Dacă e adevărat că lumea nu mai aparţine statelor, ci companiilor, adică banilor organizaţi într-un sistem de performanţă, acelaşi lucru s-ar putea spune despre fotbal. E ceea ce îngrijorează din Brăneşti şi pînă la Nyon, acolo unde preşedintele UEFA Michel Platini a vorbit recent despre „nevoia de un fair-play al capitalului în fotbal“. Pentru că apariţia unei plutocraţii care pompează infinit în propriile echipe poate afecta natura imprevizibilă a întrecerii sportive, adică principalul său punct de atracţie. La limită, oamenii nu vin în tribună ca să vadă un festival de goluri în aceeaşi poartă, ci ca să afle cine cîştigă. În esenţa sa, fotbalul este o poveste nu despre victorie – la urma urmei în sport cei care cîştigă sînt 10% dintre participanţi –, ci despre înfrîngere. Dacă zecile şi sutele de milioane de euro investite vor încremeni un cerc îngust al învingătorilor, înfrînţii vor rămîne mereu aceiaşi, ceea ce distruge ideea de competiţie.


Ce se poate face? Platini vrea să contingenteze bugetele cluburilor, salariile şi raportul dintre cîţi bani scoţi din bilete şi drepturi tv şi cîţi bani îţi vin din afara sistemului. Cu alte cuvinte, nu vrea să lase petrodolarii să deverseze în sport, ridicînd cu burţile deasupra apei delfinii, în timp ce balenele triumfă în larg. Poate că nu va izbuti, dar e cea mai inspirată reacţie a unui fost mare fotbalist, despre care nu ştiai niciodată dacă va înscrie de la 30 de metri sau va rata din penalty. De aceea l-am iubit.