Trăiesc de peste 30 de ani în vestul Europei și am fost cam peste tot pe Vechiul Continent. Lucrez, printre altele, adesea ca translator, deci aud, mai mult decît mi-aș dori, ce se șoptește pe ici și pe dincolo despre români și România. {i ce se șoptește, mă rog? Hai s-o spunem pe șleau, toată lumea, de fapt, o știe. E trist, dar adevărat: cînd se pomenește despre români, opinia publică din Germania, Franța, Italia etc. asociază acest cuvînt în general cu sărăcia, cerșetoria agresivă, furtul, nesimțirea și frauda. Nu, nu-i deloc drept și suferim cu toții din pricina asta, dar pînă una-alta asta-i realitatea.

Una dintre puținele modalități ca România să-și spele imaginea terfelită în ochii lumii este cultura. De cîțiva ani încoace, în domeniul literaturii, cel puțin, s-au făcut lucruri foarte bune în această privință, cu sprijinul ICR-ului. De exemplu, s-au tradus cărți minunate, extrem de apreciate pe plan internațional. Printre altele, cărți de Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Dan Lungu, Norman Manea, Matei Vișniec, care au arătat că România nu se află deloc în afara culturii și civilizației, ci dimpotrivă. Criticile elogioase în marile ziare și reviste de-aici nu au întîrziat să apară, și asta, evident, influențează opinia publică.

Acum citesc oripilat în presa din România că Guvernul român a modificat misiunea ICR, care va trebui să se ocupe de „identitatea națională a românilor de peste granițe“. Şi, anterior, s-a tot afirmat la nivel oficial că ICR, în frunte cu Patapievici, ar fi pătat imaginea României în străinătate... Nu-mi vine să cred!

În afară de limbajul acestor știri ce îmi amintește perfect de dictatura lui Ceaușescu de care am fugit în anii ’70 peste mări și țări cu groază-n suflet și fără valiză, mă îngrozește desigur și conținutul lui. Cum adică ICR va trebui să se ocupe de identitatea națională a românilor de peste hotare? Ce înseamnă asta concret? A le cînta românilor emigrați „Ciocîrlia“ la Roma și Berlin? A li se da ce nu li s-a dat în România? Încerc să-mi închipui că Goethe-Institut al RFG-ului, care e pe undeva echivalentul ICR-ului, ar primi directive din genul acesta din partea guvernului german. Mda, asta s-ar putea într-adevăr întîmpla, însă doar la 1 aprilie, ca o glumă absurdă și desigur de prost-gust.

Îmi amintesc că stăteam acum vreo doi ani cu Dan Lungu la Stuttgart, la o bere pe o terasă, după o lectură publică din cartea sa Sînt o babă comunistă, pe care am tradus-o. Venise lume multă la întîlnire, avusesem succes și după eveniment beam multumiți o bere. Pe la mese umbla un pseudolăutar român pe care nu voia să-l asculte nimeni și care-i enerva pe toți cei din preajmă. Ne-a auzit de departe vorbind românește, a venit la masa noastră și a început să ne cînte cu vioara la ureche. Adică să scîrțîie, căci cînta fals de ți se ridica părul măciucă. Pe urmă, a început să cerșească agresiv, băgîndu-ne palma desfăcută între ochi. Apoi, văzînd că nu reacționăm, a spus: „Sînteți români, nu? Hai măi, că v-am auzit vorbind românește! De unde sînteți?“. Cînd i-am zis „Ce-ar fi să ne lași în pace!“, a ripostat: „Ce oameni, domnule! Mi-e rușine de voi că sînteți români!“.

Am putea spune că omul acesta nu făcea altceva decît să se ocupe de identitatea noastră națională.

Ce voiam să spun: Da, mi-e groază și lehamite să aud de modul cum este tratată la ora actuală cultura în România. Dacă se continuă astfel, România se va izola de restul Europei. {i asta, evident, mai mult va dăuna românilor de peste granițe, în loc să-i ajute. {i nu, n-am fost plătit de Patapievici ca să scriu asta. {i nici pentru traducerea cărții lui Lungu din care-am citit la Stuttgart nu m-a plătit Patapievici sau ICR-ul, ci austriecii. Ceea ce, desigur, iar nu este deloc bine, căci, vorba ceea, de ce naiba se bagă austriecii și nemții în problemele românilor!

Jan Cornelius este scriitor de limbă germană, jurnalist, traducător de literatură din română și franceză în germană. 

Foto: wikimedia commons