Am parcurs cu interes crescînd, de la pagină la pagină, raportul „IKEA Life at Home“ pe anul 2019 (https://lifeathome.ikea.com). În zilele noastre, tema spațiului privat și a intimității se pune tot mai acut și se apropie de intensitatea unei crize, pe măsură ce spațiul proxim al fiecăruia dintre noi este tot mai aglomerat de dispozitive și de alte persoane, pe măsură ce virtualul ocupă un loc tot mai întins în realul de zi cu zi, pe măsură ce ne legăm wireless unii cu ceilalți într-un fel de rețea nelimitată. Interesant în acest studiu este că putem observa unde a ajuns evoluția concepției noastre despre viața privată și intimitate sub presiunea acestei noi realități. Sigur că au rămas neschimbate coordonatele spațiului nostru de viață privată: confort, securitate, control. Cu alte cuvinte, viața privată presupune și astăzi ceea ce a presupus mereu: un spațiu în care individul nu este supus nici unei rigori exterioare și se manifestă sub imperativul relaxării și al lejerității, un spațiu în care individul se simte sigur și știe că nu este expus nici unei intruziuni nedorite, un spațiu ale cărui date fizice (luminozitate, temperatură etc.), dar și sociale sînt în controlul total al individului. Însă modul în care omul contemporan își caută viața privată și intimitatea în interiorul acestor coordonate este extrem de interesant, și raportul tocmai asta surprinde cu subtilitate.

În general vorbind, așa cum era de așteptat, a crescut nevoia de protecție a spațiului privat și a intimității tocmai pentru că tehnologiile civilizației noastre au un direct impact social. Nu întîmplător, legislația UE, dar și Constituția României prevăd dreptul la viață personală, la intimitate (privacy), printre drepturile fundamentale ale omului, și legislații tot mai complexe încearcă să protejeze acest drept. Important este că spiritul acestei legislații este deja absorbit în societate. Raportul ne spune că nu mai puțin de 91% din români cred că viața privată și intimitatea sînt un drept al lor. Iar cei mai mulți dintre ei îi și înțeleg rostul: 77% știu că protecția vieții private se leagă direct de ceea ce se cheamă „o viață bună“, un standard de viață firesc, iar 71% știu că rostul acestui spațiu numit viață privată este tocmai acela de a te putea dezvolta personal pe mai departe. Problema, evident, apare cînd acest drept conștientizat urmează să și fie realizat. S-ar spune că banii joacă un rol important în realizarea acestui drept. Se spune că trebuie să ai mijloacele financiare necesare ca să-ți „cumperi“ o viață privată satisfăcătoare și am fi excesiv de idealiști să nu admitem că banii au un oarecare rol. Dar convingerea că asigurarea vieții private și a intimității este determinată de resursele financiare nu rezistă unei cercetări mai serioase. Adevărata dificultate nu rezidă neapărat în lipsa mijloacelor financiare, căci realizarea dreptului la viață privată și la intimitate depinde de mulți factori, dintre care cei mai importanți par a fi cei legați de locuire (unde locuiești, cu cîți alții și cu cine locuiești, ce rol ai în comunitatea cu care locuiești etc.). Or, aici nu mai este vorba doar de un context locativ, imobiliar – cu toate că și acesta este important –, ci de un context socio-uman.

Interesant, de asemenea, mi s-a părut și un alt rezultat al studiului: deși ai echivala viața privată cu un „acasă“ (și legislația protejează, mai ales, acest „acasă“), oamenii duc după ei, oriunde se află, nevoia de viață privată și de intimitate, păstrînd convingerea că este un drept al lor în orice împrejurare. Cu alte cuvinte, omul contemporan ar vrea să aibă condiții de viață personală și de intimitate și în alte locuri pe care le frecventează. Mă aștept ca această dorință să fie tot mai pregnantă pe măsură ce mediul tehnologic în care ne mișcăm și trăim, de la prezența generală a camerelor de luat vederi pînă la universalizarea operațiunilor bancare cu cardul, ca să dau doar două exemple, face din orice mișcare a cuiva o informație, practic, publică. Conștient sau nu, fiecare dintre noi caută confortul și siguranța vieții personale și a intimității deopotrivă la serviciu sau în alte spații publice în care se mișcă regulat. Sigur că, în această privință, diferențele culturale marchează foarte diferit teritoriul. Pentru români, de pildă, viața privată este perfect echivalentă cu „acasă“ și nu este de așteptat să poată fi exportată dincolo de domiciliu. Cum-necum, cei mai mulți români se simt bine la ei acasă chiar dacă nu-i greu să ne imaginăm că mulți dintre ei nu stau în condiții grozave. Cel puțin așa deducem cînd aflăm că doar 17% din noi sînt îngrijorați că nu au o viață privată acasă, în vreme ce media mondială este de 23%. Însă ceea ce surprinde este că, în casă fiind, românul nu crede că e necesar să suprimi orice contact cu lumea de afară ca să te bucuri de deliciile vieții private. Astfel, doar 17-18% din români cred că păstrarea contactului cu lumea de dincolo de pereții casei distruge șansa unei vieți private și doar 16-19% cred că social media strică vieții private. Sigur că, în fața unui asemenea rezultat al cercetării sociale, te întrebi ce fel de viață personală are cineva care rămîne „cablat“ la WhatsApp sau la Facebook 24/24. Dar ceea ce e mai important de dedus din acest rezultat este că, pentru tot mai mulți dintre noi, viața personală și intimitatea nu înseamnă izolarea de ceilalți. Rămînem pînă la capăt „animale sociale“. Iar acest rezultat întărește și o altă concluzie a raportului „IKEA Life at Home“ 2019: sentimentul de viață privată și de intimitate poate fi realizat și în afara casei. În natură, de pildă. Sau într-o cafenea. Sau în automobil, de unul singur.

Dar poate că cel mai uimitor rezultat al acestui raport, asupra căruia voi stărui puțin, este următorul: la nivel mondial, 70% din oameni cred că tehnologia mai degrabă facilitează exercitarea vieții private și doar 30% cred că mai degrabă o împiedică. Iar surpriza cea mare – cel puțin pentru mine – este că românii au o părere încă și mai bună decît media mondială despre tehnologie: 75% cred că tehnologia ajută viața privată și 25% cred contrariul. Dacă mă așteptam ca, în general, românii să fie conștienți că viața privată și intimitatea sînt un drept al lor și că acestea sînt legate mult de „acasă“, recunosc că nu mă așteptam să văd o asemenea majoritate care susține că tehnologia este prietena vieții private. Asta înseamnă, dacă înțeleg eu bine, că românii nu echivalează deloc viața privată cu însingurarea, cu ruperea legăturilor cu „exteriorul“, cu suprimarea comodităților aduse de tehnologie. Faptul că tehnologia este primită cu atîta prietenie și că, de fapt, nu impietează cu nimic asupra vieții private a românilor răstoarnă nu doar o prejudecată pe care, cel puțin eu, o aveam, ci indică și o anumită distanțare a majorității societății față de discursurile care subliniază pericolul intruziunii tehnologiei în intimitatea noastră. Există, așadar, două variante. Ori alarmiștii se înșală și tehnologia care deja e parte a vieții private nu este deloc nocivă, ori alarmiștii au dreptate și atunci efectele rele s-au descărcat deja și au modificat spațiul vieții private. Așadar, predicțiile alarmiștilor ori nu sînt adevărate, ori se aud prea tîrziu ca să mai poată preîntîmpina ceva.

Raportul conține multe alte date care obligă la reflecție.