Servicii pe dos

Nicolas DON
Publicat în Dilema Veche nr. 280 din 28 Iun 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am făcut o prostie… am cumpărat o maşină. În leasing. Nu ştiam că voi deveni astfel nu numai şofer, ci şi prestator de servicii. Atît pentru firma de leasing, cît şi pentru propria mea bancă. Mi-am început noua carieră după primirea unui e-mail de la firma de leasing. Un jargon din care nu am înţeles nimic, în ciuda unor lecturi repetate, cu atenţia încordată la maximum. Mi-au trebuit două telefoane jenante cu prieteni mai ageri la minte şi încă două cu autorul misivei electronice, ca să pricep că nu mai pot plăti ratele ca înainte. Trebuia schimbat tot sistemul, adică toate biletele la ordin pe care le semnasem la cumpărarea maşinii şi graţie cărora mi se scotea din bancă o sumă de bani fixă, în fiecare lună. Naiv, nu m-am gîndit nici o secundă că eu trebuie să modific de fapt totul, adică să refac toate biletele la ordin. Blajin, dar ferm, vorbindu-mi cu grija şi răbdarea necesare unui copil de 8 ani cu dizabilităţi, angajatul marii companii de leasing m-a avertizat că, dacă nu mă conformez pînă pe 1 iunie, voi fi penalizat fără milă. Conştientizam faptul că trăiesc în România, dar tot nu-mi venea să cred ceea ce aud. Aşadar, am mai făcut o prostie: l-am întrebat de ce s-a făcut această schimbare şi ce vină am eu în toată chestia asta. Bineînţeles, a ţîşnit instantaneu invariabilul "să vedeţi, nu noi": sistemul, computerul, BNR-ul, celelalte bănci, circuitul financiar, fluctuaţia leului, criza economică etc... Nu lipseau decît Traian Băsescu şi europarlamentarele. Resemnat, am închis încet telefonul, retrăind lungile, interminabilele momente petrecute pentru a semna, data şi ştampila cum se cuvine zeci de hîrţoage. În dublu exemplar, fireşte. Cu multă indulgenţă pentru propria-mi laşitate, am amînat aşadar la maximum şedinţa de autografe de la bancă. Ajuns la locul faptei, mi se cere solemn să comunic numărul exact de bilete la ordin solicitate şi să nu cumva să greşesc completîndu-le pentru că va trebui să o iau de la capăt cu cererea scrisă, pentru a înlocui documentele necorespunzătoare. Toate astea pe un ton care îmi aminteşte instantaneu de tovarăşa învăţătoare din clasa a IV-a. Descumpănit, cu teancul de hîrtiuţe în mînă, întreb dacă nu mă poate ajuta cineva la completat, avînd în vedere sumedenia de cifre şi litere care mi se cer în patruzeci de exemplare. Răspuns: ne pare rău, nu avem voie să facem asta în locul clientului. Înjur în gînd, dîndu-mi seama cît timp o să pierd numai la bancă. Urmînd apoi să duc fiţuicile în partea cealaltă a oraşului, la faimoasa societate de leasing. Încep să scriu şi, bineînţeles, greşesc. La un moment dat, totul se amestecă: numele, adresa, numărul de cont, formatul IBAN, agenţia bancară... Pătrăţelele de pe formular îmi fac în ciudă: ba-s prea multe, ba prea puţine pentru ce am de scris. Pixul o ia razna. Contam pe el ca pe un pilot automat. Aiurea! Şi e cald. Vineri după-masă, clienţi puţini, miroase a week-end... Angajaţii fac planuri, discret, pe mobil. Singurul care trudeşte pentru binele băncii sînt eu, clientul, atent urmărit de o tînără cu ochelari, cea cu apucături de învăţătoare torţionară. Din cînd în cînd, pe furiş, mă opresc din lucru şi o privesc cu teama-n suflet: nu seamănă oare cu Elena Ceauşescu tînără? Nu, dragi tovarăşi! Să fim raţionali. Acele vremuri blestemate au apus pentru totdeauna, acum 20 de ani. Mă aflu într-o clădire modernă, sucursală a unei importante bănci europene. Am un cont aici, ei cîştigă de pe urma mea, trebuie să se comporte deci ca atare. Banca îmi acordă servicii pe care le plătesc. Şi nu invers. Înviorat, consider că mă pot duce liniştit la ghişeu, să schimb biletele greşite. Mă pot duce... dar nu e bine. Mimica duduiei este cît se poate de expresivă. Mă pun pe scris şi iar greşesc. Iar mă scol de la masă şi mă duc la ghişeu. Iar îmi dă de înţeles că societatea capitalistă are şi ea limitele ei şi că nu poate pune colegii pe drumuri pentru că un idiot ca mine e incapabil să completeze corect un amărît de formular. Deoarece persoana care eliberează formularele cu pricina trebuie să vină de fiecare dată de la etajul de jos, cu exemplare virgine. Pun, în fine, teancul terminat pe ghişeu şi dau să semnez. Altă prostie. Nu trebuie, zice dînsa înţepată. Asta-i tot. Cum nu trebuie, mă răzvrătesc brusc, dacă nu le semnez cine le autentifică? Nu-i nevoie, repetă ea şi mai încruntată. Simţind că mă paşte apoplexia, o întreb de ce m-a ţinut două ore la bancă, cerşind formular după formular, cînd puteam să le completez liniştit acasă şi să le duc direct la oamenii de la leasing. Răspunsul tună ca o sentinţă divină: fata se ridică de pe scaun, ridică ochii şi mă fulgeră prin ochelari: n-aveţi voie, trebuie să vă supraveghem în timpul operaţiunii, acesta este regulamentul. Îmi vine să pocnesc din călcîie şi să răcnesc "să trăiţi". În loc de asta, bolborosesc un "la revedere" şi ies ca după o scenă de o banală normalitate. Mi-au trebuit cîteva minute bune pînă să realizez că am comis astfel o ultimă prostie.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.