O altă Simona?
O altă poveste. Acum se croşetează poveşti la gura sobei istoriei. Pentru că toate Simonele sînt de poveste. Unele ne-au tăiat pe suflet, altele ne-au fardat destinul, ca acum, cînd ne tragem toţi în poză cu regina de Wimbledon pentru pagina întîi în toate lumile acestei lumi. Arătăm bine, dragi români, avem culoare în obraji! Sîntem mari, sîntem tari! Pitiţi după 1,68 m ai ei. E vremea să ne amintim de cîte ori am suduit, de cîte ori am făcut-o în toate felurile, dar nu pentru că o uram, din contra, o iubeam şi o iubim cu dragostea aceea dramatică pe care Rebreanu a scos-o din vintrele acestui neam. Ion sîntem noi. Putem ucide din dragoste, da. Acum, însă, trăim! Trăim această altă Simona, care e dincolo de ceea ce ştim, dincolo de ceea ce putem, şi nu ştim că trăim ceva enorm, ceva înspăimîntător. Simona, fiind alta acum, deasupra sinelui temător, şovăitor, perdant, Simona, fiind acum un patron al unei planete, ne provoacă dincolo de ceea ce ne puteam imagina. Simona e un cap de ţară care îi spune ţării: te poţi ţine după mine? Poţi fi ceea ce spui că vrei să fii? Poţi să performezi? Pentru că Simona se revendică de la spiritul României, românii sînt acum provocaţi să se revendice de la spiritul ei. Cum facem? Excelenţa ei ar trebui să ne ardă ca fierul roşu, dacă nu ne e pielea prea groasă. Ar trebui să ne facă să ne cîştigăm micile noastre rolandgarros-uri şi wimble-don uri, să nu cedăm în faţa nici unor serene şi să nu ne ducem după fentele nici unor sirene. Simona nu ne va spune asta cu vorbe, dar ea ne trasează proiecte de ţară pe teren, cu lovituri muncite, gîndite, curajoase, în văzul lumii întregi. Spor la treabă, compatrioţi!
