Pentru că nu știm ce e jocul politic

Publicat în Dilema Veche nr. 817 din 17-23 octombrie 2019
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

În 1989 am pornit de la o realitate istorică la fel de concretă ca o lovitură în plină figură. Unii, mai robuști, au absorbit-o binișor. Și au mers mai departe, chiar clătinîndu-se. Alții, mai firavi, nu s-au ținut pe picioare. De atunci, cu anumite variații în funcție de perioadă, românii pleacă liber din România. Iar în ultimii ani o fac într-un ritm amețitor. Partidul Comunist Român – noțiune care îi isterizează pe unii și îi sictirește pe alții – a fost o instituție extrem de puternică. Nu doar prin faptul că era singurul partid din țara asta, nu doar pentru că se baza pe niște organe represive foarte eficiente, ci și pentru că era, pur și simplu, foarte mare.

Adică avea niște milioane de membri. Vreo patru. Ăsta nu mai e partid. Ci un mod de viață. Pentru că asta se urmărea. Școala cominternistă sovietică, cea care ne-a formatat programul de existență – uneori și cu larga noastră participare – asta avea de îndeplinit. Construirea unei lumi noi. Mulți rîdeam de noțiunile vehiculate în cadrul exercițiilor neobosite de îndoctrinare. Dar habar n-aveam că deja făceam parte din lumea nouă. Fără să știm, eram elemente ale „societății socialiste multilateral dezvoltate“. Sistemul era construit pe un mecanism aparent simplu, dar care funcționa aidoma capcanelor de vînătoare. Pe măsură ce faci mișcări bruște, te strîng și mai tare. Pînă la sînge, prin carne, spre os. Partidul Comunist a devenit societatea românească în ansamblul ei. Nu în ideologie, nu în convingerea de a face parte din „puterea celor ce muncesc“, ci în mecanismele de lățire, de cointeresare, de complicitate și de supraviețuire.

Așa cum specia umană de la ora asta se obișnuiește cu ideea că, din cauza poluării colosale a solului și a oceanelor, oamenii conțin în construcția lor microparticule de plastic, exact așa păstrăm și noi, în substanța ființei noastre, urme de comunism. Se găsesc suficienți compatrioți care să acuze opinia asta de „fundamentalism ecologist“ sau de „tristă rămînere în urmă“. Cine știe? Așa o fi. Însă e cert ca lumina zilei că sîntem aproape complet lipsiți de experiența jocului politic din democrație. Am avut alegeri libere în cîteva rînduri, pe parcursul celor treizeci de ani scurși de la căderea oficială a comunismului. Dar numai mecanica alegerilor libere nu e suficientă pentru a învăța să trăiești în democrație. Mecanismele de control ale societății noastre asupra puterii politice încă sînt foarte slabe. Peste tot, pe lumea asta, se constată o scădere a încrederii publice în clasa politică. Însă mecanismele altor societăți sînt mai evoluate și mai antrenate în exercițiul democratic. O dezvrăjire față de politicieni nu înseamnă un abandon al ideii de democrație și o părăsire a spațiului public.

La noi, în disperare de cauză, mulți pleacă din țară, Și nu poți să-i acuzi de vreo vinovăție în luarea acestei hotărîri. Plus că nu e deloc o decizie ușor de luat. Nu trebuie să fii absolvent de facultate ca să înțelegi ce înseamnă să fii umilit și tratat ca o masă de manevră. Mulți compatrioți pleacă nu doar din cauza condițiilor de trai, ci și pentru că refuză să mai trăiască într-o lume rudimentară. Iar de plecat, se pleacă într-un fel profund tulburător, care destructurează pînă și cele mai robuste suflete. Se pleacă obsesiv, vindicativ și cu credința salvării. Ceea ce face ca fenomenul să devină unul profund cultural. Adică ceva ce e parte din modul de viață al unei comunități. O lume care își crește copiii cu obsesia de a i salva, trimițîndu-i, prin toate mijloacele, într-o lume mai bună.

Comunismul a supraviețuit subtil, descurajînd de la bun început orice restituire reală a spațiului public către cetățeni. A încurajat, în schimb, scîrba față de această noțiune. În democrația proaspătă, puterea de a manipula e foarte mare, pentru că oamenii se tem de necunoscut. În continuare, intri în politică pentru a parveni, pentru a-ți fi bine ție și alor tăi. Pentru a pătrunde în rețelele de putere, alcătuite din clanuri și familii. Lumea asta de omizi a învățat să-și facă și un anumit fel de marketing, inspirat din vechea învățătură. Una care-ți transmite să nu încerci vreo deviere a cursului lucrurilor, pentru că vei fi strivit. Ai voie să vrei să parvii, dacă respecți regulile de parvenire. Nu ești dispus să faci așa ceva? „Pleacă, nene! Lumea e mare! Acum e democrație, bucură-te, poți să pleci unde vrei. Ăsta, aici, e locul nostru!“

Prin urmare, ori de cîte ori e viermuială mare pe scena politică, mulți dintre noi ne umplem de lehamite. Dar nu e normal să înjurăm politica însăși. Ea e vitală pentru democrație. În politică încap și multe mizerii. Ele fac parte din joc. Așa e în toată lumea, nu numai la noi. Oamenii politici dezamăgesc peste tot, nu doar în România. Important e să fim atenți la ceea ce se întîmplă. Să ne informăm, să nu ținem cu „ei“ ca la fotbal. Nu sîntem suporteri, ci alegători. Cetățeni. Oameni dotați cu spirit critic. Spiritul critic e ceva bun. Dar nu trebuie să se confunde cu înjurătura beată și delirantă. Jocul politic poate maturiza o societate, dacă știm să participăm la așa ceva. Dacă partidele nu se înțeleg, nu trebuie să te apuce greața imediat și să spui că aici nu mai e nimic de făcut, trebuie să ne facem toți bagajele. Pentru că unii dintre parveniții profesioniști, indiferent de partid, chiar asta urmăresc. Iar după scandal, după porcăială și totală dezvrăjire, după căderea noastră în apatie și depresie, meseriașii se reinstalează la putere. Democrația nu înseamnă „să iasă cum vor ai noștri“. Ci un continuu exercițiu în care înveți să vezi și cine minte mai puțin, dar și cine e capabil să facă ceva pentru comunitate. Și pe mîinile cui îți dai încrederea, pentru un timp. Vreme în care nu stai. Încerci să participi, cumva, la viața spațiului public. Pentru că e și al tău. Nu doar al lor. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.