Anchetele judiciare efectuate asupra unor persoane cu notorietate – oameni politici şi de afaceri – şi care scot la lumină fapte de corupţie ori alte infracţiuni petrecute cu ani în urmă determină în mass-media recursul previzibil la un clişeu aproape internaţional: al scheletului sau scheletelor din dulap. Expresia există, cu mici variaţii, în engleză (skeleton in the cupboard sau in the closet), în franceză (squelette sau cadavre dans le placard), italiană (scheletro nell’armadio) şi în multe alte limbi. Formula metaforică are aproape cu certitudine o sursă unică (respectiv limba engleză, în care sînt cele mai vechi atestări) şi s-a răspîndit foarte uşor pentru că evocă un scenariu poliţist clasic, are un sens transparent („secret ruşinos din trecut, pe care cineva încearcă să-l ascundă“), precum şi puterea de a şoca, prin hiperbolă şi umor negru. În română, se pare că formula a fost preluată destul de tîrziu, prin traduceri: apărea, izolat, într-o recenzie în Revista de filozofie din 1959, ori într-o notă de subsol explicativă într-un volum din 1979 (Legea entropiei şi procesele economice), cu referiri la uzul şi sensul din engleză. Frecvenţa i-a crescut însă enorm în presa din ultimele decenii. În puţine cazuri în loc de dulap apare sinonimul şifonier („N-am niciun schelet în şifonier“, jurnalul.ro); uneori, expresia este reformulată şi adaptată liber („Cînd cari în spate 25 de ani un dulap cu un schelet pitit“, reportervirtual.ro).
Destul de ciudat e faptul că în expresie termenul schelet apare tot mai des în forma de plural masculin: „penalii şi scheleţii din dulap pot îngropa partidul“ (stiripesurse.ro); „N.D. atacă dur: eu nu am scheleţi în dulap!“ (click.ro); „Cardul Naţional de Sănătate sabotat de scheleţii din dulap ai birocraţiei româneşti?“ (ziarulpiatraneamt.ro). Uneori, forma este pusă între ghilimele, ceea ce îi indică preluarea, sub presiunea uzului insistent, dar neasumarea: „R.L. la Sănătate, o propunere cu «scheleţi» în dulap“ (evz.ro).
În secolul al XIX-lea substantivul neutru schelet apărea şi cu forma de plural scheleturi: într-o anexă la lucrările parlamentului Moldovei (Obicinuita Obştească Adunare) din 1841, era publicată „Catagrafia obiecturilor aflătoare în cabinetul soţietăţii Istorio Naturală din Moldavia“, în care apăreau, într-un limbaj ştiinţific încă în faza de formare, „28 scheleturi de animale sugătoare“ (= mamifere) şi „ciolane împietrite“.
Cu cîteva decenii în urmă, se vorbea în lingvistica românească despre o tendinţă de trecere a substantivelor neutre în clasa masculinelor, mai ales în limbajul tehnic: astfel, robinetele deveneau robineţi (plural înregistrat de DEX). De fapt, oscilaţia de adaptare ca neutre sau ca masculine a unor cuvinte împrumutate din alte limbi e mai veche: pluralul impus azi al cuvîntului magnet e masculinul magneţi, dar în trecut circula şi forma de neutru magnete. În genere, denumirile de entităţi non-animate (cu excepţia celor cu formă feminină) sînt încadrate automat în română între neutre (computere, clickuri, laptopuri). Abaterile de la această tendinţă generală se produc fie prin analogie, fie prin traduceri prea fidele originalului. Prin analogie, cuvintele se pliază pe tiparele gramaticale ale altor cuvinte care denumesc lucruri similare. De exemplu, numele de arbori fiind în română masculine (meri, peri, pruni, plopi etc.), baobab a devenit tot masculin (cu pluralul baobabi). Masculinul blugi urmează fidel tiparul masculin al pantalonilor sau al iţarilor. Dincolo de această tendinţă firească a limbii, au fost cazuri, mai ales în secolul al XIX-lea, cînd prestigiul unei limbi-sursă care nu avea genul neutru să-i determine pe traducători să dea formă masculină în română unor cuvinte împrumutate.
Cred că la originea formei scheleţi nu se află nici limbajul tehnic (deşi schelet are asemenea utilizări, în primul rînd în terminologia construcţiilor), nici vreo oscilaţie gramaticală mai veche, ci o analogie particulară şi destul de recentă: încadrarea semantică a termenului în seria monştri, strigoi, vampiri etc. Probabil că pluralul a apărut în contextul filmuleţelor şi al jocurilor pentru copii, în care scheletele animate sînt mai apropiate de fiinţele umane decît de lumea obiectelor („un schelet este un tip de strigoi“, aluzii.ro). Internetul are mii de pagini care ilustrează această tipologie – „Jocuri cu fantome şi scheleţi“ (jocurikids.ro); „scheleţi cu drujbe – jocuri de acţiune“ (jocurigame.com) –, întărită de produsele comerciale aferente – „ghirlanda decorativă Halloween cu scheleţi, din hîrtie albă“ (fabricademagie.ro); „fursecuri cu forme de scheleţi“ (supermamici.ro). Între căutările frecvente pe google apar „poze cu scheleţi haioase“ sau „desene colorat scheleţi“. Se vorbeşte de invazia scheleţilor, războiul scheleţilor, atacul scheleţilor, armata scheleţilor, dansul scheleţilor etc. Forma masculină atribuită acestor personaje s-a extins asupra altor contexte, în care efectul e de inadecvare şi chiar involuntar comic. S-ar presupune că scheletele din dulap sînt foste victime, secrete mute şi apăsătoare – nu personaje vioaie şi răutăcioase, gata să ţîşnească la atac. Dar poate că interpretarea metaforică pe care le-o dau utilizatorii actuali ai formulei e tocmai aceasta din urmă.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
