Recent, într-o seară în care, pe seama unei grămăjoare de legume, îmi exersam la bucătărie capacitățile demiurgice, am ascultat la Radio Total o dezbatere foarte animată. Se lansase întrebarea: „Ce părere ați avea dacă societatea ar fi condusă de femei, dacă s-ar reveni, adică, la matriarhat?“, iar părerile curgeau cascadă, căci ascultătoarele și ascultătorii telefonau întruna, dornici să discute ipoteza. Era amuzant și straniu, totodată, că nimănui nu i-a trecut prin cap să facă pe somonul și să înoate invers în sus-menționata cascadă: „Ce-ar fi să fie lumea condusă de femei“ însemna „Lumea e, la urma urmelor, condusă de bărbați“. „Matriarhat“ ipotetic (pe moderator îl treceau fiori glumeți de groază la rostirea vocabulei) însemna patriarhat de facto. Și ce era așa de amuzant aici? Tocmai lejeritatea cu care se insinua prin discursurile tuturor raționamentul de mai sus, fără ca el să fie rostit explicit. Căci, de obicei, în România, dacă-ți trece prin cap să zici că trăim într-o societate patriarhală, vei fi contrazis și considerat un ins lipsit atît de bun simț, cît și, mai cu seamă, de bun-gust.
Stranie era, apoi, mecanica „răsturnării“: lumea condusă de femei (indiferent că era calificată drept „mai bună“ sau „nu tocmai bună“) părea să arate ca o mănușă întoarsă pe dos. Acest efect de simetrie e (gîndeam eu, contemplînd cartoful filozofal din cuptor) o caricatură a raportului de reciprocitate dintre sexe. Reciprocitate nerecunoscută de bărbați, credea Simone de Beauvoir. (Sîcîită de replica: „Gîndiți cutare lucru pentru că sînteți femeie“, ea nu răspundea niciodată: „Iar dvs. gîndiți contrariul pentru că sînteți bărbat“, ci: „Îl gîndesc pentru că e adevărat“…)
Intrată în carnavalul imaginar al distribuirii „pe dos“ a rolurilor sociale masculine și feminine, lumea de la Radio Total n-a pomenit nici de egalitate, nici de diferență. Convocat să se pronunțe într-o asemenea dezbatere, un occidental mediu ar fi recitat, probabil, de îndată, „poezia“ cu gender, cu egalitatea șanselor și cu respectarea diferenței, care diferență nu trebuie, nu e bine să fie gîndită ca presupunînd inferioritate… Că, în fapt, și în civilizația lor, egalitatea cu bărbații e percepută adesea ca alienantă pentru femei, iar diferența – ca stigmat, e altă poveste. Dar e limpede că noi, acum, nu la validitatea sex-rolurilor sîntem dispuși să medităm. Ne obsedează „poezia noastră“ – cea cu „tematică“ economică: investitori străini, restructurare, prețuri liberalizate. Iar ca să intoneze strofa-refren de jale și alean social, se îndreaptă către rampă figura șomerului (generic) – nu a șomerei (majoritare).
apărut în Dilema nr. 215,
martie 1997
