Dacă nu sînteţi la curent cu ce se întîmplă în entertainment înseamnă că pur şi simplu nu mai aveţi curent. Pot să înţeleg – şi eu, şi pensionara care s-a trezit acasă cu o factură de 17.000 de lei noi, la un consum real de vreo 17 lei. Nu mai poţi avea încredere în electroni, în ziua de azi.

Nici în realitate, de altminteri. Pentru că nici ea nu mai e ce era, adică acel eveniment care se întîmplă fix în faţa ta şi asupra căruia te informează simţurile. Simţurile, bietele de ele, şlefuite în milioane de ani de evoluţie sînt pe cale s-o încaseze din partea unui animal evoluat abia în ultimii cîţiva ani, numit generic 3D.
 
Ştiu, într-o ţară în care televizorul alb-negru nu e chiar aşa departe în amintire (ba chiar, în destule case, nici n-a plecat încă din camera cea bună), e de neam prost să vorbeşti despre plasme de mii de dolari. Dar nici nu te poate împiedica nimeni, odată ce legile împotriva „neamului prost“ sînt blocate în Parlament de verii şi cumnaţii lui.
 
În luna care urmează, armatele Armaghedonului japonez şi coreean aruncă în luptă mii şi mii de cavaleri cu ecran plat, înarmaţi doar cu cîteva perechi de ochelari 3D fiecare. Urgia care se pregăteşte nu poate fi oprită de (aproape) nimic, nici măcar de gaura din ciorapul unde ne ţinem banii de ţigări. Şi asta pentru că nu ştiu nimic mai periculos pe lume decît un obiect pe care, la un moment dat, şi-l poate cumpăra vecinul sau prietenul. Atît, nici nu-i nevoie de reclamă.
 
Vorbesc de televizoarele 3D, în curînd de vînzare într-un magazin aproape atît de tine cît şi de faliment. Vorbesc de tehnologia (nu vă faceţi griji, nu dau copy/paste din broşura de popularizare) care va schimba felul în care ne ducem la toaletă în pauza publicitară: uşor ameţiţi şi oarecum nemulţumiţi de felul în care arată realitatea. Da, tocmai ea e pe cale să ia un şut în fund, o palmă peste fotoni, un brînci care să dărîme tot ceea ce ştim despre lume. Şi anume, faptul minor că ea există cu adevărat. Filozofii de altă părere sînt invitaţi să consulte acum rubrici cu mai multă consistenţă teoretică, prezente şi ele în revista de faţă.
Ştiu, v-am mai spus aici că telefonia mobilă cu video o să fie cea mai mare chestie a deceniului. Update 1: n-a fost. Update 2: videochatul este. Tot aici, sau în altă parte, am crezut că lumea se va sătura de bloguri, care ar fi o modă trecătoare, deci de-aia nici nu-mi fac blog, să nu pierd vremea. Update: nu s-a săturat nimeni. Nici măcar eu, dar acum e prea tîrziu. O să aibă soacră-mea înainte!
 
Bine, ştiam şi eu că e periculos să prezici viitorul, odată ce are prostul obicei să te prezică el pe tine mai degrabă, decît invers. Dar chiar şi aşa mă mai risc la încă o predicţie: secolul acesta va fi 3D sau nu va fi un secol. Ci, aşa, o adunare de decenii obosite, în care oameni morocănoşi şi sătui de planeta lor (în care n-au mai făcut ordine de mult, exact ca-n dormitorul meu!) îşi duc zilele de la un perete gri şi bidimensional la altul. Orwell, dar fără nici un revoltat. Stalin, fără condamnări la moarte. Ceauşescu, cu somon în toate alimentarele. O dictatură a plictiselii în care şi ultimii disidenţi sînt prinşi în trafic. Şi toţi visătorii, limitaţi de propria imaginaţie. D-aia şi avem aşa de puţini!
 
Ei bine, tocmai din mizeria asta ne va scoate 3D-ul. El democratizează irealitatea, din care unii se zbat să iasă cu medicamente, iar alţii să intre, hm, tot cu un fel de medicamente.
 
Nu vă mai chinuiţi: asta e prima tehnologie care poate înlocui lumea de care v-aţi săturat. Dar ce zic eu: poate să facă de rîs realitatea, s-o umilească şi s-o facă s-o ia la fugă şi să se ascundă în mintea noastră, în spatele unei circumvoluţiuni mai prost luminate. Abia 3D-ul ne va da ocazia să vedem lumea asta cum e (vorba sloganului de la o emisiune de ştiri), fără să mai fie nevoie pentru asta s-o şi cunoaştem. Perfect, daţi foc la manualele de geografie, biologie şi, în general, daţi foc la manuale!
 
În afară de cel de întrebuinţare, fireşte. Care e destul de simplu: îţi iei mata plasma, ochelarii care îţi închid de vreo cîteva zeci de ori pe secundă cînd un ochi, cînd celălalt, găleata de popcorn sau rastelul de bere şi te aşezi frumos pe canapea. Şi strigi, ca la cîrciumă, cînd nu te bagă nimeni în seamă:
 
„Băiete, încă o dimensiune aici! Da’ repede, că mă grăbesc!“