazon – decît să le caute în librăria locală. 
 
Şi în Franţa, Ministerul Culturii oferă subvenţii generoase atît editurilor marginale, care susţin programe editoriale creative, dar neadaptate economiei de piaţă, cît şi librăriilor independente, de nişă, incapabile să supravieţuiască în condiţii concurenţiale. Aceste programe nu au reuşit să inverseze tendinţa generală – în fiecare an dispar zeci de librării mici, independente –, dar măcar au mai redus din pierderi şi i-au încurajat pe librari să continue. 
 
În România sîntem deocamdată scutiţi de asemenea dezbateri. Pentru că situaţia pieţei de carte e diferită de ce se petrece în Franţa sau în Germania. (Şi piaţa dezbaterii publice e diferită!) Aici, problemele sînt în acelaşi timp mai mari şi mai simple. E un mediu de afaceri în care cei mai puternici încearcă să le tragă clapa altora. Pe scurt, librăriile nu plătesc editurilor la timp banii încasaţi pe motiv că se dezvoltă şi au nevoie de bani pentru investiţii. Iar editurile nu-şi plătesc autorii sau traducătorii invocînd probleme de cash-flow şi banii nerecuperaţi (sau irecuperabili) de la librării. Pîrghiile de negociere sînt slabe: editurile mari ameninţă din cînd în cînd librăriile că-şi retrag tirajele dacă nu-şi primesc banii. Singurele momente cînd editurile îşi pot lua, în sfîrşit, revanşa sînt prilejuite de tîrgurile de carte, cînd fiecare vinde ce poate, cît poate, practicînd pînă la urmă tot un soi de canibalizare a propriilor titluri: avalanşa de noutăţi e atît de mare încît cu greu le mai vine cumpărătorilor să cumpere o carte mai veche, oricît de mari ar fi reducerile. 
 
Altminteri, librăriile cu adevărat independente sînt foarte puţine. Lanţurile mari nu sînt, de fapt, nici ele chiar atît de mari şi, oricum, nu s-au extins decît în oraşele importante. Din aproape 600 de librării care funcţionează în România, în jur de 100 sînt în Bucureşti. Există localităţi de dimensiuni medii care n-au librării deloc sau în care librăriile vînd, de fapt, doar articole de papetărie. Faptul că, o dată pe an, Gala „Bun de Tipar“ premiază cîte o librărie remarcabilă nu face decît să evidenţieze situaţia de precaritate a pieţei de carte şi a librăriilor. Această stare de precaritate îi va face pe librari, pe editori şi, în cele din urmă, şi pe autori încă şi mai vulnerabili faţă de politicile de vînzare practicate de supermarket-urile online de tip Amazon. Întrebarea e unde şi cum ar putea interveni statul pentru a salva piaţa de carte.  
 
Foto: wikimedia commons